Pe aceeași temă
”Fifor a recunoscut”, titrează Sputnik pe prima pagină. Numai ministrul român continuă să susțină impasibil că el nu a făcut o astfel de declarație, în ciuda evidenței, a faptului că există înregistrarea interviului său dat Antenei 3 și a faptului că, iată, declarația sa produce efecte dintre cele mai grave. El spune că a fost o ”eroare de interpretare”.
Declaraţia în care Mihai Fifor a confundat rachetele interceptoare cu rachetele balistice, în contextul în care ministrul român al Apărării se referea la baza de la Deveselu, a fost preluată de Sputnik.md şi pezentată într-o cheie care nu lasă loc de echivoc.
"La mai puţin de 24 de ore de la declaraţia făcută la Antena 3, unde a vorbit clar despre existenţa rachetelor balistice de la Deveselu şi, deci, i-a dat dreptate, în sfârşit, chiar dacă fără să îşi fi dorit asta, preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin care a precizat că scutul de la Deveselu reprezintă o ameninţare directă şi imediată la adresa securităţii naţionale", scrie site-ul Sputnik.md, unul din organele de propagandă în limba română a Rusiei, preluat de Digi 24.
Profitând de gafa ministrului român al Apărării, publicaţia de casă a Kremlinului insistă și scrie că: "Anterior, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat în mai multe rânduri că scutul de apărare antirachetă din România poate fi ușor echipat cu rachete de rază medie de acțiune, rachete de atac".
Fifor neagă evidența: „Niciodată nu aș putea afirma că la baza de la Deveselu există rachete balistice”
Mihai Fifor neagă că ar fi făcut o astfel de declarație, că e vorba de o eroare de interpretare și că el nu ar fi afirmat că la baza de la Deveselu se află rachete balistice.
„Niciodată nu cred că cineva ar putea afirma că la Deveselu avem rachete balistice. Aseară am spus că avem baza de la Deveselu, care se ocupă de rachetele balistice, în niciun caz că la Deveselu avem asemenea rachete. E puțin probabil că eu să nu știu ce adăpostim la Deveselu, să nu știu că acolo sunt rachetele interceptoare și în ce mod funcționează scutul de la Deveselu. A fost doar o greșeală de înțelegere, de comunicare în cel mai rău caz, dar în niciun caz nu aș putea vreodată afirmă că la Deveselu avem rachete balistice”, a declarat Mihai Fifor, la Digi24.
Rugat să explice afirmația: „baza de la Deveselu se ocupă cu rachete balistice”, Mihai Fifor a răspuns:
„Foarte multă lume a încercat să explice la dumneavoastră ( la postul Digi24 n.r.), și am urmărit lucrul acesta, și au fost explicate foarte bine din punct de vedere tehnic modul în care funcționează scutul antirachetă de la Deveselu, modul în care rachetele interceptoare interceptează rachete cu încărcătură balistică și distrug aceste rachete. Subiectul a fost foarte bine explicat la dumneavoastră”, a adăugat Mihai Fifor.
Gafă extrem de gravă a ministrului Apărării Mihai Fifor: România are la Deveselu rachete balistice. FALS!
După atâtea declarații date și schimbate pe subiect de-a lungul anilor, în care s-a încercat să i se explice Rusiei că scutul de la Deveselu este unul de apărare și că nu dispune de capacități ofensive și după declarațiile belicoase ale Rusiei împotriva NATO, SUA și României pe subiect, vine minunatul ministru al Apărării din România - via guvernul Dăncilă, guvern al gafeurilor, incompetenților și iresponsabililor - și spune că România deține rachete balistice la Deveselu! Adică de atac. Nimic mai fals și mai grav!
În baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice. Rachetele interceptoare de la Deveselu acționează în baza energiei kinetice și, spre deosebire de cele balistice, nu au capacităţi ofensive, ci sunt menite să contracareze tocmai rachetele balistice. E adevărat, aceste rachete interceptoare fac parte din apărarea antirachetă a NATO, căruia i se mai spune și ”scutul antibalistic al NATO”, explică Digi 24. Adică, împotriva rachetelor balistice, nu cu rachete balistice. Sigur că termenul ”antibalistic” are în componența sa rădăcina ”balistic” dar împotriva rachetelor balistice nu constituit din ele, adică e chiar dimpotrivă a ceea ce spune ministrul care a mai și absolvit o facultate de Filologie.
Interceptorii SM-3 nu sunt echipați cu niciun fel de focoase explozive şi se bazează numai pe energia lor cinetică pentru a lovi şi distruge focoasele rachetelor balistice inamice.
Ministrul Fifor a explicat marți seară, la Antena 3, că armata română este tot mai apreciată de NATO și a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, menționând că există misiuni de descurajare pe care Armata Română le întreprinde în Marea Neagră.
„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a arătat ministrul apărării.
Declarația ministrului Fifor este cu atât mai gravă cu cât, de-a lungul timpului, Rusia a invocat permanent scutul antirachetă și a menționat baza de la Deveselu în acuzele sale îndreptate împotriva NATO, dar mai ales împotriva SUA, că s-ar încalca tratatele internaționale referitoare la rachetele balistice.
vezi min.00.17
Analistul militar Alexandru Grumaz a reacţionat imediat la declaraţia Ministrului Apărarii. „Dânsul are o problemă cu exprimarea, iar când eşti ministrul apărării trebuie să fii foarte atent la ceea ce spui, pentru că chestia cu rachetele balistice este extrem de importantă. A avea rachete balistice înseamnă altceva decât a avea vectorii S3 de lovire a rachetelor care eventual pătrund pe teritoriul dinspre Iran. Domnul Fifor a greşit, iar asta este o greşeală gravă”, a declarat pentru Digi24 Alexandru Grumaz.
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) de la Deveselu a devenit operaţional în anul 2016. Baza de la Deveselu este construită pe o suprafaţă de 143 de hectare şi găzduieşte 44 de rachete de interceptare de tip SM-3. Acestea nu vor fi utilizate pentru teste de zbor, ci vor fi lansate numai ca mijloc de apărare împotriva unui atac real.
Ministrul român al apărării, Mihai Fifor, ar urma să facă o vizită în Statele Unite luna viitoare. Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a declarat într-un interviu pentru publicația americană Politico, acordat luni, că Mihai Fifor se va întâlni cu secretarul apărării, Jim Mattis, cu care va discuta mai multe aspecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării, printre care oferta României de a găzdui un contingent militar american permanent la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, scrie Agerpres.