Pe aceeași temă
Academia Română a lansat ieri un apel, cu un puternic accent naționalist, la păstrarea „identității, suveranității și unității naționale” și a denunțat încercările „recurente de „regionalizare” a României sau de creare de enclave autonome pe baze etnice”. Apeleul era legat, indirect, de mitigurile de protest din ultima vreme, care ar putea duce la scindarea ţării.
Apelul academicienilor este foarte apropiat de retorica liderilor PSD/ALDE legată cu marile proteste din ultimele zile, declanşate tocmai de ordonanţele Guvernului contra luptei anticorupţie.
Conservarea identităţii naţionale a devenit astăzi inseparabilă de asumarea unei identităţi europene şi de afirmarea unei identităţi democratice. Până acum democraţia nu a locuit în alt trup decât în cel al statului naţional. Suveranitatea naţiunii este nu numai o garanţie a păstrării identităţii, dar şi cea mai curajoasă şi raţională metodă de apărare a democraţiei.
Scrisoarea este un semn că Academia Română redevine în spaţiul public ceea ce a fost la începuturile sale, anume locul central al dezbaterilor intelectuale, un loc al angajamentului civic, locul în care marile teme de societate pot fi examinate nu numai în deplină libertate, dar şi prin convocarea vocilor celor mai competente. Naţiunea, scria cândva Ernest Renan, este un referendum cotidian. Prin această scrisoare, membrii Academiei Române au iniţiat cel mai important referendum la care atât instituţiile, cât şi cetăţenii sunt chemaţi să aleagă din nou, în numele naţiunii noastre: suveranitatea, identitatea şi unitatea”, arată Tăriceanu, într-o declarație publicată pe site-ul ALDE.