Tariceanu, nou atac la procurori: DNA incearca sa ma compromita. Accept testul poligraf

Vlad Toma | 16.09.2016

De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în fața instanței. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test.

SHARE 2

Pe aceeași temă

 

C.P. Tariceanu, presedintele Senatului, audiat ieri in dosarul lui Bogdan Olteanu, ii acuza din nou pe procurori de ceea ce el considera a fi scurgeri de informatii, aratand ca el s-ar fi conformat obligatiilor legale care nu permit partilor sa dezvaluie discutiile cu procurorul în faza de instrumentare a unui dosar, insa DNA ar fi dezvaluit informatii pentru a-i compromite imaginea inaintea alegerilor parlamentare.

 

Presedintele Senatului acuza faptul ca presa a fost informata despre audierea sa la DNA desi el a tinut secret acest lucru.

 

Tariceanu a precizat de asemenea ca a acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în fața instanței. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test.

 

In incheierea mesajului sau, presedintele Senatului avertizeaza ca DNA isi va inteti atacurile contra politicienilor in perioada de dinaintea alegerilor parlamentare.

 

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22