Teodor Maries: Marian Munteanu era platit de Securitate. CNSAS ii analizeaza dosarul

Vlad Toma | 20.04.2016

Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii va analiza maine dosarul lui Marian Munteanu, existand doua cereri in acest sens, una a PNL si una depusa de Alina Mungiu Pippidi in numele Societatii Academice din Romania.

Pe aceeași temă

UPDATE Teodor Maries, liderul Asociatiei 21 decembrie, a declarat ca Munteanu a colaborat cu fosta Securitate si ca exista o chitanta pe care se vede ca acesta era platit pentru informatiile pe care le avea. Potrivit lui Maries, citat de Evz, asociatia pe care o conduce a  facut o cerere la CNSAS pentru a vedea daca Munteanu a colaborat cu Securitatea, dar nu a primit niciun raspuns.

 

 

Marian Munteanu a declarat, intr-un interviu pentru Mediafax dat zilele trecute, ca nu a colaborat niciodata cu serviciile secrete: "Niciodată! Nici a unui serviciu, nici colaborator, nici membru, nici din ţară, nici din străinătate."

 

El a precizat insa ca are un dosar la CNSAS : "Sper să-mi dea mai multe lucruri, dar ştiu că există nişte…eu am fost arestat în mai multe rânduri, înainte de optzeci şi nouă. Nu m-am lăudat cu lucrurile astea că mi s-a părut…, ştiu, am văzut mulţi viteji de ăştia care au luptat împotriva comunismului. Deci eu am avut din 1984 până în 1989 o activitate eu zic destul de bună, în ideea construcţiei unui mic grup de rezistenţă..."

 

SAR a anuntat, pe site-ul sau, ca a depus aceasta cerere in contextul informatiilor aparute in presa despre o posibila colaborare a lui Munteanu cu Securitatea: "In contextul informatiilor aparute in presa referitoare la o posibila colaborare cu Securitatea a lui Marian Munteanu, Societatea Academica din Romania si Romania Curata au facut o sesizare oficiala la CNSAS pentru clarificarea situatiei candidatului PNL la Primaria Capitalei. Acest demers vine si in contextul in care Marian Munteanu a refuzat sa semneze si declaratia de integritate lansata de Romania Curata pentru totii candidatii la alegerile locale, declaratie in care si-ar fi asumat mai multe criterii de integritate, inclusiv faptul ca nu a fost colaborator al fostei Securitati."
 

Cititi textul sesizarii:

 

"Domnule presedinte al CNSAS,


In baza ordonantei de urgenta nr. 24 din 5 martie 2008, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, Societatea Academica din Romania va solicita sa ne informati in legatura cu existenta sau inexistenta calitatii de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia, in sensul prezentei ordonantei de urgenta, a lui Marian Teofan Dragos Munteanu, fondator si membru in Consiliul Director al Fundatiei 'Euxinus', inregistrata in Registrul National ONG, in categoria 'Fundatii' la pozitia 13257.

Ne intemeiem cererea pe dispozitiile articolului 3, litera y din ordonanta de Urgenta nr 24/ 5 martie 2008 care precizeaza: 'Pentru a asigura dreptul de acces la informatii de interes public, orice cetatean roman, cu domiciliul in tara sau in strainatate, precum si presa scrisa si audiovizuala, partidele politice, organizatiile neguvernamentale legal constituite, autoritatile si institutiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, in legatura cu existenta sau inexistenta calitatii de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia, in sensul prezentei ordonante de urgenta, a candidatilor la alegerile prezidentiale, generale, locale si pentru Parlamentul European, precum si a persoanelor care ocupa urmatoarele demnitati sau functii:


y) persoanele cu functii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administratie in regii autonome, companii si societati nationale, societati comerciale avand ca obiect activitati de interes public sau strategic, precum si membrii conducerii fundatiilor, asociatiilor si filialelor care activeaza pe teritoriul Romaniei, inclusiv fondatorii acestora;

In atentia presedintelui Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii"

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22