Tăriceanu i-a pregătit lui Maior o audiere publică în Senat pentru că a spus adevărul despre scrisoarea lui Giuliani

Dora Vulcan | 11.09.2018

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunțat luni seara la Antena 3 că George Maior, fost șef al SRI și actual ambasador al României la Washington, va fi audiat miercuri, în comisia de Politică Externă, ședința urmând să fie cel mai probabil una publică. Audierea are loc după ce Maior a devoalat activitatea de lobby aflată în spatele scrisorii lui Giuliani, lucru confirmat ulterior chiar de autorul ei.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Miercuri, la ora 13.00, Comisia de politica externa a Senatului l-a solicitat pe ambasadorul Romaniei la Washington, domnul Maior George, sa se prezinte in fata comisiei pentru a da o serie de explicatii, pentru a ne oferi un tablou mai larg in legatura cu activitatea domniei sale de Ambsador, cu declaratiile din ultima vreme, care au starnit o serie de intrebari si anumite ingrijorari si nemultumiri, pentru ca ele pot sa afecteze in mod serios parteneriatul strategic intre Romania si SUA. Noi nu suntem Comisia de supraveghere a activitatii SRI. Noi il invitam pe domnul Maior in calitate de ambasador si nu de fost sef al SRI. Este o premiera aceasta ipostaza inedita care va avea loc, in care comisia de politica externa a hotarat sa se puna, pentru ca din pacate in perioada moderna a parlamentarismului unele comisii au avut activitate superficiala", a declarat Tăriceanu la Antena 3.

 

Culpa de care se face vinovat ambasadorul României la Washington, George Maior, în fața efectivului PSD - care a decis pe 10 august să-i ceară ministrului de Externe Teodor Meleșcanu chemarea sa în țară pentru a da socoteală în parlamentul controlat de coaliția aflată la putere - este dată de faptul că Maior a spus, imediat după apariția în presa românească a scrisorii lui Rudolph Giuliani -  fost procuror și primar al New Yorkului, cu o activitate impresionantă la atentatele din 11 septembrie, acum avocat privat al președintelui Donald Trump - că este rodul unei acțiuni de lobby în favoarea unor persoane care au probleme cu justiția din România.

 

Pentru aceste afirmații, Maior a fost chemat la MAE să dea explicații, iar șeful Comisiei SRI din Senat, Claudiu Manda, a spus că îl va convoca și el pe Maior pentru lămurirea situației, deși Maior este ambasador, calitate în care a și făcut declarațiile și nu în cea de fost șef al SRI, ca să se justifice audierea în comisia lui Manda. 

 

Inițial, scrisoarea lui Giuliani a apărut ca o pledoarie de peste ocean, cu sugestia că mesajul vine din imediata apropiere a președintelui SUA - legitimând astfel demersul lui Giuliani, dată fiind calitatea sa de avocat privat al lui Trump -  în favoarea victimelor ”inocente” ale protocoalelor cu SRI.

 

Tema artificială a protocoalelor a fost folosită de susținătorii teoriei conspiraționiste a statului paralel, care s-au folosit de această temă falsă pentru a susține anularea sentințelor și a probelor în dosarele de corupție în care au fost sau sunt cercetați sau trimiși în judecată. Ei sunt chiar șefii coaliției de guvernare: PSD-ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea. 

 

Protocoalele, documente nedeclarate ilegale și neconstestate în vreo instanță de contencios, dar demonizate de PSD-ALDE, au devenit  vârf de lance al demonstrației că există ”stat paralel”; o alegație susținută de coaliția aflată la putere care, deși controlează toate instituțiile statului și are majoritatea în parlament, susține că este incomodată de ”statul paralel”, care se opune măsurilor benefice pentru populație, pe care coaliția - prin liderii săi cu probleme penale, cercetați penal, condamnați sau trimiși în judecată pentru fapte de corupție  - vrea să le ducă la îndeplinire prin actul de guvernare.

 

Protocoalele ”ilegale și neconstituționale” - cum le-a numit Liviu Dragnea chiar luni seara la Antena 3, deși nicio instanță nu a  stabilit asta - au fost denunțate chiar de actualul șef al SRI Eduard Hellvig în februarie, ca semn al transparentizării activității instituției și nu al ilegalității lor.

 

Va reamintesc, că în februarie anul trecut, am denunţat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut. Ce sunt aceste protocoale? Aşa cum am explicat şi la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituţia dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale? Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii – dar acesta a fost instrumentul tradiţional şi acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege. Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituţii. Şi am hotărât denunţarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT. Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunţare a protocoalelor cu parchetele şi instituţiile din justiţie”, a amintit pe 24 august actualul director al SRI, succesorul lui Maior, cu privire la mult-hulitele protocoale. 

 

Pe fond, protocoalele sunt documente care pun de acord atribuțiile specifice dar diferite ale unor instituții cu legi diferite de funcționare, din domenii diferite, care ajung la un moment dat să colaboreze. În cazul de față cele cu SRI au vizat colaborarea în dosare de corupție, de siguranță națională, așa cum explică Hellvig printr-o declarație de dată recentă. Ele au fost impuse chiar de legea de la acea vreme care impunea o reglementare specifică a acestei colaborări, altfel existând, de exemplu, riscul contestării în instanță a interceptărilor în dosarele de corupție.

 

 

 

 

Dragnea: PSD i-a cerut lui Meleșcanu să-l recheme din SUA pe ambasadorul George Maior

 

 

Presedintele PSD Liviu Dragnea a anunțat pe 1 septembrie, după ședința Comitetului Executiv al partidului, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe Teodor Meleșcanu să demareze procedura de rechemare de la post a ambasadorului României în SUA, George Maior.

 

 

”Îmi aduc aminte de încă o solicitare transmisă doamnei premier (n.r.: în ședința PSD), ca Teodor Meleșcanu să pornească procedura de rechemare în țară a ui George Maior. Știți procedura: Ministerul de Externe- premier-președinte", a declarat Liviu Dragnea la scurt timp de la încheierea CEx din data de 1 septembrie. 

 

El a susţinut că, din punctul său de vedere, George Maior ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat în legătură cu protocoalele SRI.

 

“Eu cred că ar trebui rechemat pentru că are multe explicaţii de dat în legătură cu protocoale şi cu acuzaţiile care au tot ieşit la iveală împotriva dumnealui. Iar în ceea ce priveşte poziţiile pe care le-a avut public în Statele Unite, eu cred că depăşesc atribuţiile unui ambasador. Ambasadorul, totuşi, teoretic, nu e nici politic şi nu reprezintă decât interesele statului român, nu ale unui om sau ale unui sistem”, afirma Dragnea.

 

Ulterior, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declaratcă decizia PSD de a cere Ministerului de Externe rechemarea de la post a ambasadorului României în SUA, George Maior, se impune, în condiţiile în care acesta “se implică în jocuri politice pe scena politică americană”. Tăriceanu spunea că “Maior a rămas cu anumite sechele de pe vremea când era director la SRI şi făcea jocurile politice”, iar asemenea comportamente ies din regulile diplomaţiei şi ele “se sancţionează într-un sigur fel: prin rechemarea ambasadorului la vatră”.

 

George Maior, actual ambasador al României în SUA și fost director SRI, a declarat cu privire la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al președintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

 

"Un personaj spumos și extrem de combativ în discuțiile din Statele Unite, nu știu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, inițiat de anumite forțe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiția, asta vă spun clar", a spus George Maior, ambasadorul României în SUA.

 

 

 

Rudy Giuliani recunoaște că a fost plătit pentru scrisoarea dictată de avocatul lui Adamescu

 

 

Rudy Giuliani recunoaște că a fost plătit pentru scrisoarea pro PSD-ALDE de avocatul lui Dan Adamescu. 

 

Rudy Giuliani a recunoscut pentru portalul Politico.eu că a fost plătit pentru a scrie scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis. Giuliani a spus că a primit onorariu de la firma Freeh Group International Solutions.

 

Compania care a plătit pentru scrisoarea lui Rudy Giuliani aparține fostului director FBI Louis Freeh, în prezent avocatul angajat de fugarul Adamescu. Luis Freeh, care a publicat și în Forbes un text identic cu scrisoarea lui Giuliani în revista Forbes, cu siguranță în regim de publicitate, fără însemnele care să arate acest lucru. G4Media.ro susține că Freeh este conectat și cu alt fugar, Puiu Popoviciu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru corupție și care caută să scape de executare refugiindu-se la Londra.

 

„Mi-au plătit onorariul”, a declarat Giuliani pentru Politico.eu, referidu-se la cecul încasat de la compania Group International Solutions, fără să dezvăluie suma primită pentru serviciul oferit grupării Dragnea & Tariceanu.

 

Un prestigios avocat american a declarat pentru Politico.eu că ”e surprinzător” faptul că Giuliani nu a dezvăluit în scrisoarea sa că a trimis-o în numele unui client.

 

Despre Rudolph Giuliani, Washington Post scria pe 10 iulie că fostul primar al New Yorkului continua să lucreze pentru clienți străini, atât personal cât și prin firma sa, în timp ce activează ca avocat personal al președintelui Donald Trump. Această situație ar putea reprezenta un conflict de interese și ar putea contraveni mai multor legi federale, se menționa în ziarul amintit.

 

 

 

Cine este cel care l-a plătit pe Rudolph Giuliani

 

Louis Freeh, fost director al FBI, este cel care a plătit prin firma sa de lobby pe Rudolph Giuliani ca acesta din urmă să-și asume scrisoarea în care DNA era acuzată de atitudine discriminatoare. Freeh a fost avocatul lui Puiu Popoviciu, al miliardarului Beny Steinmetz și al fugarului Alexander Adamescu, toți trei ori condamnați definitiv ori deocamdată doar în primă instanță, releva Ziare.com.

 

De altfel, in urma cu o saptamana, Louis Freeh propunea, intr-un interviu acordat pentru Forbes si citat de Mediafax, aceleasi masuri pentru Romania, printre care amnistia si gratierea, suspect de similare cu propunerile facute ulterior de Rudolf Giuliani.

 

Avocat pentru Puiu Popoviciu, Beny Steinmetz, și Alexander Adamescu

 

Louis Freeh a fost avocatul omului de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat la 7 ani de inchisoare cu executare si fugit din Romania.

 

Acelasi Louis Freeh a fost si avocatul lui Beny Steinmetz in dosarul retrocedarilor ilegale din Baneasa si Snagov, conform TVR. Steinmetz a fost suspectat ca s-ar fi aflat in spatele operatiunii Black Cube de hartuire si spionare a fostei sefe a DNA Laura Codruta Kovesi.

 

Potrivit jurnalistilor de la Romania Curata, un alt avocat al lui Steinmetz a fost lobbyst-ul american Elliott Broidy, cel care i-a aranjat vizita lui Liviu Dragnea in SUA.

 

Nu in ultimul rand, Louis Freeh este, conform Adevarul, avocatul altui fugar celebru, Alexander Adamescu, pe numele caruia instanta suprema a emis inca din mai 2016 un mandat de arestare preventiva in lipsa.

 

In varsta de 68 de ani, fostul director al FBI in perioada 1993-2001 este acum consultant judiciar independent. Nici el si nici Rudolf Giuliani nu mai ocupa vreo functie oficiala, si cu toate acestea Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, doi dintre contestatarii vehementi ai implicarii americane in Romania, s-au agatat de pozitiile exprimate de ei si au sustinut ca trebuie sa li se dea curs de indata.

 

 

 

Guvernul SUA se delimitează de scrisoarea lui Giuliani și laudă lupta anticorupție

  

 

 A doua zi după ce a fost primită scrisoarea la București, ambasada SUA a transmis că guvernul SUA se delimitează de afirmațiile lui Rudolph Giuliani. 

 

 

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Donald Carroll, a transmis câteva răspunsuri punctuale la solicitarea Digi24:

 

* Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale.

* Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.

* Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie:

 

- Până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale.

- Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni.

- Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia.

 

(sublinierile aparțin redacției)

 

 

Scrisoarea lui Giuliani. Lobby pentru amnistierea penalilor de lux. Implicați: avocatul lui Trump și cel al lui Adamescu

 

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.

 

 

Dragă domnule preşedinte Iohannis,

 

Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.

 

Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deţinând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari.

 

Protocoalele secrete şi excesele DNA: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor

 

După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.

 

În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI.

 

O amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor

 

Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.

 

Protocoalele să fie verificate de o comisie de judecători internaţionali

 

De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară.

Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.

 

Guvernul trebuie să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI

 

Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare.

În sfârşit, secţii de responsabilitate profesională ar trebui stabilite pentru Parchetul General, DNA, SRI şi orice alte instituţii recomandate de comisia independentă, pentru a stabili standarde potrivite de comportament şi răspundere, ca şi investigarea plângerilor împotriva acestor instituţii.

 

Un angajament în respectarea legii va îmbunătăţi perspectivele investitorilor în România

 

România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României.

 

Cu respect,

Rudolph W. Giuliani, Esq.”

 

O scrisoare similară a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Viorica Dăncilă, scrie Mediafax care face public textul scrisorii. 

 

 

Rudolph Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor '80.

 

Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony „Fat Tony” Salerno, Anthony „Tony Ducks” Corallo sau Carmine „The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese şi Colombo.

 

El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.

 

În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit „Rudy”, a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time.

 

Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008. Actualmente, Giuliani este şef al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump.

 

 O poziție foarte asemănătoare cu cea exprimată de fostul primar al New York-ului a exprimat Louis Freeh, fost director al FBI și avocat al lui Alexander Adamescu, pe numele căruia instanţa supremă a emis, pe 26 mai 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă într-un dosar de corupție, scrie G4Media.ro.

 

Louis Freeh, fost director al FBI, a declarat într-un interviu pentru Forbes, că pentru România sunt necesare o serie de măsuri pentru restabilirea statului de drept, într-un context descris de acesta ca fiind caracterizat de „temerile că lupta anticorupţie a condus la erodarea drepturilor civile şi a libertăţii de exprimare”, scrie  Adevărul.

 

“Aceste protocoale secrete, ascunse poporului român şi Comisiei pentru controlul asupra SRI, constituie un acord secret pentru destabilizarea sistemului statului de drept prin transformarea agenţilor serviciilor de informaţii în agenţi ai sistemului judiciar. Subminează integritatea şi independenţa sistemului judiciar prin ajutarea în mod incorect a procurorilor şi prin compromiterea independenţei magistraţilor. Aceste acorduri secrete au generat în mod justificat consternare în România, în Uniunea Europeană şi în Statele Unie”, afirmă Louis Freeh într-un interviu acordat revistei Forbes.

 

Louis Freeh recomandă următoarele măsuri: 1) Asumarea angajamentului investigării penale şi instrumentării actelor de corupţie, prin respectarea în totalitate a cadrului legal; 2) Facilităţi pentru persoanele care au fost condamnate fără respectarea procedurilor juridice, pe baza probelor insuficiente sau nelegale sau în virtutea judecătorilor controversaţi menţionaţi în protocoale; 3) Formarea unei comisii independente din care să facă parte judecători de renume internaţional şi experţi judiciari care să investigheze protocoalele secrete, să examineze activităţile Parchetului General, ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale Serviciului Român de Informaţii, după care să prezinte recomandări pentru reforme; 4) Un angajament al Guvernului pentru identificarea judecătorilor care au fost subiecte ale “dosarelor” create prin protocoale şi revizuirea acuzaţiilor; 5) Crearea unor oficii de responsabilitate profesională pentru Parchetul General, DNA şi SRI, în scopul analizării plângerilor care vizează aceste instituţii şi instituirii unor standarde de conduită şi responsabilitate. Louis Freeh, avocatul lui Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu.

 

The Parliament publică un articol semnat de Willy Fautre, fondatorul și directorul organizației Human Rights without Frontiers, în care propagă aceleași idei pe care le regăsim atât în scrisoarea lui Rudolph Giuliani, cât și în interviul acordat de Louis Freeh.

 

Fautre scrie că ”DNA a dezvoltat o relație toxică cu SRI” și că cele două instituții au semnat un protocol de colaborare care amintește de justiția comunistă și de fosta Securitate. Autorul textului mai susține că ar fi fost manipulați judecători, SRI fiind acuzat de o comisie parlamentară că ar fi încercat să influențeze decizia judecătorilor în dosarele DNA.

 

Și Willy Fautre susține, la fel ca Rudolf Giuliani, ideea amnistiei. ”O largă decizie politică de amnistie ar fi exact ce trebuie” pentru a intra în 2019, când România va prelua președinția UE, cu ”o gândire proaspătă.”

 

De menționat că Willy Fautre a apărut la începutul anului alături de Daniel Dragomir, fost ofițer SRI la rândul său cu probleme penale, în conferințe de presă organizate la Bruxelles în apărarea omului de afaceri Alexander Adamescu. 

 
 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22