Dosarul EADS a fost clasat de procurorii DNA, arată instituţia într-un răspuns pentru Mediafax, precizând că soluţia a fost dispusă pentru că fapta nu e prevăzută de legea penală.
Liderul PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit marţi seară cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre tensiunile apărute în ultima perioadă în partid. Surse politice susţin că la întâlnire au participat şi Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Iulian Dumitrescu şi Cristian Buşoi.
Tăriceanu a infirmat zvonul care circulă de ceva vreme despre posibila negociere care ar exista între el și Vasile Blaga și Victor Ponta privind destrămarea actualei coaliţii de guvernare cu PSD.
Prima întâlnire dintre Putin, cu masca lui de ceară înghețată obținută prin tratamente de întinerire (un fel de îmbălsămare antumă), și Trump, cu ciuful său de un galben sintetic, a decurs atât de bine încât nu-ți trezea pic de încredere în viitor.
Acțiunile lui Dragnea au mai scăzut la bursa coaliției de la putere, dar tăvălugul injustiției continuă. În pofida avertismentelor dure ale Comisiei de la Veneția, îngrijorărilor ambasadelor și exasperării societății civile.
Măcar pesediștii, așa jalnici cum sunt, au puterea și se țin tare de ea. Dar voi, opoziția, ce faceți ca să le-o luați?
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an