Pe aceeași temă
Fostul presedinte considera ca integrarea islamistilor in Europa s-a dovedit a fi un esec.
"Sunt prea mulţi europeni care deja au plătit cu viaţa pentru conceptul „politic corect”. Integrarea islamiştilor în Europa Creştină s-a dovedit a fi un eşec al prezentului şi o iluzie a viitorului.
Cetăţenii europeni au început să trăiască cu îngrijorarea atentatelor. Declaraţiile de încurajare ale politicienilor, în lipsa unor măsuri credibile imediate, nu sunt o soluţie care să readucă liniştea şi încredere cetăţenilor europeni.
Pînă cînd sistemele de securitate ale statelor vor fi capabile să prevină terorismul în Europa, soluţia imediată este expulzarea familiilor, adesea mari, ale celor care comit atentate teroriste de pe teritoriul Uniunii.
Nu săriţi pe mine, nu cred că este nedemocratic să ne apărăm cetăţenii. O astfel de măsură îi va obliga pe criminalii care pun mîna pe arme pentru a ucide europeni nevinovaţi să se gîndească şi la familiile lor, iar numărul amatorilor de a-l sluji pe Alah prin crime se va diminua.
Mai mult, chiar familile islamiste vor fi mai atente la acei membri ai lor care intră în procese de recrutare de către jihadişti, prin imami şi alţi propagandişti ai crimei."