USR sesizează ANI în legătură cu starea de incompatibilitate a ministului Ţuţuianu

E.b. | 10.08.2017

Senatorul USR Florina Presadă declară că va sesiza ANI în legătură cu starea de incompatibilitate în care se află ministrul Adrian Ţuţuianu, care este şi membru al BP al Senatului,

Pe aceeași temă

 

 Ea susţine că o constatare a acestei stări ar anula sesiunea extraordinară.

 
 

Agenţia Naţională de Integritate trebuie sesizată ca să constate starea de incompatibilitate între calitatea de membru al BP al domnului Adrian Ţuţuianu şi calitatea de ministru. Conform legii, cele două calităţi nu sunt compatibile”, a precizat senatorul USR Florina Presadă, conform Mediafax.

 

Potrivit Florinei Presadă, consecinţa constatării incompatibilităţii în care se afla Ţuţuianu la momentul participării la şedinţa BP al Senatului din 8 august constă în invalidarea acestei şedinţe, având în vedere că, de fapt, cvorumul acestui for a fost întrunit prin prezenţa lui Ţuţuianu.

 

În condiţiile în care se constată că BP nu a avut de fapt cvorum, atunci sesiunea extraordinară convocată de acest for este ilegală”, a spus Presadă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22