Un polițist de la Penitenciarul Tg Mureș și încă unul de la Poarta Albă, depistați cu COVID-19

Redactia | 11.05.2020

Un polițist al Penitenciarului Târgu-Mureș a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.

Pe aceeași temă

Polițistul de penitenciare se afla la domiciliu din data de 03.05.2020, iar testarea a fost dispusă de Direcția de Sănătate Publică Mureș, transmite purtătorul de cuvânt al Administrației Penitenciarelor, Cristina Enache.

La nivelul unității, contacții identificați în rândul personalului au fost scoși din serviciu și vor rămâne la domiciliu, urmând a fi aplicate recomandările Direcției de Sănătate Publică Mureș. Spațiile de lucru au fost dezinfectate. Se asigură, de asemenea, continuitatea activităților specifice.

Săptămâna trecută un al doilea angajat al Penitenciarului Constanța-Poarta

Albă a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.

Polițistul de penitenciare se afla la domiciliu din data de 16.04.2020, conform planificărilor. Acesta face parte din grupul de contacți atribuit primului caz și nu a interacționat cu persoane private de libertate.

”Amintim faptul că, până la acest moment, nu există situaţii în care, în urma testelor dispuse de Direcţiile de Sănătate Publică competente, să fie identificate persoane private de libertate infectate cu virusul SARS-CoV-2”, transmite ANP.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22