Pe aceeași temă
Vasile Blaga, co-presedintele PNL, a declarat astazi ca nu a cerut nimanui sa acorde contracte unor firme si ca declaratiile lui Darius Valcov, care il acuza ca ar fi facut presiuni asupra sa pentru ca Primaria Slatina sa incheie contracte cu firma Tehnologica Radion, controlata de omul de afaceri Theodor Berna, au fost probabil facute pentru ca acesta vrea sa scape de o parte din pedeapsa, relateaza stiripesurse.ro
"Nu i-am cerut domnului Vâlcov şi nimănui, aşa cum am declarat şi ieri, să acorde cuiva în ţara asta vreun contract, nici pentru firma Tehnologica, nici pentru altă firmă, nu aveam niciun motiv să-i spun lucrurile acestea. Dl Vâlcov, iniţial, ca să-şi rezolve problemele faţă de subordonaţi, probabil că a făcut astfel de declaraţii acolo. Niciodată nu am fost implicat în atribuirea unui contract vreunei firme, nu am intervenit şi nu am fost la sediul partidului ca să-i spun să-i dea vreun contract firmei Tehnologica.
Probabil, vrea să scape ca şi alţii de pedeapsă sau de o parte din pedeapsă. Nu puteam în 2009 să discut cu el contractări din 2010. Eu în 2009 am fost la Ministerul Dezvoltării şi nici măcar nu era pe Ministerul Dezvoltării proiectul respectiv, era pe Mediu. (...) Dacă un singur cuvânt de acolo se adevereşte, vă daţi seama că nu mai pot să particip la astfel de şedinţe (ale conducerii PNL - n.r.)", a afirmat Blaga, înainte de şedinţa PNL, în care se discută despre programul de guvernare al liberalilor.
Blaga a precizat ca Dan Liga şi Florian Popescu nu au venit niciodată la el să-l roage sau să-i sugereze să intervină la firma Tehnologica. "Dl Berna a spus că a discutat cu dl Liga şi Popescu. Dl Liga şi dl Popescu nu au venit niciodată la mine să mă roage sau să-mi sugereze să intervin la firma Tehnologica", a spus liderul PNL.
El a mai spus a declarat că afirmaţiile potrivit cărora ar fi controlat firma prin fiica sa reprezintă o absurditate. "Fiica mea nici măcar nu-l cunoaşte pe dl Berna. Nu s-au întâlnit niciodată, nu au schimbat două vorbe niciodată", a spus liderul PNL.
Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, l-a denunţat pe Vasile Blaga, co-preşedintele PNL, ca ar fi facut presiuni asupra sa pentru ca Primaria Slatina sa incheie contracte cu firma Tehnologica Radion, controlata de omul de afaceri Theodor Berna. Vasile Blaga neaga orice implicare in acest dosar, spunind ca nu a intervenit niciodata pentru vreo firma.
Despre retinerea ginerelui sau: Dacă a greşit, va trebui să plătească
Vasile Blaga a afirmat, vineri, că, în cazul în care ginerele său a greşit va trebui să plătească, însă şi-a exprimat speranţa că îşi va dovedi nevinovăţia: "Este tatăl nepotului meu, soţul fiicei mele, dar, până la urmă, fiecare îşi duce crucea. Dacă a greşit, va trebui să plătească, sper să-şi dovedească nevinovăţia", a spus Blaga, înainte de şedinţa PNL.
CITITI SI: Ginerele lui Vasile Blaga, Ionut Rudeanu, a fost retinut intr-un dosar de evaziune fiscala
Ginerele lui Vasile Blaga, Ionut Rudeanu, a fost retinut joi seara de procurorii, dupa opt ore de audieri intr-un dosar de evaziune fiscala. Firma controlata de Ionut Rudeanu, Axis Security, a castigat pe banda rulanta contracte cu institutiile din subordinea guvernului - fie ca a fost vorba de Guvernul Boc sau de Guvernul Ponta. In 2013, majoritatea contractelor au fost incheiate cu Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi (CNADR). Aceste contracte se adauga insa altora castigate la inceputul anului tot cu CNADR. Firma ginerelui liderului PDL a castigat, in luna aprilie 2013, in asociere cu compania multinationala G4S Secure Solutions cinci contracte de asigurare a pazei pe autostrazile din sudul Romaniei in valoare totala de 15,7 milioane de lei.