Superimunitatea judecătorilor CCR, aprobată iar în Camera Deputaților. Pensii speciale mărite

Dora Vulcan | 23.05.2018

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege prin care se acordă imunitate și beneficii sporite judecătorilor Curții Constituționale, modificat tocmai în urma unei decizii Curtii Constituționale care declarase proiectul parțial neconstituțional.

Pe aceeași temă

 

 

 

Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii (6 din 9) la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor.

 

Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 171 de voturi „pentru”, 91 „împotrivă” şi 9 abţineri, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii, eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii, transmite Digi 24. 

 

O altă modificare adoptată de deputaţi ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei, cum era iniţial, trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii Curţii sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

 

Deputaţii au abrogat prevederea iniţială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

 

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.

 

 

Pensii speciale mai mari

 

 

"Judecătorii CC cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțîn 25 de ani, indiferent de vârstă și de dată pensionarii, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționate, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a oputea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite in funcția de judecător după dată stabilirii acesteia.

 

În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exercițiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin (1).

 

Pensia de serviciu poate fi cumulată cu orice venituri realizate.

 

Beneficiarii pensiilor aflate în plata pot opta pentru pensia de serviciu potrivit prevederilor prevăzute la alin. (1).

 

La inceterea mandatului, că urmare a expriarii termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o suma egală cu indemnizația netă de 6 luni.

 

Judecătorii CC au dreptul la pașaport diplomatic."

 

 

 

 

Background

 

  • Judecătorii CCR admit că propria lor superimunitate ar fi partial neconstițională

 

 

Judecătorii Curții Constituționale au admis parțial contestația de neconstituționalitate a controversatului proiect de lege prin care li se asigura superimunitate.

 

 

Judecătorii CCR nu vor mai putea fi arestaţi, reţinuţi şi percheziţionaţi fără aprobarea plenului CCR, cu o majoritate de două treimi. Legea a fost votată de majoritatea PSD-ALDE din parlamennt. Ulterior, PNL şi USR au contestat proiectul la CCR

 

 

Președintele CCR, Valer Dorneanu a spus că „Judecătorii Curții nu vor beneficia de imunitate. Cererea de urmărire penală în cazul unui judecător CCR nu va fi făcută de Ministrul Justiției, ci de procurorul general, pentru actele penale, dar judecătorii se vor pronunța pe cererile de urmărire penală și pe suspendarea judecătorului trimis în judecată”.

 

Potrivit acestuia, pentru judecătorul în funcţie se cere aprobarea plenului, cu două treimi, pentru arestare, reţinere, percheziţie şi trimitere în judecată, dar nu şi pentru urmărire penală, o imunitate comparabilă cu a parlamentarilor. Dorneanu a explicat şi faptul că cererea de urmărire penală în cazul unui judecător CCR nu va fi făcută de ministrul Justiţiei, ci de procurorul general.

Potrivit acestuia, pentru judecătorul în funcţie se cere aprobarea plenului, cu două treimi, pentru arestare, reţinere, percheziţie şi trimitere în judecată, dar nu şi pentru urmărire penală, o imunitate comparabilă cu a parlamentarilor.

Citeste mai mult: adev.ro/p5waar
Potrivit acestuia, pentru judecătorul în funcţie se cere aprobarea plenului, cu două treimi, pentru arestare, reţinere, percheziţie şi trimitere în judecată, dar nu şi pentru urmărire penală, o imunitate comparabilă cu a parlamentarilor. Dorneanu a explicat şi faptul că cererea de urmărire penală în cazul unui judecător CCR nu va fi făcută de ministrul Justiţiei, ci de procurorul general.

Citeste mai mult: adev.ro/p5waar

 

Pe 23 februarie, PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională a României asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curții Constanționale.  

 

Semnatarii sesizării susţin că această lege a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziţii constituţionale, şi anume, art. 124 alin. (1) şi (2) din legea fundamentală, care prevăd că justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi că este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

 

„Prin modificarea adusă alineatelor (1), (2) şi (3) ale articolului 66 din Legea nr. 47/1992, Parlamentul a încălcat principiul constituţional al înfăptuirii justiţiei, instituind o imunitate extinsă pentru judecătorii Curţii Constituţionale, cu privire la toate faptele penale comise de aceştia, atât înainte de exercitarea mandatului, cât şi în timpul exercitării mandatului, indiferent dacă faptele sunt realizate sau nu în legătură cu exerciţiul mandatului şi indiferent de forma de vinovăţie. Această imunitate reglementată de legiuitorul ordinar pentru judecătorii Curţii Constituţionale este mai extinsă decât oricare dintre imunităţile şi măsurile de protecţie stabilite de legiuitorul constituant pentru parlamentari, pentru preşedintele României şi pentru membrii Guvernului”, se explică în sesizare.

 

Potrivit semnatarilor, sub aspect teoretic, art. 66 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deşi face posibilă urmărirea penală şi trimiterea în judecată, respectiv reţinerea, arestarea sau percheziţionarea unui judecător al CCR, condiţiile legale în care se pot realiza aceste acte procesuale sunt dificil de realizat şi depind, pe de o parte, de voinţa exclusivă a unei autorităţi politice, Ministerul Justiţiei, iar, pe de altă parte, de voinţa autorităţii administrativ-jurisdicţionale, plenul Curţii Constituţionale, aspecte care conduc la aprecierea fermă a imposibilităţii înfăptuirii justiţiei cu privire la toate faptele penale comise de un judecător al Curţii.

 

În opinia PNL şi USR, practic, înfăptuirea justiţiei nu mai depinde de judecător, ci de voinţa exclusivă, pe de o parte, a ministrului justiţiei de a da curs sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, pe de altă parte, de voinţa plenului Curţii de a încuviinţa măsura procesuală cu o majoritate calificată de două treimi, cu atât mai greu de obţinut cu cât, în formularea actuală a legii, judecătorul vizat de cererea ministrului poate participa la vot.

 

Semnatarii consideră că legea încalcă atribuţiile constituţionale ale Ministerului Public cuprinse în art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care prevăd că, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi că Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

 

"Practic, ministrul justiţiei dobândeşte o atribuţie absolut discreţionară de apreciere cu privire la conţinutul sesizării formulate de procurorul general, putând să dea curs sau nu respectivei sesizări, în funcţie de aprecierea sa exclusiv subiectivă, fără a fi obligat să aibă în vedere criterii obiective şi transparente", se precizează în sesizare.

 

Conform parlamentarilor PNL şi USR, legea încalcă independenţa judecătorilor constituţionali, principiul separaţiei puterilor în stat, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi recomandări ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept.

 

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22