Pe aceeași temă
Mesajul i-a fost transmis lui Toader în cursul întâlnirii cu Timmermans de marţi, desfăşurată la Bruxelles, scrie Politico.eu.
Potrivit sursei citate, Frans Timmermans a "reamintit valoarea transmiterii proiectului de lege Comisiei de la Veneţia, care să îşi exprime punctul de vedere".
Mesajul oficialului european intră astfel în coliziune cu poziţia exprimată de liderul PSD, Liviu Dragnea.
La sfârşitul lunii octombrie, acesta a declarat public că majoritatea PSD-ALDE va trece proiectul prin Parlament aşa cum este el în acest moment, fără a mai aştepta Opinia Comisiei de la Veneţia. „Noi vrem ca în această sesiune aceste legi să fie adoptate, cu precizarea că am văzut discuții astăzi despre solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneția pentru această procedură. Pentru mine, nu mi se pare important. Noi ducem legile la capăt la adoptare. Ce spune Comisia de la Veneția, că spune în decembrie, că spune în ianuarie, putem să facem după aia o completare la lege, dar nu stăm cu toate legile justiției așteptate până când ne spune Comisia de la Veneția că trebuie să numească X sau Y”, afirma șeful PSD acum aproape două săptămâni, amintește Digi 24.ro.
Însă potrivit declaraţiilor făcute de Tudorel Toader, miercuri, la Bucureşti, "discuţia cu Timmermans referitoare la avizul Comisiei de la Veneţia are în vedere recomandarea privind numirea procurorilor de rang înalt".
Un alt aspect interesant al deplasării lui Tudorel Toader la Bruxelles a fost cel al discreţiei, în condiţiile în care, marţi, informaţia a ajuns în presa română prin intermediul site-ului Comisiei Europene. Niciun mesaj oficial privind acest punct de pe agenda ministrului nu fusese comunicat de instituţia pe care o conduce.
De altfel, întrevederea Toader-Timmermans a avut loc pe fondul tensiunilor crescânde generate de legile justiţiei şi la doar două zile după un protest masiv în mai multe oraşe din România.
Astăzi, oficialul român a venit cu câteva precizări despre vizita sa la Bruxelles, într-o conferinţă susţinută la sediul MJ.
Principalele declaraţii ale lui Tudorel Toader:
"Au fost discutate trei teme de interes major. Prima, evoluţiile înregistrate în îndeplinirea celor 12 recomandări din MCV, aceasta şi în aşteptarea faptului că urmează a fi redactat şi publicat raportul intermediar privind stadiul îndeplinirii fiecăreia din cele 12 recomandări", a declarat Tudorel Toader, miercuri, la Bucureşti. "Personal, exprim convingerea că va fi un raport de parcurs intermediar, echilibrat, obiectiv, care să constate respectivele evoluţii, repet, în îndeplinirea fiecăreia dintre cele 12 recomandări", a adăugat acesta.
A doua temă discutată: "unele dintre soluţiile legislative propuse prin proiectul de modificare a legilor justiţiei". Discuţia cu Frans Timmermans a durat o oră şi 15 minute, susţine Toader, aşa că nu ar fi existat timpul necesar să fie discutate toate propunerie. Au fost abordate, în schimb, după cum arată ministrul, "cele mai sensibile propuneri".
A treia temă a fost cea a modului în care vor fi numiţi procurorii şefi. Potrivit lui Tudorel Toader, "discuţia cu Timmermans referitoare la avizul Comisiei de la Veneţia are în vedere recomandarea privind numirea procurorilor de rang înalt".
Nu în ultimul rând, la Bruxelles Toader a avut discuţii şi pe marginea redefinirii abuzului în serviciu. "O altă temă pe care am discutat-o în amănunt, am prezentat-o și de la care urmează să primim punctul de vedere al Comisiei se referă la conținutul posibil pe care urmează să-l aibă infracțiunea de abuz în serviciu, iar pe cale de consecință și de neglijență în serviciu, adică acel prag despre care am spus că trebuie să fie rezonabil, dar prag care trebuie să respecte exigențele CCR și în același timp ne raportăm la Directiva europeană", a afirmat ministrul Toader.
Toader, chemat la Bruxelles să dea socoteală despre modificările la legile Justiției
La intalnire au mai participat secretarul de stat, Marieta Safta, si secretarul general adjunct al Comisiei Europene, responsabil de tematica Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV), Paraskevi Michou, informeaza un comunicat al Ministerului Justitiei.
"Intalnirea a avut loc in contextul dialogului constant cu Comisia Europeana, agreat la intrevederea anterioara a ministrului cu inaltul oficial al Uniunii Europene", transmite sursa citata.
MJ mai precizeaza ca cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la stadiul indeplinirii recomandarilor din cadrul MCV.iar ministrul Toader "a prezentat in detaliu stadiul procedurii interne si evolutiile in ceea ce priveste modificarea Legilor Justitiei:
Legea 303/2004, privind statutul judecatorilor si procurorilor;
Legea 304/2004, privind organizarea judiciara;
Legea 317/2004, privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii".
Timmermans s-a exprimat in repetate randuri impotriva schimbarilor legislative din sistemul de justitie, care contravin recomandarilor din MCV.
Întâlnirea dintre cei doi are însă loc pe fondul tensiunilor generate de legile justiţiei, deopotrivă în mediul magistraţilor şi în societatea civilă. Întrevederea vine practic la două zile după un protest masiv în mai multe oraşe din România şi la o săptămână după ce ministrul Justiţiei a prezentat pachetul în Parlament, dar fără ca Executivul din care face parte să şi-l asume. Zeci de mii de români au protestat duminică în țară față de modificările la legile Justiției.
Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat, in cadrul unei dezbateri privind viitorul Uniunii Europene, organizata la Bucuresti, ca va fi brutal daca Parlamentul va deraia procesul de aplicare a recomandarilor in Justitie.
Oficialul european a dat asigurari ca autoritatile romane vor primi sprijin pentru finalizarea reformei sistemului judiciar pana in punctul in care va exista siguranta ca procesul de lupta impotriva coruptiei este unul ireversibil.
"Garantul acestui proces nu este guvernul roman, nu este Comisia Europeana. Singurul garant este poporul roman care vrea sa continue aceasta lupta. Sunt increzator ca, datorita hotararii poporului roman, putem atinge indeplinirea recomandarilor pe care le-am facut guvernului roman. Daca facem asta, garantia sta in mainile poporului roman", a spus prim-vicepresedintele CE.
El a aratat ca finalizarea procesului depinde de modul in care Parlamentul va legifera masurile preconizate de catre Guvern pentru incheirea Mecanismului de Cooperare si Verificare.
"Aveti nevoie ca Parlamentul sa adopte acte legale pentru acest lucru si vreau sa fiu clar foarte clar ca actiunile Guvernului, planurile pe care le au ne vor permite sa indeplinim cele 12 recomandari care au mai ramas, dar daca se deraiaza de la proces, voi fi brutal si voi arata asta. Am un angajament puternic si ma simt sprijinit de catre populatia Romaniei ca vom termina acest maraton intr-un timp record si, in acelasi timp, vom duce la indeplinire toate recomandarile", a afirmat Frans Timmermans.
Acesta a mai spus ca, in urma cu 20 de ani, nu ar fi crezut ca romanii sunt capabil sa realizeze ce au reusit sa faca in ultimele decenii, adaugand ca "exista o ambitie" printre romani de a fi parte a comunitatii de valori a popoarelor europene.
"Lupta impotriva coruptiei va fi eterna. Oamenii vor pacatui, daca vor avea ocazia sa o faca, deci lupta impotriva coruptiei si a abuzului de putere este una eterna. Am lucrat in aceasta tara acum 20 de ani. Daca as calatori inapoi in timp, in 1995-1996, cand am fost foarte activ in aceasta tara, nu as fi crezut ca veti realiza atat de multe, dat fiind faptul ca aceasta tara a fost maltratata atat de mult in timpul regimului comunist. Daca astazi sistemul judiciar roman este un exemplu pentru un numar destul de mare de alte state este o realizare uimitoare, daca tinem cont de unde a pornit aceasta tara", a spus Timmermans.
"Exista o ambitie in vasta majoritate a populatiei Romaniei sa fie parte a unei comunitati de valori. Istoric, Romania este o tara europeana. Din cauza situatiei nefericite ca a fost de partea gresita a Cortinei de Fier, Romania a fost tinuta pe loc decenii, sa-si implineasca destinul european. Uniunea Europeana ii da ocazia Romaniei sa-si indeplineasca destinul. Nu pentru ca o vor politicienii, ci pentru ca poporul roman este un popor european. Acesta este marele beneficiu, nu fondurile structurale sau politica agricola comuna (...) Marele beneficiu este calitatea de membru al unei comunitati de valori", a conchis oficialul european.