SRI: Militantii islamisti tranziteaza prin Romania

A. C | 24.01.2015

Pe aceeași temă

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că un număr însemnat de oameni, mai ales din vestul Europei și Balcanii de Vest, interesați să plece în Siria și Irak pentru a participa la conflictele de acolo, tranzitează în mod special prin România și Bulgaria, ca rute terestre, arată Hotnews.

Comunicatul SRI preciza că:

"Pe fondul prelungirii crizei siriene și al ascensiunii organizatiei teroriste Statul Islamic (SI), începând cu anul 2013, un număr crescut de persoane, din state europene, cu predilecție din nordul și vestul Europei și Balcanii de Vest, au devenit interesate să tranziteze regiunea în vederea transferului din Europa către Siria/Irak, pentru a lua parte la activități combatante în zona de conflict. Acest fenomen al transferului de luptători este monitorizat cu prioritate la nivel european de instituțiile cu responsabilități în materie, inclusiv de cele din România".

 

"Între măsurile interne adoptate se regăsesc calibrarea adecvată a dispozitivelor informative și a capacității de reacție în scop  preventiv" mai arată comunicatul.

 

CITIȚI ȘI: Gruparea islamista ISIS a luat doi ostatici: ultimatumul se apropie

 

Declarația Serviciului Român de Informații vine în contextul în care ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a atras atenția pe 22 ianuarie, cu ocazia unei reuniuni anti-teroriste de la Londra, asupra importanței eforturilor de oprire a circulației membrilor grupului terorist Stat Islamic prin țări europene precum România și Bulgaria.

 

Philip Hammond a vorbit despre rolul României în securitatea internațională și în cadrul recentei sale vizite la București. Ministrul britanic de Externe a fost primit, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis.

 

Hammond a susținut că România are un rol "extrem de important" în monitorizarea acestor persoane. În discuția sa cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, Hammond a precizat că circa 400 de britanici care s-au alăturat jihadiștilor au tranzitat România, însă fără a da un număr exact.
 


Hammond s-a întânit cu omologul său, Bogdan Aurescu și cu premierul Victor Ponta, fiind abordate mai multe subiecte de interes bilateral, precum securitatea și apărarea.

 

Abu Saad al-Ansari, un cleric al Statului Islamic, a revendicat atacul de la Paris din redacția revistei de satiră Charlie Hebdo. al-Ansari a spus, într-o predică ținută în Mosul, oraș aflat sub controlul Statului Islamic, că gruparea sunnită este responsabilă de atacul sângeros soldat cu 12 morți și opt răniți.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22