USR PLUS va depune o nouă moțiune de cenzură dacă CCR decide că procedura nu a fost constituțională

Laurentiu Gheorghe | 27.09.2021

USR PLUS a anunțat că va depune o nouă moțiune de cenzură alături de AUR dacă CCR decide marți că procedura depunerii actualei moțiuni este nesconstituțională.

Pe aceeași temă

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că în cazul în care CCR va decide că procedura depunerii moţiunii de cenzură a fost neconstituţională, „depunem imediat încă una”. El a adăugat că noua moțiune va fi depusă la fel ca prima împreună cu parlamentarii AUR.

„Noi avem o moţiune, din punctul nostru de vedere este o moţiune validă. Vom aştepta decizia CCR, vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar, şi în Biroul Naţional, însă vom merge în aceeaşi direcţie, în a-l da jos cât mai repede de la Palatul Victoria pe Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România.

România trebuie guvernată, urmează o iarnă complicată, cu creşteri de preţuri la energie şi dacă vom avea o iarnă foarte grea, va fi îngrozitor pentru mulţi români. E nevoie să fie un guvern cu o susţinere solidă şi trebuie clarificată această susţinere cât mai repede", a spus Moșteanu, citat de Agerpres.

Premierul Florin Cîţu susține că, în cazul în care Curtea Constituţională dă o soluţie marţi de a admite un conflict juridic între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR, atunci preşedinţii Camerei şi Senatului trebuie să demisioneze pentru că au susţinut o procedură viciată prin care au vrut să dea jos Executivul.

Curtea Constituţională are pe ordinea de zi a şedinţei de marţi sesizarea premierului Florin Cîţu cu privire la existenţa unui conflict juridic dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR-PLUS şi AUR.

Modul „neconstituţional" în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură, un demers „cu consecinţe grave" asupra bunei desfăşurări a activităţii Executivului, a generat o situaţie juridică conflictuală între cele două puteri ale statului, arată Guvernul în punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale. Executivul susține că, dacă ar fi acceptată moțiunea așa cum a fost depusă, s-ar putea ajunge la „abuzuri din partea Parlamentului”.

În altă ordine de idei, Moşteanu a afirmat că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, „va fi la cineva care va reprezenta o majoritate în Camera Deputaţilor".

„În momentul ăsta nu este clară care mai este majoritatea, care mai este Puterea, care este Opoziţia. Preşedintele va fi ales de o nouă majoritate, o să vedem, dacă premierul continuă această prietenie cu PSD, foarte probabil va fi o monedă de schimb pentru Marcel Ciolacu, pentru a-i asigura voturile de supravieţuire în continuare", a declarat purtătorul de cuvânt USR PLUS.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22