Ziua Europei

Tratatul constituţional

La data de 30 aprilie, ca o avanpremieră a aniversării zilei de 9 Mai, Institutul European din România (IER) împreună cu Institutului de Studii Populare (ISP) au găzduit lansarea volumului Constituţia Europei de Joseph Weiler. Prestigioasa lucrare a fost publicată la Editura Polirom, în colecţia „Ştiinţe Juridice“. La lansare au luat cuvântul profesorul Iulia Motoc, Marian Zulean (ISP), Virgil Ştefan Niţulescu, inspector guvernamental reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, şi Luminiţa Odobescu, director general în cadrul MAE. Evenimentul, moderat de către Gabriela Drăgan (director al IER), s-a bucurat de participarea extraordinară a autorului, renumitul profesor de drept comunitar Joseph Weiler.

Constituţia Europei reprezintă o colecţie de eseuri şi reflecţii asupra proiectului european. Publicată iniţial cu 10 ani în urmă, context în care nimeni nu vorbea de constituţionalizarea formală a Europei, cartea s-a bucurat de un circuit cultural neobişnuit de larg pentru o lucrare juridică, fiind tradusă în peste 8 limbi. Profesorul Weiler este considerat drept una dintre pincipalele autorităţi nu numai din dreptul comunitar, ci ale domeniului juridic în general. S-a născut în 1951 în Africa de Sud şi a fost educat în Israel, Olanda şi Marea Britanie. Strălucita sa carieră universitară a debutat la unul dintre cele mai prestigioase instituţii academice europene – Institutul European de la Florenţa.

A predat la Universitatea din Michigan, la Harvard, iar astăzi predă la Universitatea New York, unde este titularul catedrei „Jean Monnet“ de Drept european, şi ţine cursuri la Universitatea de Stat din Singapore, la Bruges (Collège d’Europe), Londra (University College London) şi Copenhaga. Este redactor-şef al European Journal of International Law şi autorul al numeroase lucrări şi articole din domeniul dreptului european, internaţional şi comparat.

Lucrarea profesorului Weiler depăşeşte cadrul exclusivist al ştiinţei juridice. Iulia Motoc consideră reflecţiile profesorului Weiler despre Europa instituţionalizată ca fiind foarte apropiate scrierilor despre politică ale lui Aristotel. „Ideile dezvoltate de Aristotel despre democraţie, cetăţenie, despre rolul naţiunii revin în scrierile profesorului Weiler despre Uniunea Europeană. Este un studiu extrem de complex care reproduce aceeaşi tematică la nivelul Uniunii Europene“, consideră Iulia Motoc. Constituţia Europei este un volum necesar într-un spaţiu public românesc, care are nevoie de o dezbatere foarte serioasă cu privire la proiectul constituţional al Europei. „Greşeala proiectului constituţional constă în faptul că a luat o distanţă prea mare faţă de cetăţeanul mediu“, a apreciat Virgil Ştefan Niţulescu, reprezentantul guvernului.

De fapt, aici pare a fi marea problemă a construcţiei europene recente, anume, ruptura dintre Bruxellesul elitelor supranaţionale şi omul de rând, care pare să fie marele absent al tratatelor europene. Actorii principali ai Europei instituţionalizate continuă să rămână elitele. Dincolo de problemele strict juridice, reflecţiile profesorului Weiler punctează şi componenta identitară a proiectului european, pentru că, în fond, „Constituţia este rezultatul unui construct politic definit de o sumă de cetăţeni care consideră că au o identitate comună“.

În viziunea lui Joseph Weiler, Europa reprezintă un experiment, o construcţie unică în spaţiul relaţiilor internaţionale, reuşind să îmbine cu succes integrarea transnaţională cu menţinerea unor state naţionale cu identităţi foarte puternice. În cartea sa, el vorbeşte nu doar despre resorturile şi mecanismele procesului de integrare, dar şi despre virtuţile sale. Pentru autor, visul european nu este visul american. Scopul proiectului european nu este visul american al creării unei singure naţiuni şi a unui singur popor, ci, după cum ne arată paragrafele introductive ale tratatelor comunitare, „crearea unei uniuni între popoare“.

Europa nu este doar un aranjament funcţional de maximizare a prosperităţii colective a statelor membre, ci defineşte un tip „revoluţionar“ de structurare a relaţiilor politice între state. Pentru Weiler, Europa instituţionalizată reprezintă „a doua Revoluţie Franceză“. Cu alte cuvinte, Europa, ca formulă de structurare a relaţiilor între state, este un construct la fel de revoluţionar pentru spaţiul internaţional precum a fost Revoluţia Franceză pentru amenajarea relaţiilor interne dintre stat şi cetăţean.

Pe de altă parte, Weiler nu ezită să critice erorile construcţiei europene, descoperind că „every moon has its dark side“ („fiecare lună are partea sa întunecată“). În viziunea sa, unul dintre paradoxurile structurale ale UE este acela că, deşi Europa suferă de un deficit democratic profund, totuşi continuă să se bucure de un mare succes. În cele din urmă, lecţia acestui paradox este puţin confortabilă: „democraţia nu este atât de importantă atât timp cât antrepriza are succes şi furnizează bunurile dorite“. Totodată, autorul nu ezită să critice Bruxellesul pentru tendinţa de a nu tolera critica: „Uneori Comisia reacţionează precum Kremlinul“.

Pe fond însă, teza principală a lui Weiler este aceea că Europa nu are nevoie de o Constituţie formală, de un tratat constituţional, pentru simplul fapt că Europa are deja o Constituţie. Pentru Weiler, Europa este ancorată într-o arhitectură constituţională dezvoltată în etape, pe parcursul mai multor decenii. Pentru el, Europa nu poate fi înţeleasă decât aplicând „un vocabular constituţional“. Nu avem nevoie de o nouă Constituţie, ci de reforme, de creativitate şi inovaţie instituţională.

Despre rădăcinile creştine ale Europei

În aceeaşi zi, prestigiosul jurist a susţinut la Institutul Cultural Român (ICR) o conferinţă intitulată Europa creştină. Tematica abordată a vizat modul în care religia şi tradiţia creştină a Europei sunt reflectate la nivelul Constituţiei Uniunii Europene. Conferinţa a rezumat o serie de teze ale profesorului Joseph Weiler dezvoltate anterior într-o carte cu acelaşi titlu şi publicată în 2003 în limba italiană: Un’Europa cristiana. Un saggio esplorativo. Discursul profesorului Weiler a fost urmat de o dezbatere circumscrisă de întrebarea: Există un ghetou creştin în Europa actuală?, moderată de Iulia Motoc şi Horia-Roman Patapievici.

Europa creştină este o carte provocatoare care punctează modul în care oficialii europeni înţeleg să construiască concepţia oficială a cetăţenilor din statele membre despre identitatea Europei unite. Reflecţia profesorului Weiler a fost generată de refuzul oficialilor comunitari de a menţiona explicit noţiuni precum creştinism, tradiţie creştină sau chiar tradiţie religioasă în documente identitare fundamentale ale construcţiei europene: Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene sau în proiectul tratatului constituţional. Weiler consideră că refuzul birocraţilor de a menţiona tradiţia creştină în preambulul unor documente care vor să fixeze reperele esenţiale ale identităţii europene este consecinţa unei stări de „cristofobie“, „care nu derivă din argumente de principiu, ci din motive de ordin sociologic, psihologic şi emoţional“. Pe fond, opţiunea oficialilor de excludere a sensibilităţii religioase din preambul este departe de a afirma o poziţie de neutralitate religioasă. Dimpotrivă, susţine profesorul Weiler, semnifică o privilegiere a unei viziuni despre lume în defavoarea alteia, invocând neutralitatea.

Profesorul Weiler consideră că Europa nu poate predica un pluralism constituţional şi practica în realitate un imperialism cultural. În plus, a legifera împotriva tradiţiilor naţionale creştine este un abuz. A nu face referire la creştinism sau cel puţin la Dumnezeu este o ofensă constituţională adusă acelor state membre în ale căror constituţii există asemenea referinţe. Din acest punct de vedere, Europa prezintă o imagine diversă: sunt ţări, cum ar fi Franţa, care tratează credinţa ca pe un fapt strict privat şi nu-l menţionează nici pe Dumnezeu, nici vreo religie, dar sunt state, reprezentând cam jumătate din populaţia europeană, care vorbesc deschis despre Dumnezeu, despre creştinism şi despre Biserici. Poporul german şi-a adoptat Constituţia „în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor“, iar cel irlandez afirmă că va acţiona „în numele Sfintei Treimi, de la care emană toate autorităţile“.

Rolul preambulului este esenţial pentru că prezintă care sunt valorile în care sunt ancorate normele constituţionale şi care este simbolistica în care comunitatea politică se recunoaşte şi se identifică. Preambulul Tratatului Constituţional se deschide cu un citat din Tucidide, cu alte cuvinte se asumă în mod explicit rădăcinile greceşti ale civilizaţiei europene. În acest context, se întreabă Weiler: este corect să adopţi o simbolistică identitară specifică doar unora dintre statele membre? El propune o soluţie hibridă, de afirmare pe picior de egalitate atât a sensibilităţii religioase, cât şi a celei laice, poziţie adoptată de Constituţia Poloniei: „Noi, naţiunea poloneză, toţi cetăţenii Republicii, atât cei care cred în Dumnezeu, ca izvor al adevărului, dreptăţii, binelui şi frumuseţii, cât şi cei care nu împărtăşesc această credinţă, dar respectă aceste valori universale ca având alte origini...“.