VIDEO Livia Stanciu, presedintele Inaltei Curti, ii raspunde lui Tariceanu: Nu exista niciun motiv sa demisionez

T.d. | 28.05.2015

Pe aceeași temă

Dupa ce presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, i-a cerut presedintelui Klaus Iohannis sa o demita de la sefia institutiei, presdintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie Livia Stanciu a spus joi ca nu exista niciun motiv sa demisioneze.

“Nu exista niciun motiv din punctul meu de vedere”, a spus Livia Stanciu, intrebata daca intentioneaza sa isi dea demisia, cum a solicitat Tariceanu.

Sefa Inaltei Curti a refuzat sa comenteze declaratiile sefului Senatului insa a precizat ca s-a facut o solicitare catre Inspectia Judicira privind declaratiile lui Tariceanu, "inclusiv verificari daca prin firmatiile sale s-au adus atingeri independentei sistemului judiciar", potrivit HotNews.
 

Tariceanu cere "decapitarea" conducerii DNA si a ICCJ

Presedintele Senatului cere demisia procurorului sef al DNA, Laura Kovesi, si pe presedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie (ICCJ). Intr-o scrisoare deschisa, Calin Popescu Tariceanu ii cere lui Klaus Iohannis sa le inlature “prin demitere ori demisie” pe sefele DNA si ICCJ. Presedintele Senatului isi bazeaza apelul pe un caz in care el acuza DNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu.

In scrisoarea semnata de Tariceanu si alti patru parlamentari PLR – Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghise si Nicolae Nasta –, presedintele Senatului o acuza pe sefa SNA ca ar fi arestat-o preventiv pe nedrept pe Mariana Rarinca, in urma unui “denunt calomnios” al Liviei Stanciu, presedintele Inalte Curti de Casatie si Justitie.

CITESTE SI: Cristi Danilet, judecator CSM, reactie la scrisoarea senatorilor: O IMIXTIUNE in cariera a doi magistrati

"Intr-o asemenea situatie, in care drepturile si libertatile fundamentale ale unui cetatean obisnuit au fost incalcate de catre doi inalti magistrati in mod deliberat si cu rea credinta, va cerem, Domnule Presedinte, sa folositi atat instrumentele constitutionale si legale de care dispuneti, cat si autoritatea morala inerenta institutiei Presedintelui Romaniei pentru a le inlatura, prin demitere ori prin demisie, din functiile pe care le ocupa in mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu si Laura - Codruta Kovesi", se arata in scrisoarea semnata in cauza.

In aceeasi scrisoare, Tariceanu ii solicita presedintelui Iohannis sa sustina “neintarziat si fara rezerve” proiectul parlamentar privind eliminarea arestului preventiv din Codul Penal.

„În final, vă rugăm Domnule Preşedinte să vă alăturaţi neîntârziat şi fără rezerve Parlamentului României în demersul acestuia de a modifica Codul de Procedură Penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii ”suspiciunii rezonabile” prin ”indicii temeinice” ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Avem în cazul Rarinca dovada scandaloasă şi peremptorie a modului abuziv în care unii magistraţi, chiar de la cel mai înalt nivel, recurg la practica arestului preventiv în temeiul unor bănuieli a căror rezonabilitate nu poate fi argumentată. Este acum evident că arestul preventiv nu este o temere  a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi care au dreptul să se bucure de protecţia legii”, mai scrie Tariceanu.

Mai mult, Tariceanu ii solicita presedintelui Iohannis sa ceara in CSM declansarea unei anchete disciplinare fata de Kovesi si Stanciu.

“De asemenea, va rugam sa utilizati pozitia pe care o aveti in Consiliul Superior al Magistraturii prin efectul atributiilor dumneavoastra constitutionale pentru a solicita Consiliului declansarea unei anchete disciplinare pe numele celor doi magistrati, pentru a determina daca acestia mai indeplinesc conditiile profesionale si morale pentru a activa in magistratura”, se mai arata in scrisoare.
 

Raspunsul lui Iohannis

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, a raspuns scrisorii presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, prin care acesta ii cerea sa le demita pe sefele DNA si ICCJ, Codruta Kovesi si Livia Stanciu.

Iohannis i-a raspuns lui Tariceanu, intr-o scrisoare, aratand ca presedintele tarii nu dispune de competentele constitutionale de a inlatura din functie presedintele ICCJ sau procurorul-sef al DNA.

CITESTE SI: Victor Ponta, despre scrisoarea lui Tariceanu: E un gest politic, presedintele tarii si daca ar vrea nu poate schimba magistrati in functie

Iohannis l-a sfatuit pe Tariceanu sa se adreseze CSM, aceasta fiind singura institutie care are competenta sa se pronunte in privinta raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor si a mai precizat ca nu este de acord cu modificarea Codului Penal.
 

CSM reactioneaza

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va sesiza Inspectia Judiciara (IJ) ca urmare a scrisorii semnate si publicate de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, alaturi de alti senatori, in care ii cer presedintelui Iohannis sa le demita pe sefele DNA si ICCJ – Laura Kovesi, respectiv Livia Stanciu. Actiunile senatorilor in cauza, sustine CSM, au capacitatea de submina autoritatea sistemului judiciar.

Consiliul arata intr-un comunicat ca situatia creata poate afecta increderea cetatenilor in calitatea actului de Justitie.

Exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest  context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere”, se arata in comunicatul CSM.

CITESTE SI: Traian Basescu, reactie la scrisoarea lui Tariceanu: E o evolutie cancerigena, de la un biletel secret la o scrisoare oficiala

Consiliul denunta, de asemenea, o „logica periculoasa” privind sugerarea unei complicitati intre presedintele ICCJ si procurorul-sef al DNA.

„În acelaşi registru de cauze  şi efecte se situează sugestia public afirmată  de complicitate, în instrumentarea acestei cauze, între persoana preşedintelui ÎCCJ şi procurorul–şef al DNA  ce tinde să explice şi să motiveze într-o logică periculoasă şi globalizatoare situaţii şi contexte privitoare la actul de justiţie din agenda actuală a puterii legislative şi a unor reprezentanţi de vârf ai vieţii politice româneşti”, mai transmite CSM.

Data fiind situatia creata, CSM a decis sa sesizeze Inspectia Judiciara „în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, ca urmare a demersurilor instituţionale ale unor reprezentanţi ai Senatului României, a afirmaţiilor publice de dată recentă ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de Preşedinte al acestuia, precum şi a direcţiilor de dezbatere promovate de o parte a mass-mediei”.

CSM solicita, in incheiere, pozitii publice “echilibrate, rationale si lucide” in ce priveste chestiunea de fata.
 

Tariceanu persista: Kovesi si Stanciu nu mai au autoritate morala

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri seara, la Digi24, că nu este un sabotor al luptei anticorupție,așa cum este acuzat, ci vrea ca exceselor din corupție să nu li se răspundă cu alte excese.

În opinia sa, cazul Marianei Rarinca, pentru care el i-a cerut președintelui României să le demită pe Livia Stanciu – șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, și Laura Codruța Kovesi – șefa DNA, decredibilizează justiția.

„Nu mai ai autoritatea morală să asiguri credibilitatea instituției, prezența acestor doamne are un efect de decredibilizare a justiției. Când președintele Înaltei Curți se folosește de instrumentele de putere pentru a pune în cătușe un om care stă șase luni în privare de libertate, aceste lucruri trebuie privite cu mare seriozitate”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la Digi24.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22