Pe aceeași temă
„Nu mi-a explicat ministrul Justiţiei consecinţele Ordonanţei, mi le-am explicat eu pe larg pentru că știu să citesc. Am citit întreg actul normativ, dar nu era de competenţa mea decât această prevedere. Am dat avizul pentru că se traduceau în legislaţia româna prevederi ale unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului Europei şi trebuia sa fim de acord cu această traducere”, a spus Meleşcanu.
Teodor Meleşcanu, a fost chemat de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii referitoare la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, în dosarul deschis după denunţul formulat în 24 ianuarie de membri ai asociaţiei „Iniţiativa România".
În acest dosar, DNA face deocamdată cercetări in rem, asupra faptei, și pentru aceasta au convocat mai mulți oficiali din Guvernul Grindeanu. Astfel, miercuri, de pildă, a fost audiată Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, după ce anterior fuseseră chemați la DNA și doi foști secretari de stat din Ministerul Justiției, dar și alți funcționari. De asemenea, luni a fost audiat ministrul de Interne, Carmen Dan.