De același autor
Cei doi au dezmințit categoric (dar neconvingător) intervenția Rusiei în alegerea lui Trump - deși Putin a recunoscut: „Am vrut să câștige Trump“. Și a făcut ce a vrut. La sfârșitul întrevederii, Putin i-a oferit lui Trump o minge, trimițându-l la antrenament: „Acum mingea e în terenul dvs.“. Putea să-i spună direct: mingea e în poarta dvs. Transformat în copilul de mingi al lui Putin, Trump a insistat că el vrea pace. Categoric. Toți vrem. Și copiii știu jocul: pace, pace între două dobitoace. Revenind la oile noastre, Dăncilă n-a dat OUG pentru amnistie în ședințele de guvern. Nu sunt nici ei chiar atât de proști ca s-o dea când e toată lumea la pândă. Așteaptă un moment de neatenție. Ne-a explicat chiar Nicolicea cum se face când se coace: se dă OUG de orice ministru (dacă Tudorel nu vrea), se convoacă parlamentul, a cărui prezență nu e obligatorie, se depune OUG și după 30 de zile e adoptată tacit. Se pricep la șmecherii, nimic de zis. Acum a apărut și ideea amnistiei fiscale, respectiv ștergerea unor datorii de 100 de miliarde de lei - ca să fie și evazioniștii și debitorii încurajați. Un cadou de centenar, a zis Orlando, ca „să avem un moment zero“. Apoi trecem pe minus. Aici a intervenit și condamnatul Vâlcov, omul cu tablourile în pereți și bănet strâns la nunți (fără să cânte), care a zis că 85% din bani erau oricum irecuperabili. Ca și guvernanții. Vâlcov ne-a explicat că economia a crescut cu 24% și va crește cu încă 24% (încât românul nici nu mai încape de atâta prosperitate) și facem trei autostrăzi gogonate. La prima vedere, Vâlcov părea sănătos. Doar că fură enorm și minte monstruos. Pe baza acestor merite, presa din Olt l-a considerat „cu un cap peste clasa politică actuală“. E chiar cu mai multe capete - și toate-s de acuzare. Unul dintre capete e însă cam dus cu sorcova vesela - destinația favorită a Dăncilei: „Dorim să ne anexăm pe prevenție“. Prea târziu. Sunt deja anexați corupției și incompetenței. Agasat de faptul că după ce a epuizat toate căile de atac a fost silit să promulge una dintre legile justiției, Iohannis le-a amintit aleșilor puterii că „n-au fost aleși ca să-și scape liderii de închisoare“. De fapt, au fost aleși pentru bani (pensii și salarii mari). Numai că pe cine iei din interes își cam face interesul. Achitat și el în procesul de trafic de influență (vai, dar nici pomeneală!), Blaga s-a întors ca să salveze PDL de liberali. În acest scop s-a întâlnit cu foștii PDL-iști, precizând însă că „n-are nevoie de nicio funcție“. Îi ajunge averea. Marele Blaga spunea că „veșnicia s-a născut la sat“. Acum satul votează veșnic PSD (ceea ce ne afectează grav veșnicia), dar anul ăsta recolta e cam slăbuță. Într-un lan de porumb a apărut scris (cu tractorul) un mesaj ce poate fi citit și din „Boing“ (cum îi zice Dăncilă): „M..E PSD“ și „VĂ VEDEM“. Poliția a deschis o anchetă, deși MPSD putea să bage și el tractorul și să scrie o dezmințire. Și ar fi fost ca și când toată țara era un lan de porumb.