Pe aceeași temă
Până acum, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a devenit celebru prin câteva lucruri: dealer Ferrari pentru România şi asociatul holdingului italian CEFIN, care îi construieşte apartamentul lui Mircea Geoană. În ceea ce priveşte prestaţia sa în fruntea Sănătăţii, Ion Bazac s-a remarcat prin decizia de a opri programele predecesorului, considerate numai bune de aruncat la coş, fără însă a propune o alternativă de reformă fundamentată şi coerentă în schimbul lor. Practic, singurele intenţii de schimbare anunţate de ministru sunt trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale – fără a se spune însă când, cum, ce spitale sau în subordinea căror autorităţi – şi informatizarea sistemului medical, pentru o mai bună comunicare între verigile sale.
Dar cea mai zgomotoasă ieşire la rampă a lui Ion Bazac a fost prilejuită de încăierarea cu medicii de familie, decişi să intre în concedii ca semn de protest faţă de reducerea bugetului asistenţei primare cu 41%. Luat pe sus de liderii puternici ai castei medicilor de familie, Bazac a făcut repede un pas înapoi ca un om care a comis o mare boacănă. A fost aceasta o tactică diplomatică sau un gest de slăbiciune al unui ministru care, necunoscând sistemul, merge pe cioburi de sticlă neurmărind altceva decât să nu facă zgomot?
Atitudinea organizaţiilor medicilor de familie faţă de decizia de micşorare a bugetului cu 41% aminteşte de aceea a sindicatelor din învăţământ faţă de împotrivirea iniţială a preşedintelui Băsescu de a promulga legea măririlor salariale cu 50%. Desigur, marea diferenţă este că medicii se confruntau cu o reducere drastică de buget, iar profesorii cu posibilitatea de a nu beneficia de o majorare consistentă.
În cazul profesorilor, preşedintele a găsit pe loc soluţia care să îi aducă totodată un câştig de imagine: bani contra reformă. Cu alte cuvinte, le-a spus sindicatelor că promulgă legea, cu condiţia ca acestea să semneze că sunt de acord cu reforma dură. (Că aceasta nu se va mai face sub mandatul Ecaterinei Andronescu e o altă poveste şi am vorbit despre ea într-un articol anterior.) Dar soluţia „bani contra reformă“ ar fi fost una salutară şi pentru Ion Bazac. Căci instituţia medicului de familie are nevoie nu doar de bani, ci şi de schimbări radicale, greu de înfăptuit din cauza opoziţiei liderilor unei caste numeroase.
Pacienţii, doar nume pe o listă şi aducători de puncte
Medicul de familie e prima verigă în lanţul de servicii medicale. Iar dacă aceasta nu funcţionează cum trebuie, undele se transmit şi mai departe. Întrebat câţi pacienţi trebuie să aibă un medic de familie pentru a fi eficient, ministrul Ion Bazac a spus că circa 1.500. În realitate însă, aritmetica e diferită. La Iaşi, unul dintre cele mai mari judeţe din ţară, trei sferturi din totalul celor 420 de medici de familie au între 1.500 şi 4.000 de pacienţi şi primesc de la Casa de Asigurări un venit brut pe cabinet de peste 10.000 lei pe lună. Sistemul de alocare a banilor încurajează cantitatea, iar nu calitatea serviciilor prestate.
În mod ciudat, Legea asistenţei primare prevede numai o limită minimă a numărului de pacienţi arondaţi unui medic, dar nu şi una maximă. Cu alte cuvinte, un medic de familie poate avea minimum 1.000 de pacienţi dacă are cabinetul la oraş şi minimum 600 dacă îl are la ţară, însă nimeni nu îi poate interzice să aibă 10.000 de oameni arondaţi, chiar dacă îi e imposibil să se ocupe de ei. Pentru fiecare om sănătos de pe propria listă, el va primi de la Casă 3,8 lei pe lună, chiar dacă nu face nimic în schimb. Fiecare dintre noi reprezintă pentru medicul nostru de familie un anumit număr de puncte, un punct reprezentând 4,6 lei. Numărul de puncte pentru fiecare pacient se acordă în funcţie de categoria de vârstă căreia îi aparţine, estimându-se că cele mai mari costuri cu asistenţa primară le necesită copiii şi vârstnicii.
Pe lângă asta, medicii mai primesc finanţare şi după serviciile medicale, unde un punct valorează doar 1,5 lei. Iată o primă inechitate în detrimentul calităţii: punctul pe pacient valorează de trei ori mai mult faţă de punctul pe serviciu medical. Filosofia cuprinsă în acest mod de repartizare a banilor pare a fi următoarea: e mai important câţi pacienţi ai decât ce faci propriu-zis pentru ei.
La nivel teoretic, un medic de familie are o mulţime de îndatoriri. Potrivit legii, el ar trebui să fie un fel de primă „unitate de urgenţe“ pentru comunitatea pe care o are în grijă. Cu alte cuvinte, el asigură asistenţă de urgenţă, tratamente şi consultaţii la domiciliu, îngrijiri paliative – adică are grijă de bolnavi în perioda de convalescenţă, imediat după externare, urmând instrucţiunile specialistului care l-a avut anterior în grijă. De asemenea, medicul de familie face şi profilaxie, ceea ce înseamnă un contact constant cu pacienţii, pentru a depista afecţiunile nou apărute. Legea stabileşte atribuţii şi în ce priveşte activităţi de promovare a sănătăţii şi chiar implicarea lor în cercetarea ştiinţifică.
Veniturile au crescut, nu şi calitatea
Pentru a evalua în ce măsură aceste atribuţii sunt îndeplinite, e suficient să facem un drum la ţară, unde – în cele mai multe cazuri – porţile dispensarului sunt sub lacăt de vineri la prânz până luni dimineaţa şi unde nu are cine să facă nici măcar o banală injecţie. E suficient să ne întrebăm câţi dintre noi au fost contactaţi sau vizitaţi de medicul lor, în afară de momentul derulării programului naţional de analize iniţiat de ministrul Eugen Nicolăescu şi oprit acum de Ion Bazac – când mai era doar de tras linia şi concluziile! – pe motiv că era costisitor şi inutil.
Fără a discuta acum despre eficienţa programului în sine, trebuie spus că pentru foarte mulţi medici de familie acesta a fost singurul prilej de a-şi vedea la ochi pacienţii aducători de venituri, în afară de momentul când s-au înscris pe liste. Iar veniturile sunt consistente: potrivit datelor oficiale furnizate pentru Ziarul de Iaşi, în ultimii doi ani, fondurile alocate de CJAS Iaşi cu asistenţa primară s-au dublat, ajungând la 55.515.000 lei în 2008, fără a se simţi însă şi o creştere vizibilă a calităţii serviciilor.
Singurul barometru de calitate e conştiinţa doctorului
Desigur, medicii de familie au şi ei argumentele lor. Ei spun că tocmai numărul mare de pacienţi îi împiedică să aibă grijă de toţi în aceeaşi măsură, motiv pentru care se limitează la cei care le calcă pragul cabinetului. Cât priveşte veniturile mari, au de plătit impozite, dotări, utilităţi şi salariul asistentei. Ambele argumente sunt adevărate. Dar aceasta nu face decât să confirme faptul că sistemul trebuie regândit radical.
În momentul de faţă, niciun regulament nu limitează medicul să îşi ia pe listă pacienţi mai mulţi decât poate duce. Tot aşa cum nu există nicio reglementare care să stabilească, de exemplu, un plafon minim pentru dotări. Practic, în absenţa reglementărilor precise şi a unor instrumente de control riguros, singurul barometru de calitate rămâne conştiinţa doctorului. Sunt medici care îşi fac bine treaba, dar sunt foarte mulţi care confundă finanţarea pe cabinet cu venitul personal. Lucrurile cele mai rele sunt, desigur, la ţară, unde lipseşte concurenţa, iar medicii sunt şi aşa puţini, încât înlăturarea uscăturilor din sistem reprezintă mai degrabă o nouă problemă – pe cine aduci în loc – decât o soluţie.
Consecinţe fără soluţii
Consecinţele acestui sistem deficitar se văd pe mai multe planuri. În primul rând, numărul nerealist al pacienţilor de pe liste duce la superficialitate din partea medicilor de familie, deveniţi, în multe cazuri, nişte scribi de reţete compensate şi trimiteri către specialişti, aglomerându-i astfel până la refuz pe aceştia din urmă. Drept urmare, în locul unei colaborări între medicii din dispensare şi din spitale în interesul pacienţilor, există o stare de tensiune şi de acuzaţii reciproce de neglijenţă şi incompetenţă, de o parte, de invidie şi neînţelegere, de cealaltă.
Cât priveşte profilaxia bolilor cronice, depistarea precoce a cancerelor şi îngrijirile paliative, acestea rămân nişte idealuri frumoase, iar cercetarea ştiinţifică este de domeniul science-fiction, în condiţiile în care nici formarea continuă a medicilor de familie nu este reglementată. La toate aceste probleme, actuala conducere a ministerului nu a prezentat până acum soluţii. Nu ne rămâne decât să tragem aceeaşi concluzie înţeleaptă cu ministrul Bazac, titrată nu de mult de presă: „Reforma în sănătate trebuie începută“.
