Timmermans, despre duplicitatea lui Dragnea: ”Nu știu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”

Redactia | 25.02.2019

Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE, a declarat pentru publicația Politico.eu că a fost ”foarte strict și foarte clar” în întâlnirea cu Liviu Dragnea și nu știe dacă acesta crede ce sspune.

Pe aceeași temă

UPDATE - Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări luni, după avertismentul lui Frans Timmmermans, că nimeni nu-și dorește să treacă „linia roșie”. „Legat de această linie roșie, nu-și dorește nimeni să treacă peste această linie roșie, nu numai din punct de vedere al justiției. Discuțiile de acolo (c.n. Madrid) nu s-au referit numai la justiție. Trebuie să ne gândim și la drepturile omului, și la cei care au suferit, și la ceea ce s-a întâmplat cu DNA Ploiești. Sunt mai multe aspecte la care trebuie să ne raportăm atunci când vorbim despre o linie roșie.”, a spus Dăncilă.

UPDATE - Președintele PSD se arată surprins de declarațiile lui Frans Timmermans, prim vicepreședintele Comisiei Europene. Dragnea este surprins cu atât mai mult cu cât susține că a avut o discuție lungă și bună cu oficialul european. Declarația a fost făcută luni, la parlament, după ședința Biroului Politic Național al PSD.

Frans Timmermans, prim vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat pentru publicația Politico.eu că a fost ”foarte strict și foarte clar” în întâlnirea cu Liviu Dragnea de la Congresul socialiștilor europeni din week-end. Dragnea ”vrea să discute cu noi, nu vrea să părăsească familia socialiștilor, vrea ca posibilele neînțelegeri să fie rezolvate. În următoarele săptămâni vom vedea dacă putem face asta”, a spus Timmermans pentru Politico, preluată de G4Media.

În ceea ce privește relația Comisiei Europene cu România, Timmermans a spus că va discuta cu guvernul Dăncilă săptămâna viitoare. ”Nu știu ce se va întâmpla. Totodată, nu știu dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”. Timmermans a mai spus că a auzit că Dragnea ar fi spus presei române că toate problemele au fost deja rezolvate, dar ”din păcate nu e așa”.

Și Udo Bullmann, șeful facțiunii socialiste din Parlamentul European, a vorbit pentru Politico despre întâlnirea cu Dragnea de la Madrid: ”L-am confruntat pe Dragnea în legătură cu investigația penală împotriva lui Timmermans. E absurd, firește că a trebuit să discutăm despre asta… Am fost clari: cine vrea să fie parte din familia noastră trebuie să respecte statul de drept”.

***

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a precizat, sâmbătă, în discursul susținut la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), că i-a spus lui Liviu Dragnea că, dacă PSD vrea să facă parte din această familie, trebuie să respecte valorile fundamentale ale mișcării – statul de drept, libertatea presei, lupta anticorupție – și că nu se poate face niciun compromis, aceasta fiind „linia roşie”.

Timmermans i-a explicat lui Dragnea că nu se pot face compromisuri privind valorile fundamentale ale mişcării şi a subliniat că lupta împotriva corupţiei care a avut loc în România ultimilor ani nu trebuie să se oprească.

„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a afirmat Frans Timmermans.

Timmermans a adăugat că liderul PSD a spus că va respecta aceste valori și că urmează să aibă discuții pe această temă în săptămânile următoare.

„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia, în Germania și în alte locuri. Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuție. Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roșie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a afirmat Frans Timmermans.

Declarația dură a lui Timmermans, candidatul socialiștilor europeni la funcția de președinte al Comisiei Europene, vine la o zi după ce Liviu Dragnea, președintele PSD, a spus într-un discurs la Congresul Socialiștilor Europeni preocuparea sa pentru presupusele abuzuri din justiție, acuzând partidele de dreapta care „au distrus Europa” prin intermediul instituțiilor de forță ale statului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22