Pe aceeași temă
Principalele declarații:
Fiecare viață pierdut este o durere pentru familie, pentru apropiați, dar și pentru noi. Transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva drag.
Sistemul medical trebuie să-și mobilizeze toata capacitatea, pentru că societatea se bazeză pe noi.
Am plecat de la un stoc zero. E o realitate pe care toți o știam și acum își arată neajunsurile. MS comunică cu DSP-urile, care comunică zilnic informațiile relevante. DSP-urile au făcut o muncă importantă. Sunt oameni puțini care lucrează 24 din 24, vom angaja încă o mie de persoane în aceste structuri
Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în serviciile de ambulanță.
Avem 3.183 cazuri confirmate cu coronavirus. Conform unui studiu al INSP până în 24 martie, din 10 martie trendul a devenit ascendent.
Vârsta medie a deceselor e de 66 de ani.
45,77% din totalul cazurilor au fost înregistrate ca urmare a unui contact apropiat.
Avem 3 focare de infecție: Suceava, Arad și Deva. Voi merge în fiecare regiune pentru a remedia deficiențele.
La Suceava, lucrurile încep să se normalizeze. Mâine începe testarea pentru tot personalul medical, se va pune în funcțiune al treilea aparat de testare Real Time PCR.
Investiții: fonduri de 350 milioane de lei alocate de guvern către MS, 208 milioane de lei au fost direcționați către secțiile de terapie intensivă.
Echipamente: Unifarm a făcut distribuții pentru 153.000 combinezoane, 1.353.310 mănuși și măști, viziere, dezinfectanți, halate sterile, biocide. Vor fi aduse în țară 200 de ventilatoare mecanice.
Testare: au fost alocate 23 milioane lei pentru testări PCR. Au ajuns în țară încă 10 aparate prin Crucea Roșie. Am crescut capacitatea de testare de la 1 centru la 35 de centre.
Tratamente: Avem medicația națională fără discontinuitate. Am primit hidroxiclorochină și alte medicamente. Am primit donație medicamente și tratamente.
Avem asigurat accesul pacienților infectați la tratamentul cu plasmă umană imună.
Acum se lucrează la contractele de donație, medicamentele vor ajunge la Unifarm.
Am aprobat o HG în care atât serviciile medicale, cât și contractul cadru s-au prelungit pe durata perioadei de urgență. Rețetele sunt valabile 90 de zile.
Avem disponibilitatea de a putea face prin telefon consultarea bolnavilor și eliberarea de rețete.
Rezidenților de ultimul an li s-a prelungit perioada până în octombrie. În toate unitățile sanitare, posturile vacante pot fi ocupate de personal contractual.
Un mesaj pentru colegii mei de breaslă: Frații mei, România are nevoie de voi. Suntem toți într-o luptă contra-cronometru. E un moment dificil. Medicina românească, întotdeauna europeană, a rezistat mereu. Nu a clacat.
Acest virus ne-a schimbat radical viața. Toți ne întrebăm cât va dura și când ne vom putea întoarce la normalitate. Nimeni nu are răspunsul.
Fac apel la cetățeni să respecte măsurile impuse, sunt luate pentru a vă proteja viața și sănătatea. Fiți partenerii noștri în lupta cu pandemia.
Întrebări și răspunsuri:
Q: În Țăndărei a fost descoperit un nou focar, autoritățile cer carantinarea orașului. Cum îi țineți în case?
A: Fiecare focar e evaluat. Sunt mai multe focare mici. În contextul situației locale, se poate ajunge și la carantinare. Autoritățile locale trebuie să facă ce e necesar pentru a îi ține în case.
Q: Când veți face publică situația fiecărui spital din punct de vedere al echipamentelor, ca voluntarii să poată dona țintit?
A: După vizitele în teritoriu am constatat discrepanțe între raportări și necesar. Am decis ca fiecare spital, prin DSP, să raporteze stocurile și necesarul. S-a luat măsura ca donațiile să meargă direct la spitalul care are nevoie.
Q: Sunt voci care spun că spitalele modulare sunt o soluție pentru coronavirus, aveți în plan astfel de proiecte?
A: Da.
Q: Vor fi aduse încă 200 de ventilatoare. Care va fi necesarul în momentul de vârf al epidemiei, mai e timp suficient pentu cumpărat?
A: Avem 1.600 de ventilatoare pe ATI, restul până 2.900 sunt în spitale mici. În două săptămâni e posibil să înceapă producția locală.
Q: Se impune carantină la Arad?
A: Nu, deocamdată, dacă se respectă măsurile.
Q: Interziceți dreptul de practică medicilor care demisionează?
A: Eu nu agreez, dar sunt discuții în acest sens. Sper că vor înțelege toți că România și-a pus speranța în noi.
Q: Klaus Iohannis a cerut 500 de euro bonus pentru personalul medical. Câți vor primi?
A: Nu aș spune bonus, ci spor de periculozitate, se impune. Toate cadrele medicale merită. În acest moment, suma se discută.
Q: Ce aveți în vedere pentru urgentarea testelor, dat fiind că la jumătate din decese au fost confirmate infecțiile în ziua decesului sau după? Faceți vreo derogare de la actualul protocol?
A: Suntem în scenariul 4, vorbim de un diagnostic clinic.
Q: S-au luat măsuri la Arad?
A: Luăm în calcul schimbarea managerului DSP Arad.
Q: Situația la zi în Suceava?
A: Am schimbat managementul cu unul militar. Se va face evaluarea tuturor secțiilor și personalului. S-a luat decizia să existe o rigurozitate în ce privește venirea și plecarea la servici, s-a amenajat un duș. Se discută despre cazarea cadrelor medicale la un cămin al universității pentru a-i izola de familii.
Q: Ministerul Sănătății o înaintat o cifră către Ministerul de Finanțe pentru rectificarea bugetară?
A: Avem în evaluare suma, discutăm în aceste zile.
Avem o evaluare de personal la fiecare spital, fiecare județ poate, prin DSP, să accepte sprijinul voluntarilor.
Q: Arhiepiscopia Tomisului cerea ca enoriașii să meargă la slujba de Înviere.
A: Suntem în stare de urgență, izolarea e importantă.
Q: În ce condiții se poate carantina acum un oraș?
A: În funcție de evoluția numărului de cazuri, de decese, creșterea accentuată a cazurilor, afectarea personalului medical – avem anumiți indicatori.
Q: Câte cadre medicale sunt active la Suceava?
A: Doar 15% din cadrele medicale din SJ Suceva sunt active. Vor fi testați toți în perioada următoare.
Q: Primarul din Constanța a anunțat că vor fi transportați pacienți cu Covid în Germania. Ce știți?
A: Dacă ne uităm în Europa, vedem ce se întâmplă. Există regula ca pacientul bolnav să rămână în acea țară.
Q: România nu are nevoie din exterior de ajutor?
A: România are multe nevoi.
Q: De ce a apărut azi cel mai mare număr de infecții?
A: Am avut cel mai mare număr de testări, 2878 de testări făcute ieri.
Q: Scenariul 4 presupune ca pacienții cu forme ușoare să fie tratați la domiciliu. Când va începe?
A: Deocamdată nu avem capacitățile suprasaturate. Când vom ajunge în acea situație, cazurile ușoare vor fi tratate în alte locații – ca să nu infecteze familia, sau la domiciliu pentru cei care acceptă.
Q: Care e scenariul cel mai sumbru?
A: Suntem pe un trend care nu prevede un mers accelerat. Să vedem în zilele următoare.
Q: Ce soluții aveți pentru bolnavii cu boli cronice și care nu pot fi internați?
A: Sunt spitalele județene non-covid care tratează aceste cazuri.
Q: Câte paturi de terapie intensivă vor fi pentru Covid?
A: Noi avem 2.000 de paturi ATI pregătite. 56 de pacienți sunt în stare gravă, 10 au nevoie de ventilație mecanică.
Q: Ce soluție de cazare aveți pentru medicii care nu pot ajunge acasă?
A: Fiecare autoritate locală va pune la dispoziție aceste spații.