Pe aceeași temă
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al ministerului Educației a explicat marți că la acest moment nu există cadrul legal pentru a răspunde solicitării lui Bogdan Licu privind retragerea titlului de doctor.”Am primit o cerere venită dintre ANI pentru că dumnealui a depus-o acolo și ANI a direcționat-o către MENCS. Cererea a fost primită de la ANI pe 10 Martie. La momentul acela și în acest moment nu există cadrul legal explicit pentru a răspunde solicitării domniei sale”, a spus oficialul de la Educație, potrivit Hot News.
***
"Am facut acum aproximativ o luna o cerere adresata ministrului Educatiei, prin care am cerut retragerea titlului de doctor. Am facut acest lucru din motive personale, a fost o decizie grea, dar vreau sa specific ca nu consider ca am plagiat in acea teza de doctorat", a declarat Bogdan Licu, citat de Agerpres.
Teza de doctorat a lui Bogdan Licu a fost sustinuta la Academia Nationala de Informatii (ANI) „Mihai Viteazu”, aflata in subordinea SRI, in 2011, ea fiind realizata sub coordonarea lui Gabriel Oprea.
Conform unor informaţii aparute in presa, patru lucrări de doctorat coordonate de Oprea la Academia Nationala de Informatii (ANI) „Mihai Viteazul”, dincolo de cea a lui Licu, ar fi de asemenea suspecte de plagiat: lucrarea primarului sectorului 2 şi secretar general al UNPR, Neculai Ontanu, a fostului ministru al Apararii si consilier prezidential Mihai Stanisoara, a avocatei lui Victor Ponta, Loredana Radu şi a secretarei lui Gabriel Oprea, Adela Loredana Neagu.
O a şasea lucrare coordonată de Gabriel Oprea, aceea susţinută de chestorul-şef de poliţie Dumitru Pârvu în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, ar fi de asemenea suspectă de plagiat.
In urma aparitiei acestor informatii in presa, Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", a anunţat că fostul vicepremier nu mai coordonează lucrări de doctorat în cadrul său şi că va evalua respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat.