Siegfried Mureșan: Nu sunt traseist, PNL face parte din familia politică a PPE

Dora Vulcan | 07.05.2018

Siegried Muresan, care a intrat în Parlamentul European pe listele PMP și s-a înscris luni în PNL, spune că nu este traseist politic pentru că traiseisti sunt "aceia care dimineata sunt de stanga, seara sunt de dreapta, dimineata sunt populari, seara sunt socialisti" și că el este purtător de cuvânt al PPE din care face parte și PNL.

Pe aceeași temă

 

 

"Categoric nu (sunt traseist politic - n.r.). Eu ma alatur PNL, dupa cum am spus cel mai mare partid din Romania al familiei politice al carui purtator de cuvant sunt. Ma veti auzi maine spunand exact aceleasi lucruri pe care le-am spus pana astazi: traseisti politici sunt aceia care dimineata sunt de stanga, seara sunt de dreapta, dimineata sunt populari, seara sunt socialisti, maine sunt ecologisti, poimaine sunt comunisti.  Evident ca aceasta definitie nu mi se aplica. Nu va pleca nimeni de la PNL in viitorul apropiat. Astazi aratam ca vin oameni spre PNL, nu ca pleaca", a afirmat Muresan, la finalul sedintei biroului executiv al PNL de la Parlament, citat de ziare.com. 

 

Intrebat daca va sustine initiativa PNL de modificare a Constitutiei pentru interzicerea traseismului politic, Siegfried Muresan a spus: "raspunsul este categoric da. Aceasta forma de traiseism pe care am vazut-o in Romania ultimilor 30 de ani in care oameni politici merg de la Opozitie la guvernare, fara a fi nici de stanga, nici de dreapta, cred ca a daunat scenei politice din Romania si dupa cum am spus in ceea ce ma priveste consider aceste forme de traseism gresite, in special oameni politici care merg pentru anumite beneficii si sustin pozitia PNL ca traseismul in aceasta forma daunatoare pentru democratie, pentru oameni politici care dimineata sunt de stanga, seara sunt de dreapta, sa nu mai fie permisa."

 

Despre faptul ca PMP i-a cerut demisia din Parlamentul European, in urma negocierilor de a se inscrie in PNL "unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor", Siegfried Muresan a spus ca solicitarea este nejustificata.

 

"Am vazut acea solicitare. O consider nejustificata. De pe urma prezentei mele in Parlamentul European Romania are foarte multe lucruri de castigat. Sunt primul europarlamentar roman care a negociat tot bugetul UE, vicepresedinte al Comisiei pentru bugete al PE si eu ca om politic as cere demisia politicienilor care nu au facut nimic pentru tara sau care au facut lucruri rele si nu a politicienilor care au facut lucruri bune pentru tara si vor sa faca si mai multe lucruri bune", a explicat Muresan.

 

Europarlamentarul a oferit detalii si despre motivele care l-au determinat sa se inscrie in PNL.

 

"Am fost azi in cadrul BEX acceptat ca membru al PNL si multumesc colegilor pentru onoarea de a ma fi acceptat in randurile PNL. De ce am decis sa ma alatur PNL? PNL este principalul partid de centru dreapta din Romania, este principala forta politica ce se opune PSD si este principalul partid membru al Partidului Popular European din Romania.

 

Convingerea mea este ca pentru a scoate PSD de la guvernare este esential sa avem un PNL cat mai puternic, cu o oferta electorala in urmatoarele randuri de alegeri de asa natura incat oamenii sa aiba toate motivele pentru a vota PNL. Obiectivul nostru este clar: castigarea alegerilor parlamentare si da sa dam acestei tari un guvern mai bun decat Guvernul Dancila, Guvernul Tudose sau Grindeanu sau decat guvernele pe care domnul Dragnea le poate produce in urmatorii ani din parea PSD", a spus Siegfried Muresan.

 

Siegfried Muresan s-a inscris luni in PNL, el fiind membru al organizatiei PNL Sector 1, condusa de Victor Picu, unde este membru si Ludovic Orban.

 

 

Background

 

  • Europarlamentarul Siegfried Mureșan trece de la PMP la PNL. PMP îi cere demisia din PE

 

Siegfried Mureșan, europarlamentar ales pe listele Partidului Mișcarea Populară, trece la PNL, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Mureșan este purtător de cuvânt al Partidului Popular European, cel mai mare grup politic din PE. Partidul National Liberal este și el membru al familiei PPE.

 

 PMP i-a cerut demisia din Parlamentul European

 

​PMP îi cere demisia din Parlamentul European: a negociat cu PNL, unde "i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare" din 2019

 

"Suntem informați că tânărul europarlamentar Siegfried Mureșan și-a încheiat negocierile și a optat pentru Partidul Național Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. 

 

Având în vedere principiile morale înalte afișate până acum în spațiul public și în relațiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureșan, îi cerem ferm să demisioneze și din Parlamentul European, pentru ca partidul să își poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014.

 

Facem această solicitare pentru ca PMP să își poată menține reprezentarea în Parlamentul European. Avem speranța că Siegfried Muresan nu se va compromite, continuâd să ocupe un loc care a fost câștigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-și eticheta de traseist”, se spune în comunicatul remies presei vineri de PMP.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22