Vîntu recunoaste traficul de influenţă: Imi cer scuze pentru jurnaliştii pe care i-am salarizat

E.b. | 31.07.2016

Sorin Ovidiu Vîntu anunţă, pe pagina sa de Facebook, faptul că a recunoscut traficul de influenţă la Bogdan Olteanu. Vîntu precizează că a ajuns în faţa procurorilor DNA în urma denunţului făcut de "familia Ion şi Ionuţ Eftime" împotriva sa şi a lui Bogdan Olteanu.

Pe aceeași temă

 

Vîntu, în prezent încarcerat, mai scrie pe Facebook: "Îmi cer scuze, de asemenea, pentru numărul uriaş de jurnalişti, moderatori şi comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizări în masă".

 

Mesajul lui Vîntu de pe pagina sa de Facebook:

 

Îmi cer iertare!

 

Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont și a viramentelor prezentate în denunțul făcut de familia Ion și Ionut Eftime împotriva mea și a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăția să neg evidențele și am admis că firmele și conturile îmi aparțin.

Îmi cer scuze că, în ciuda declarațiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăția să neg în fața procurorilor acest lucru.

Îmi cer scuze, de asemenea, pentru numărul uriaș de jurnaliști, moderatori și comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizari în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice și cu bale la guri; evident că nu mă refer la toți.

Ultimii de la care îmi cer scuze sunt politicienii, pe care nu am avut bărbăția să-i devoalez, lăsându-i să se etaleze pe micile ecrane precum cavalerul Bayard cel „sans peur et sans reproche”, devenind astfel niște false călăuze pentru o masă uriașă, îndobitocită și dornică de sânge.

Acest text nu este nici de justificare, nici de renunțare, este doar punerea la punct a celor ce și-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întâmplat cu adevarat, să emită judecăți de valoare asupra mea.

 

Denunţătorul din dosarul de trafic de influenţă Sorin Ovidiu Vîntu/Bogdan Olteanu este Ionuţ Adrian Eftimie, un fost angajat al lui omului de afaceri. Cel din urmă este intermediarul care i-ar fi dus banii lui Bogdan Olteanu

 

Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, se află, de vineri, în arest la domiciliu pentru 30 de zile. El este acuzat de trafic de influenţă şi a fost reţinut joi noapte sub acuzaţia că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de 1 milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

 

Procurorii DNA afirma că "există date şi probe potrivit cărora" în perioada iulie - noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, care la acea vreme era preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PNL, "a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanta, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane (Liviu Mihaiu - n.n.) pe postul de guvernator al Deltei Dunării".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22