Tudose anunță rectificarea bugetară pentru septembrie: Deocamdată suntem bine

I.g. | 31.07.2017

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că rectificarea bugetară va avea loc în luna septembrie, după ce alţi miniştri ai Cabinetul său spuneau că ea va avea loc în luna august, precizând că "deocamdată suntem bine", dar că probabil va mai avea loc o rectificare spre finalul anului, pentru corecţii.

Pe aceeași temă

 

"Deocamdată suntem bine. (...) Probabil că (vor fi - n.r.) două, întotdeauna va fi ultima finisare spre finalul anului", a spus Tudose, precizând că prima rectificare va fi în septembrie. Tudose a criticat şi liderii PNL care acuzau că rectificarea va fi negativă, din cauza situaţiei financiare precare. "Tu eşti ditamai liderul şi spui ţara mea (...) e în colaps financiar. Dădea bine la televizor", a spus el.

 

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, pe 19 iulie, că rectificarea bugetară va avea loc cel târziu în luna august. ”Chiar astăzi trebuie să particip la întâlnirea cu ministrul de Finanţe (Ionuţ Mişa - n.r.) şi după cum bine ştiţi pe calendarul rectificărilor, rectificarea este posibil să aibă loc în luna august sau cel târziu în luna august, în funcţie de gradul de execuţie al tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecărui minister”, a declarat Sevil Shhaideh.

 

Shhaideh a precizat că la nivelul ministerului pe care îl reprezintă, în acest moment, toate sumele sunt angajate şi ”cash-urile sunt suficiente”. ”Deci, avem o execuţie în grafic. Nu credem că în acest moment pe ceea ce discutăm noi astăzi se impune o suplimentare. (...) Suntem în graficul şi în necesarul pe care l-am preconizat de la începutul anului”, a spus ea.

 

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, că ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a prezentat coaliţiei un plan privind relocarea unor bani în cadrul rectificării bugetare, având în vedere că în unele ministere gradul de execuţie este de doar 2% pe primele 6 luni ale anului. "S-a vorbit despre rectificarea bugetară. Domnul ministru de finanţe a prezentat un plan privind relocarea unor sume în cadrul unor ministere pentru că, din păcate, avem ministere care au un grad de execuţie la 6 luni de 2%", a spus Tudose.

 

El a dat ca exemplu Ministerul Tehnologiei Informaţiei, condus până de curând de Augustin Jianu. "Ştiţi, fostul prim viceprim-ministru 2 zile. Grad de execuţie 2%. Din păcate, anumite proiecte sunt deja ratate şi atunci banii respectivi vor fi relocaţi în cadrul ministerului sau în alte ministere", a spus Tudose. Întrebat despre execuţia Ministerului Apărării, el a spus că este "foarte bună", însă nu au fost luate încă în discuţie şi fondurile pentru înzestrare, fiind încă evaluări în curs.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22