Pe aceeași temă
Serviciul diplomatic al Uniunii Europene a aratat intr-un comunicat ca acordul de pace de la Minsk a fost incalcat de violentele care au avut loc in ultima perioada in estul Ucrainei."Noua escaladare a violentelor (...), rezultatul mai multor atacuri asupra unor zone aflate sub controlul Guvernului astazi (marti) si in noaptea de 10 august, la Starognativka, constituie o incalcare a spiritului si literei acordurilor de pace de la Minsk", subliniaza serviciul diplomatic, intr-un comunicat citat de Hotnews.
Presedintele Porosenko a cerut consultari de urgenta cu Parisul, Berlinul si Moscova pe tema unei escaladari "periculoase" a violentelor in estul separatist prorus al Ucrainei, in urma unor confruntari aprige implicand tancuri si artilerie, declansate, acuza Kievul, de rebeli.
Armata ucraineana a anuntat luni ca a respins o ofensiva rebela la care participau aproximativ 200 de oameni, sprijiniti de aproximativ zece tancuri, in apropiere de orasul Starognativka, situat la jumatatea drumului intre bastionul separatist din Donetk si portul Mariupol, ultimul oras important din zona de conflict aflat sub controlul autoritatilor ucrainene.
Armata a ripostat cu artileria si "a cucerit inaltimi strategice care se aflau anterior sub controlul rebelilor", a anuntat Ministerul Apararii. Sapte militari au fost raniti, a precizat ministerul.
In ultimele 24 de ore un incendiu a fost provocat in parcarea unui hotel din Donetk, unde sunt cazati observatori OSCE care monitorizeaza conflictul pe teren. Mai multe dintre vehiculele blindate ale misiunii OSCE au fost distruse.