Săftoiu susţine că, dacă ne hrănim prea mult cu ideea de tehnocraţie, păcălim cetățeanul VIDEO

E.b. | 01.09.2016

Adriana Săftoiu, prim-vicepreședintele PNL, îi așteaptă pe tehnocrați să se decidă dacă vor să intre în politică. Ea a precizat că până la finalul lunii octombrie trebuie făcute listele, iar miniștrii din cabinetul Cioloș sunt în continuare acceptați. Trebuie să intre în politică dacă vor să rămână la guvernare, susţine Săftoiu, care crede că "riscăm, în cazul în care ne hrănim prea mult cu ideea de tehnocraţie, să păcălim cetățeanul”.

Pe aceeași temă

 

Adriana Săftoiu a spus despre declarația lui Vasile Blaga, cum că PNL nu stă cu mâna întinsă la tehnocrați, că nu e o schimbare de atitudine sau de ton. „Ceea ce am spus până acum e că suntem deschiși la oameni valoroși și nu am spus asta doar adresându-ne Guvernului. Am spus că, dacă sunt oameni de afaceri, din societatea civilă care vor în PNL, sunt bineveniți”, a precizat ea.


Discuțiile cu Dacian Ciolos sunt „punctuale, vizează subiecte de legislativ, de parlament”, susţine Săftoiu.


„Totuși, alegerile sunt politice. Altfel, riscăm, în cazul în care ne hrănim prea mult cu ideea de tehnocraţie, să păcălim cetățeanul”, a adăugat Adriana Săftoiu. „Nu noi trebuie să ne decidem. Cei care trebuie să se decidă sunt cei care vor să participe la actul de guvernare”, a precizat prim-vicepreședintele PNL.


În ceea ce privește discuțiile privind intrarea în PNL a miniștrilor din cabinetul de guvernare, Săftoiu a răspuns că „n-am inițiat o discuție om la om”, dar că ușa e deschisă pentru orice ministru.


„Cum poți reforma partidele? Mi se pare firesc să optezi pentru un partid pe care-l vrei”, a mai spus ea.


Adriana Săftoiu a adăugat că miniștrii tehnocrați trebuie să ia o decizie în privința intrării în politică, dând ca exemplu USR. „Nu poți să vrei să rămâi la guvernare sau să continui actul de guvernare, cu sprijin politic, dar spunând că nu-ți place niciun partid. E important și cine te recomandă și te susține”, a spus ea.


În privința sondajului publicat de PNL, în care ar lua 29% la parlamentare, Adriana Săftoiu a spus că „oamenii s-au reîntors la matcă”. „PNL poate face un scor mult mai bun pe Bucureşti, cu condiția să nu facem gafe”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

 

 

 

În privința unui guvern de uniunea națională, Adriana Săftoiu a spus că „să repeți a treia oară cu PSD înseamnă că n-am învățat nimic”, dar nu a exclude o alianță cu USR după alegeri.


Totodată, în ceea ce privește desemnarea prim-ministrului, Adriana Săftoiu a spus că „sunt doi colegi care pot fi oricând desemnați”, fără să dezvăluie nume.


„Nu cred că PNL trebuie să facă greșeala de la locale, când am anunțat nume cu luni înainte și i-am expus”, a punctat ea.


Despre creșterea salariilor de la stat, ea a spus că propunerea nu e populistă. „În condițiile în care bugetul îți permite, poți face aceste majorări de salarii, nu doar la primari. Cred că trebuie oprit exodul medicilor și nu-i poți ține pe loc pe salariile de acum”, a precizat Adriana Săftoiu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22