Pe aceeași temă
Prin această lege, judeţul Ilfov va fi inclus în Bucureşti, iar hipermarketurile vor avea la dispoziţie un termen de cinci ani pentru a se muta la periferie.
”Bucureştiul are o problemă gigantică. Eu am proiectul Legii Bucureştiului Metropolitan. Această problemă gigantică se numeşte traficul şi, oricâte pasaje subterane am face la intersecţii, traficul va deveni tot mai sufocant în Bucureşti. Soluţia este Bucureştiul Metropolitan, adică includerea în Bucureşti a judeţului Ilfov, ceea ce va permite ca într-un timp stabilit de municipalitate toţi furnizorii de trafic major să se mute la periferia Bucureştiului Metropolitan. Sigur, către capete de trasee de metrou, către capete de trasee RATB, către terenuri libere, către ieşirile pe autostrăzi, fie că vorbim de autostrada spre Ploieşti sau autostrada spre Constanţa”, a afirmat Traian Băsescu, preşedintele PMP, în interviul acordat News.ro.
El susţine că această mutare trebuie începută cu hipermarketurile, pentru că acestea generează trafic.
”Eu nu spun că nu au parcări, dar, până ajung în parcare, aceste maşini generează un trafic formidabil. Trebuie să li se dea cinci ani să-şi mute hipermarketurile la limita teritorială a Bucureştiului Metropolitan. E un exemplu, dar sunt multe altele”, a explicat Băsescu.
Liderul PMP a precizat că va promova acesta măsuri printr-un proiect lege, prin Legea Bucureştiului Metropolitan.
”Eu am proiectul de lege gata, încă din timpul mandatului de primar general. (...) Categoric va fi unul din primele proiecte pe care le voi depune şi le voi susţine, ca iniţiative legislative”, a spus Traian Băsescu.
Fostul şef al statului deschide lista de candidaţi PMP la Senat în Bucureşti.