Sima, fost secretar de stat, audiat la DNA în dosarul privind modificare a codurilor penale

E.b. | 06.02.2017

Constantin Sima, fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, a venit luni la DNA. El va fi fi audiat în dosarul în care se fac cercetări legate de modul de elaborare a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale. Sima susţine că nu a contribuit la redactarea actului normativ.

Pe aceeași temă

 

 

Întrebat de reporteri dacă a contribuit la redactarea ordonanței, Costantin Sima a răspuns: „Nu, nu am contribuit”, conform Digi24.ro.

 

DNA a solicitat ministerului Justiției toate documentele  care au legătură cu elaborarea și emitera OUG privind Codurile Penale.

 

DNA a cerut minsterului Justiție și o documentație cu privire la corespondența între instituții cu privitre la actele cu modifcările Codurilor Penale. Se mai solicită și numele și prenumele dar si data de identificare ale persoanelor care au participat la redactarea codului.

 

 

 

 

Ministerul Justiției consideră acest demers al DNA ca fiind o imixtiune gravă în activitatea puterii executive și o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituționale.

 

Ministerul Justiției susține că nu are în vedere reorganizarea Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

 

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, vineri, cererea procurorului general Augustin Lazăr de încetare a detaşării la Ministerul Justiţiei a lui Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a Oanei Andrea Schmidt Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cei doi fiind din 16 ianuarie secretari de stat

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22