Sindicatele protestează față de majorarea salariului minim cu doar 40 de lei: Nu acceptăm acest furt

Laurentiu Gheorghe | 28.12.2020

Cartel Alfa susține că majorarea de 40 de lei a salariului minim nu acoperă nici cheltuielile suplimentare cu măștile și alte articole de protecție împotriva Covid-19.

Pe aceeași temă

Guvernul a anunțat că salariul minim brut garantat în plată pentru 2021 va crește cu un procent care să depășească rata inflației, ceea ce înseamnă 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut pe lună, se arată într-un comunicat ofiicial.

Hotărârea va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020. Asta înseamnă că, anul viitor, cineva plătit cu salariul minim pe economie va primi, în mână, 1.386 lei, în loc de 1.346 lei, cum e în prezent.

Confederația Sindicală Cartel Alfa a transmis că nu acceptă „acest furt din munca lucrătorilor” și decide declanșarea unei serii de acțiuni de protest, având ca scop creșterea veniturilor lucrătorilor. Acțiunile de protest ar urma să înceapă marți, de la ora 10.00, printr-o acțiune de pichetare a Ministerului Muncii.

„Prețurile au crescut și vor continua să crească. La fel și productivitatea a crescut. În 2020 productivitatea a crescut cu 4,4%, deși creșterea de anul trecut a salariului minim s-a bazat pe o estimare de 3,9%. 40 de lei în plus la salariul minim, cât a anunțat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măști și alte elemente de protecție individuală.

În prezent, în România, productivitatea este la jumătate din media Uniunii Europene, pe când salariile sunt doar la un sfert.

Guvernul refuză să ia act de aceste evoluții și să le transpună legislativ prin ajustarea corespunzătoare a salariului minim. Menținerea acestui nivel al salariului minim, fără măsuri de înghețare a prețurilor, este un furt din munca lucrătorilor, în beneficiul acționarilor și capitalului”, a transmis Cartel Alfa printr-un comunicat de presă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22