Sperand in mazilirea lui Kovesi si a lui Lazar, Tariceanu si Dragnea sesizeaza CCR

E.b. | 13.09.2017

Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, si Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului, au sesizat Curtea Constitutionala.

Pe aceeași temă

 
 

Ei vor solutionarea "unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei, pe de o parte, si Ministerul Public, parte a autoritatii judecatoresti, pe de alta parte", conform HotNews.

 

Morivul este ca Agustin Lazar, procurorul general, a refuzat sa ia masuri atunci cand sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, nu s-a prezentat la audierile comisiei parlamentare de ancheta cu privire la alegerile prezidentiale din 2009.  Ea a invocat faptul ca nu are ce sa le spuna membrilor respectivei comisii.

 

"Presedintele Senatului, domnul Calin Popescu-Tariceanu a solicitat Curtii Constitutionale a Romaniei sa stabileasca care este intinderea competentelor/atributiilor constitutionale ale Parlamentului si ale Ministerului Public in legatura cu realizarea anchetelor parlamentare. Decizia de a sesiza Curtea Constitutionala a Romaniei vine ca urmare a refuzului Procurorului Sef al DNA de a se prezenta in fata comisiei de ancheta a Parlamentului Romaniei, de refuzul Procurorului General de a lua masuri impotriva Procurorului Sef al DNA cu privire la incalcarea prevederilor legale si refuzul Procurorului General de a inainta comisiei de ancheta copie de pe dosarul de urmarire penala nr.213/P/2017 inregistrat pe rolul Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica din cadrul Parchetului General de pe langa ICCJ.

 

In sesizarea catre Curtea Constitutionala a Romaniei, presedintele Senatului subliniaza ca 'refuzul Procurorului General si al Procurorului Sef al DNA se refera la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului roman, practic la refuzul celor doua persoane care reprezinta Ministerul Public, de a tine cont de solicitarile unei comisii de ancheta, comisie recunoscuta constitutional, si punerea in imposibilitate a Parlamentului de a adopta o hotarare.'" se arata intr-un comunicat din partea presedintelui Senatului.

 

In documentul de 9 pagini trimis CCR se precizeaza ca "procurorul general, Augustin Lazar, nu numai ca a refuzat sa ia masuri impotriva Procurorului Sef al DNA, care a ignorat solicitarile comisiei de ancheta, dar dupa ce s-a comunicat de catre Biroul de Informare si Relatii Publice al Parchetului General de pe langa ICCJ ca dosarul a fost clasat, a refuzat sa inainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate in dosarul de urmarire penala".

 

Potrivit semnatarilor, "neprezentarea unui judecator sau procuror la audierile organizate in comisiile de ancheta, audieri care nu privesc activitatea jurisdictionala, si refuzul de a se inainte acte intocmite intr-un dosar de urmarire penala clasat, incalca autoritatea Parlamentului Romaniei, organ reprezentantiv al poporului si impiedica desfasurarea activitatii Parlamentului insusi. In acelasi timp, se incalca principiul loialitatii care ar trebui sa existe intre institutiile si autoritatile intr-un stat democratic."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22