Pe aceeași temă
Iritarea lui Tudose a fost provocată de, spune el, ultimele două prognoze ale FMI despre România.
Declarații Tudose (cronologie Hotnews.ro):
Despre demisia lui Adrian Tutuianu:
- Ne-am trezit brusc cu postare pe site-ul MApN, niste indicatii de la centru catre teritoriu prin care cineva trebuia sa faca niste artificii cu banii, ca nu sunt bani de salarii si trebuie o parte acum si o parte dupa
- Recunosc ca am fost socat, eram la masa, chiar cu vicepremierul si presedintele Camerei, Liviu Dragnea, cand am aflat ca exista aceasta alerta in Romania, ca nu mai sunt bani pentru Aparare
- L-am sunat prima data pe ministrul de Finante, care era la fel de socat si el. Apoi l-am sunat si pe ministrul Apararii, care mi-a spus ca, stiti, cineva a gresit intr-o comunicare si inteleg ca de vineri se tot cocea o chestie de genul acesta
- Am lasat balta masa si am venit cu totii la serviciu. L-am rugat pe dl ministru sa vina sa-mi explice, i-am solicitat demisia, i-am spus ca demisia ar fi un act de onoare sa iesim din aceasta situatie
- Si-a scris demisia, i-am acceptat-o. L-am informat pe dl Dragnea, am sunat la Cotroceni pentru a-l informa si pe presedintele Iohannis, am trimis si actele cu ministru interimar - dl Marcel Ciolacu
- Greseala sa e ca a lasat sa treaca asa ceva, in loc sa dezamorseze, lucrurile au ajuns in acest punct. Nici domnia sa nu a fost foarte coerent
- Sunt bani la buget pentru Ministerul Apararii. Saptamana viitoare vom avea rectificare pozitiva
- Cred ca Tutuianu a platit pretul
Despre discutia cu FMI:
- Am avut o discutie cu FMI azi, iar discutia a fost foarte simpla: ultimele doua previziuni pe care le-ati facut despre Romania au fost gresite. Noi am spus ca vom creste cu 5,2%, voi ca vom creste cu 3%, apoi ca nu vom creste deloc. Uite ca s-a facut 5,7%
- Daca si data viitoare o dati stramba... ultima acum e previziunea de inchidere de an, cu deficitul bugetar - noi spunem ca inchidem sub 3%, ei ca e 3% si un pic
- Daca voi dati acest tip de comunicare, eu inteleg ca pot exista doua tipuri de abordare: ori nu va pricepeti absolut deloc sau are cineva ceva cu Romania. In ambele cazuri, este ultima data cand mai interactionam, ca...
Despre ministrul de finante:
- (Ministrul Ionut Misa a facut o gafa de comunicare si mai mare, cea cu nationalizarea Pilonului II de pensii. Lui nu i-ati cerut demisia) E un ministru de finante bun, foarte serios si foarte muncitor
- Dl ministru Misa nu a iesit cu nimic din tipare. De ce e de vina dl ministru de finante pentru tot felul de chestii? Ca a iesit eminenta cenusie de la PNL care a pus bursa jos cu o declaratie, ca are el o informatie, ca aude el voci, ca MFP pregateste o taxare a activelor de la banci. A auzit el voci si eu sa il cert pe ministru de finante, de ce e de vina el ca aud unii voci?
Despre masurile economice, banci si salarii:
- (Intrebat daca se mentine promisiunea privind impozitarea de 0% la salariile sub 2.000 de lei) Se va face. (Cand?) Cand va fi; anul asta pentru la anul
- Discutia a tot fost "dar de ce n-ati facut....?" Pentru ca mai avem timp
- Banii neincasati din TVA sunt banii pentru cele 8 spitale regionale
- TVA split va aduce 8 mld. lei la buget
- Pretul la benzina nu va creste din cauza accizei
- In ianuarie incepem constructia spitalelor
- Fondul Suveran de Dezvoltare este in consultare publica la Finante
- (Ati venit cu un raport al ANPC legat de banci, dar nu ati facut public numele bancilor) Asa spune legea, nu e voie sa faci public. I-am rugat pe colegii mei sa faca cumva sa putem da acest lucru, fiindca una e o suspiciune si alta e cand este evidenta
- (Intrebat despre contul de 100.000 de lei trecut in ultima sa declaratie de avere) Am vandut o masina. Si cu banii aia am cumparat alta. N-am avut incotro, sunt obligat de lege sa deschid un cont. Am vandut o masina la o firma specializata, mi-a pus banii intr-un cont, m-am dus, mi-am deschis un cont si mi-au pus banii
- (Cum va luati salariul? Unde il tineti?) In mana. [Arata ca il tine in buzunar/portofel]. Aveti impresia ca e un salariu atat de mare ca prim-ministru sa umbli cu doua sacose dupa tine? Va dau o veste proasta, incape intr-un plic subtire. Si mai e ceva: sunt si casatorit, stiti cat de repede dispare
- Nu, nu cumpar si nu platesc online. E treaba fiecaruia de unde vrea sa-si ia salamul, online, de la magazin
- In primul rand, eu nu ma pricep la banci, nici dvs cred, nu suntem specialisti. Dar nu inteleg de ce taxa de intretinere cont e in procent. Nu cred ca toti stiu ce inseamna DAE
- Vin unii si ii intreaba pe romani daca vor sa plece din tara. Cetateanul zice nu, apoi iar vine sa-l intrebe... si, tot intrebandu-l, spune si el ca s-a gandit, ca sa raspunda. E un cerc vicios, o strategie foarte bine gandita, cum ca se gandesc foarte multi oameni sa plece din tara
- Anul trecut, in timpul guvernarii tehnocrate, au plecat din tara 250.000 de romani. Ei, uite ca anul asta nu au mai plecat asa multi, sub 30.000
- Conducerea partidului e multumita de Guvern
Despre legile justitiei:
- (Cum ati caracteriza aceste intalniri ale ministrului Justitiei cu ambasadorul SUA?) Mi s-a parut un lucru foarte normal intalnirea de azi, cu un comunicat comun. Fiindca sunt partenerii nostri, trebuie sa inteleaga ce facem, sa stie ce facem, de ce facem, cum facem, suntem parte a unui intreg care conteaza. Noi am dorit sa fim membri UE si NATO
- Ambasadorul SUA nu reprezinta numai tara de peste Atlantic, ci si un partener important, strategic. Dialogurile cu acesti oameni reprezinta o cale de comunicare cu tarile lor. Modul in care se intampla aceste dialoguri, modul de manifestare a acelor oameni e o alta poveste, alta discutie
- (Despre aspectele reclamate de ambasadori) Nu, sincer nu mi se par in regula, chiar nu
- (Cum vi se par propunerile de modificare a legilor justitiei?) Dl Tudorel Toader a avut o runda lunga, foarte lunga de consultari cu toti actorii implicati in acest proces. Apoi a sintetizat toate discutiile, apoi a fost la Bruxelles, apoi a iesit public si a comunicat sinteza - bineinteles ca a iesit scandal, ca unii s-au grabit sa comenteze, ca si cum era facute deja - apoi le-a trimis la CSM, unde sunt si acum. Cand va veni si de acolo avizul, abia apoi le va inainta catre Guvern si vor fi in dezbatere publica
- Vom tine cont de toti cei care au ceva de spus si au calitate procesuala... in decizia Guvernului, dar decizia Guvernului e o parte foarte mica in acest proces, fiindca, in fapt, Guvernul ia act si le trimite la Parlament
Despre proteste:
- (Au fost proteste, aveti vreo neliniste?) Nu am nicio neliniste, e un mod democratic de a manifesta, atat timp cat protestul este civilizat
- Nu inteleg de ce doi oameni stau tot timpul si folosesc un megafon, dar asta e altceva
- (Ati incercat sa discutati cu manifestantii, sa aflati ce nemultumiri au?) N-am incercat. E pe principiul 'orice pretext e suficient de bun'
Despre dosarul Rosia Montana:
- Sunt de acord ca Romania are o multime de zone - si din punct de vedere arhitectural, al siturilor istorice, al naturii - care trebuie foarte bine protejate. Dar nu putem sa declaram toata Romania o arie protejata si sa ne intoarcem eventual la celebra "Muntii nostri aur poarta/ Noi cersim din poarta-n poarta"
- Sa lasam o cale deschisa. Poate nu acum, poate nu peste 5, peste 10 ani, peste 20 de ani, cand tehnologiile avanseaza si nu vom mai folosi cianuri, halde imense de steril, ci un alt tip de exploatare. Dar nu putem sa amanetam acum viitorul si nepotilor, nu numai copiilor. E o discutie, o dezbatere care va trebui sa aiba loc
- Am votat si eu cu doua maini atunci in Parlament pentru interzicerea cianurilor, dar haideti sa vedem unde este calea de mijloc, nu extremele - "exploatam totul cu cianura si dupa noi potopul" sau "nu mai exploatam nimic in Romania, niciodata, ce daca avem resurse naturale". Nu putem sa nu mai exploatam nimic, dar trebuie sa o facem la modul rational si foarte "safe", si din punct de vedere al mediului, si al istoriei, si daca se poate, sa o facem noi, nu altii
Despre "Cumintenia Pamantului":
- Dl ministru de Finante, impreuna cu dl ministru al Culturii, trebuie sa incerce o noua discutie, o ultima discutie cu proprietarii sculpturii, sa vedem care este ultimul pret
- Nu avem un prag financiar; haideti sa epuizam toate, chiar toate discutiile cu proprietarii, 11 milioane e enorm, ministrii vor discuta si, in masura in care lucrurile se vor inchide, in regula; daca nu, dam banii inapoi cetatenilor si asta-i viata
Despre Victor Ponta:
- N-ati vazut ce surprinsa a fost toata audienta? Toata lumea stia ca va pleca, era clar de un an de zile. E viata domniei sale, e in regula, si-a ales o alta cale, a ales libertatea, e optiunea domniei sale
- Au mai fost si altii care au plecat din PSD si au incercat sa-si faca partide, fara succes. Una dintre butadele celebre e ca singurul lucru pe care il invatam in istorie e ca nimeni nu invata nimic din istorie. Deci cineva trebuie sa tina vie flacara aceasta a neinvatarii nimic din istorie
- Despre Sorin Grindeanu:
- (Este posbil sa ocupe o functie de consul?) Mai vorbim... (A fost iertat de PSD?) Mai vorbim. Sunt lucruri care sunt in progres, in diverse stadii de negociere, de calmare
- In multe ocazii in viata sunt momente in care esti suparat, dar dupa aia incepe sa-ti treaca. Orice om pe care il poti recupera, pe care poti sa-l tii aproape, e un castig
- (Despre intalnirea pe care au avut-o luni la Guvern) Am aflat ca e in Bucuresti si l-am rugat sa vina, ii multumesc ca a venit, si am discutat despre cateva lucruri, politica externa. La intalnirile cu oficialitati exista momentul acela tete-a-tete, iar lucrurile nu raman scrise, si am avut nevoie de cateva informatii, pe care dl Grindeanu mi le-a dat in timp real, spuse corect, lucruri ce ne folosesc noua, tarii
- (L-ati intrebat daca se duce cu Ponta in partidul lui?) L-am intrebat daca emigreaza pe undeva. Mi-a zis ca nu si vad ca nu a facut-o
Despre Klaus Iohannis:
- (Cum ati caracteriza relatia cu seful statului?) O relatie normala intre un prim-ministru si un presedinte ai aceleiasi tari. Vorbim, ne consultam pe politica externa, pe politica de aparare, e presedintele Romaniei
- (Cum a primit presedintele vestea demisiei lui Tutuianu?) A spus ca este decizia mea si ca, daca ii trimit inlocuitor, este in regula. I-am spus numele, iar el a spus "e in regula, astept hartiile"
Despre Liviu Dragnea:
- (Cu Dragnea, ce fel de relatie?) Pai, eram impreuna la masa astazi, nu te duci cu unul la masa care... am fost la masa ca doi prieteni, ca doi colegi
- (L-ati invitat la pescuit?) Nu, nu mai pescuiesc, nici macar de dragul unei poze. Eu sunt din Braila, am pescuit in viata pana pe la 19 ani, imi ajunge, nu mai, mi s-a luat
- Nu ma las influentat de atacuri, asta vor, sa te scoata din pepeni, sa iti faca agenda, sa reactionezi
- Sincer, mai am momente cand regret ca am acceptat aceasta functie, cand ma intreb 'ce caut eu in viata mea', nu mai am familie, nu mai am prieteni, 16 ore pe zi...