Pe aceeași temă
Numele lui Victor Ponta si cel al lui Liviu Dragnea sunt menționate în referatul prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a lui Mircea Govor, acuzat de șantaj și de folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, arata Hotnews.
La DNA a fost audiat şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, tot în calitate de martor.
Potrivit referatului prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a lui Mircea Govor, fostul președinte al PSD Satu Mare a impus, în 2014, candidatura lui Ovidiu Silaghi la un post de parlamentar pentru a îngreuna astfel urmărirea penală într-un dosar instrumentat de DNA. Potrivit documentului, Mircea Govor a impus pe listele PSD, cu ocazia desfășurării alegerilor parlamentare parțiale din perioada mai-iunie 2014 pentru Colegiul 2 Satu Mare, candidatura lui Ovidiu Silaghi (președinte al PNL Satu Mare la acea vreme), scopul urmărit de acesta fiind acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunității parlamentare/europarlamentare a acestuia, mai scrie sursa citata de Hotnews.
Intr-o discuție din 19.08.2014, menționată în referatul DNA, Govor recunoaște că l-a „salvat” pe Silaghi:
„GOVOR MIRCEA:— Ai văzut pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD. Domn : — Da.
GOVOR MIRCEA :— Astăzi era arestat. Domn : — Nu.
GOVOR MIRCEA :— Nu, că nu! O avut mandat, cum adică! Domn : — Da era nicăieri, vorba aia.
GOVOR MIRCEA :— Și i-am întins o mână mă, care o fost dușmanul meu de moarte, mă! (…), eu puteam dansa aici cum am vrut și îl puneam… să voteze invers. Domn :— Și aia se poate. Se putea, da!
GOVOR MIRCEA :— Și puteam zice, bă ungurii îs majoritari acolo, bă asta s-o întâmplat ce să fac… nu sunt golan, mă!…l-am salvat. Și nevastă-sa o avut atâta bun simț și m-am simțit bine și o venit Ariana și mi-o mulțumit. Chiar o zis, domnule, ești corect! (…)”
Potrivit anchetatorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influenţa şi autoritatea funcţiilor deţinute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale, mai arata Hotnews.