Pe aceeași temă
Kievul a importat cu 59% mai multe gaze naturale din Uniunea Europeana, in 2014. Astfel, Ucraina a tras cu trei miliarde de metri cubi mai multe gaze, pana la volumul de 5,1 miliarde mc, potrivit Ukrtransgaz, operatorul retelei ucrainene de gazoducte, transmite Itar Tass, citata de Agerpres.
“Creșterea importurilor de gaze naturale din Europa se datorează deschiderii rutei de aprovizionare cu Slovacia”, a informat Ukrtransgaz.
În 2014, Ucraina a importat din UE o cantitate de 5,1 miliarde metri cubi de gaze naturale, dintre care 3,6 miliarde metri cubi au fost furnizați Ucrainei din Slovacia, 900 milioane metri cubi din Polonia și 600 milioane metri cubi din Ungaria.
Numai în luna decembrie Ucraina a importat 998,8 milioane metri cubi de gaze naturale din Europa, în creștere față de 946 milioane metri cubi în luna noiembrie și 892,2 milioane metri cubi în luna octombrie, a precizat sursa citata..
Kievul a fost nevoit să-și majoreze importurile de gaze naturale din Europa după ce Rusia, principalul său furnizor, a decis in 16 iunie 2014 să-și suspende livrările din cauza dezacordurilor dintre Moscova și Kiev cu privire la prețul gazelor naturale și datoriile Kievului.
Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.