Tudose a cerut sesiune extraordinară ca să treacă ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei

I.g. | 24.07.2017

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN să treacă în subordinea Primăriei Capitalei.

Pe aceeași temă

 

„Este posibil să avem o sesiune extraordinară, pe baza unei sesiuni extraordinare să avem şi noi o şedinţă de guvern suprapusă pentru a rezolva situaţia Elcen-ului. Trebuie lege pentru aşa ceva, ordonanţă de urgenţă şi nu avem abilitarea pentru aşa ceva”, a spus Mihai Tudose, citat de News.ro. Întrebat dacă acesta este singurul motiv pentru această sesiune extraordinară, premierul a susţinut că „s-ar  putea să  mai fie şi altele, dar acesta în mod cert ca să rezolvăm problema bucureştenilor”.

 

Chestionat în continuare dacă a cerut această sesiune extraordinară, prim-ministrul a răspuns afirmativ. „Da, am cerut-o, pentru a rezolva problema încălzirii din Bucureşti, fiindcă dacă aşteptăm septembrie s-ar putea să fie târziu pentru bucureşteni, şi atunci cu cât mai repede, cu atât mai bine. Să treacă Elcen-ul la Primărie şi noi să fim de acord prin acest proiect de lege”, a conchis Mihai Tudose. 

 

Premierul s-a întâlnit, pe 5 iulie, cu primarul general Gabriela Firea şi cu primarii de sector pentru a discuta proiectele pe care municipalitatea trebuie să le implementeze cu sprijinul Guvernului, dând exemplu pachetul de acţiuni al ELCEN care va fi achiziţionat de primărie, implementarea "într-un timp cât mai scurt" a biletului unic RATB-Metrorex sau crearea unui grup de lucru permanent care să urmărească implementarea măsurilor din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. 

 

"Am trecut în revistă proiectele pe care Primăria Capitalei trebuie să le implementeze cu sprijin guvernamental. Am discutat cu domnul premier despre faptul că Primăria generală şi-a manifestat intenţia chiar printr-o hotărâre de consiliu general de a achiziţiona la valoare nominală pachetul de acţiuni deţinut de statul român prin Ministerul Energiei al ELCEN. Domnul premier şi-a arătat interesul ca într-o şedinţă viitoare de guvern să se ia această hotărâre. Vom discuta toţi termenii legali", declara primarul Capitalei, Gabriela Firea.

 

La rândul său, premierul a spus că problema ELCEN va fi finalizată curând, pentru ca "în iarnă bucureştenii să nu mai aibă probleme din acest punct de vedere".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22