Pe aceeași temă
"Toti banii pe care i-am castigat in 23 de ani de presa, lucrand adeseori in trei locuri deodata, au fost chiar mai multe - predam la facultate, conduceam un ziar la un moment dat, aveam o emisiune la televiziune, aveam o emisiune de radio, scriam pentru reviste saptamanale. Au fost ani in viata mea in care am avut si patru-cinci joburi simultan", a spus Robert Turcescu intr-un interviu acordat news.ro, citat de ziare.com.
El a sustinut ca a incasat bani si din contracte cu companii private, dar nu a avut niciodata contracte cu statul.
"Toti banii acestia i-am castigat din contracte clare, platindu-mi impozitele catre stat, cu companii private si actionand in 90% din cazuri in ceea ce inseamna aria mea de competenta. Deci: cursuri de comunicare, predat la facultati de jurnalistica, scris in ziare, prezentat emisiuni de televiziune, de radio. (...) Am investit pe Bursa, unde am avut norocul si bucuria de a descoperi brokeri buni care m-au sprijinit sa am niste castiguri, as spune chiar substantiale in anii din urma", a aratat Turcescu, adaugand ca a pierdut la un moment dat la Bursa chiar si 13.000 de euro. "Va spun sincer ca la Bursa am si pierdut foarte mult de-a lungul anilor. Am si acum, am trecut acolo actiunile de la OMV Petrom, va dau numai un exemplu: sunt la jumatate fata de banii pe care i-am investit la momentul acela. Deci, la Bursa poti sa ai satisfactii financiare si sa castigi la un moment dat, dar sunt si momente in care ti se strange stomacul vazand cum ai investit 20.000 de euro si in doua luni de zile ramai cu 7.000", spune Turcescu.
A primit sfaturi si de la Cristian Sima: Am o relatie foarte buna
Intrebat daca a colaborat cu controversatul broker Cristian Sima, Turcescu a admis ca a avut o relatie foarte buna cu acesta si ca, din cand in cand, i-a cerut "o opinie" legat de investitiile sale.
"Eu citesc cu mare atentie si la virgula toate contractele de brokeraj si n-am vrut sa las nimanui dreptul discretionar de a actiona in numele meu, chit ca eu cu domnul Sima am o relatie foarte buna si, in timp, de-a lungul anilor, mai ceream cate o opinie, nu un sfat cu privire la investitiile mele bursiere", mai sustine candidatul PMP la Primaria Generala.
Turcescu sustine ca, in afaceri, a tinut cont de sfaturile cuiva "mai destept" decat el in privinta investitiilor: "Cineva mai destept ca mine in aceasta activitate, sa spunem de investitii, mi-a spus 'nu-ti pune toate ouale in acelasi cos. Nu sta nici cu banii cash, nici cu banii numai in depozite bancare. Incearca sa-ti distribui in permanenta investitiile' in asa fel incat, pe o parte, poti sa castigi la un moment dat, castigai la Bursa, cadea piata imobiliara, se ridica piata imobiliara, poate erau castigurile mai mici in ceea ce priveste preturile actiunilor".
A investit in imobile si terenuri
Robert Turcescu mai spune ca a investit mult in afaceri imobiliare si ca a cumparat "terenuri destul de ieftin". "Am investit mult in zona imobiliara, destul de ieftin am cumparat terenurile, de exemplu in zona in care sunt nascut, Stefanesti, Arges. Ca unii au spus ca Turcescu are terenuri in Stefanesti. Nu vorbim de Stefanesti aici la Bucuresti, ci vorbim despre orasul Stefanesti, fosta comuna Stefanesti pana acum cativa ani din apropiere de Pitesti, de acolo de unde ma trag si unde locuiesc, in momentul de fata, parintii mei. In rest, n-am cumparat proprietati, penthouse-uri sau mai stiu eu ce. Am vreo doua garsoniere. Una dintre ele este confort 2, in Titan, pe care am inchiriat-o unor studenti de-a lungul timpului, si mai am inca o garsoniera undeva in Mihai Bravu", a adaugat Turcescu.
Robert Turcescu s-a inscris in cursa pentru Primaria Capitalei din partea PMP. In septembrie 2014, fostul jurnalist a dezvaluit in direct, la B1 Tv, ca a fost locotenent-colonel sub acoperire, ca renunta la emisiunea pe care o realiza la respectivul post de televiziune si ca se retrage din viata publica. Dupa lansarea candidaturii, el a spus ca nu a urmat niciodata ordinele vreunui serviciu secret. In iunie 2012, Turcescu aparea pe o lista cu numeroase personalitati din viata publica care primisera grade de ofiteri in rezerva, doar pentru ca absolviseara Colegiului National de Aparare. In noiembrie 2012, Ministerul Apararii i-a retras gradul la cerere.
Robert Turcescu, 500.000 euro in conturi
Candidatul PMP la Primăria Capitalei deţine terenuri intravilane şi agricole care însumate au o suprafaţă de peste 11.000 mp în Ştefăneşti, Mogoşoia, Sulina, Goleşti, sectorul 6 şi un loc de parcare în sectorul 4, dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, potrivit declaraţiei de avere din dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Municipal, potrivit Gandul.info.
Robert Turcescu are o casă în sectorul 2, de 168 de mp, pentru care a făcut un credit ipotecar, patru apartamente în Bucureşti şi unul în Piteşti.
Cadidatul PMP la Primăria Capitalei nu are maşină pe numele său, după ce anul trecut a vândut un autoturism Volkswagen Tiguan, în valoare de 15.000 de euro. Acesta nu are bijuterii, ceasuri sau obiecte de artă sau de cult care însumate să depăşească 5000 de euro, potrivit declaraţiei de avere.
Fostul jurnalist a deschis pe numele său 18 conturi bancare, cel mai vechi fiind deschis în anul 2001. În cele 18 conturi bancare, Turcescu are aproximativ 1.300.000 lei, 173.279 euro şi 12.170 de dolari.
El mai detine acţiuni la OMV Petrol, Romgaz, Oil Terminal, Albalact, SNTGN Trannsgaz şi la alte aproximativ zece compani.
Robert Turcescu a declarat venituri de 2.811 de lei, provenite din salariul de administrator la SC Camera 1 SRL, 370 de lei, din drepturi de proprietate intelectuală, 11.400 de lei din chirii, dividente din acţiunile de la Fondul Proprietatea de 6.680 de lei, dobânzi de 13.253 de lei şi tranzacţii bursiere de 236.858 de lei.
Soţia lui Robert Turcescu a declarat venituri de 6.185 de lei. Veniturile lui Robert Turcescu au sporit cu 35.000 de euro în urma botezului ficei sale.