De același autor
Nu doar din cauza mușchilor etalați de tătucii Parlamentului, mai încântați de „tufe de Veneția” juridice ca Iordache și Nicolicea, care favorizează infractorii, ca de experții titrați de la Veneția. Cei dintâi sunt niște lumini ale statului de drept – cei din urmă, niște inși grăbiți. „Superficialitatea” lor – ceva de speriat, cum ne spune „expertul juridic” Tăriceanu. Rezon!
Tăvălugul urmează însă și un trend regional și global. Erdogan a devenit sultan cu acte în regulă. Orban a fost uns „democratic” dictator populist.Trump are o chimie evidentă cu Putin, Xi Jinping și alți despoți ai momentului, în vreme ce relațiile nord-atlantice sunt tot mai fragile și încordate. N-ajută prea mult nici radicalismul taberei anti-Trump, chiar dacă, firește, le împărtășim sentimentele (dar oare ce vor zice mulțimile tăcute și patrioate din SUA la viitoarele alegeri?). Pe de-o parte, se răspândește în lume holera autoritarismului populist. Pe de alta, tabăra anti-Trump militantă e la rândul ei destul de irațională și pare că reproduce „by default” obiceiurile unei anumite stângi militante de a gândi mai mult în sloganuri. Unde sunt spiritele moderate și rezonabile de azi? A devenit lumea așa debusolată și tribală încât a uitat complet virtuțile „centrului” (discernământul, rațiunea, cumpătarea și echilibrul)?
Gândirea critică e amenințată cu dispariția. Asta explică credulitatea crescândă față de știri false și indiferența față de sursele informațiilor propagate în mass-media sau pe rețele sociale. Mulți culeg azi știrile de pe portaluri online fără a se preocupa de surse. În universități occidentale, rațiunea și logica sunt înlocuite cu apeluri la subiectivitate sau la autori care confirmă propriile poziții (distorsiunea de confirmare). Apelul la ce simte fiecare individ e rareori menit să modereze abstracțiunile logicii. Scopul e mai curând triumful postmodernismului social în detrimentul concepțiilor moderne despre lume. Dogmele constructivismului social după care, de pildă, biologia nu mai are niciun cuvânt de spus, caracterul e dobândit exclusiv prin educație, grupurile identitare sunt mai importante ca indivizii, au devenit obligatorii în multe universități. Replierile conservatoare speculate de politicieni populiști, în frunte cu Donald Trump, sunt de multe ori niște reacții la excesele „diversităților” identitare, multiplicate de stânga radicală la infinit.
În România, desigur, susținătorii postmodernismului social de acest tip sunt minoritari. Majoritatea liberal-democraților gândesc mai curând în termenii Iluminismului. Problema e aici mai degrabă apărarea unei democrații moderne fragile expuse tragic atacurilor unei mafii de partid fără scrupule. Daddy -tradiționalul nu e frământat de biologie, educație și tolerarea minorităților, ci doar de amnistierea și grațierea lui. La fel și Darius Vâlcov, tovarășul lui condamnat care vrea să sărbătorim Centenarul prin amnistierea hoților și a corupților. Partidul Salvați Deținuții nu se încurcă în noțiuni teoretice abstracte, ci se ocupă concret, meticulos, de distrugerea justiției.
Dar, vrem, nu vrem, trăim într-o lume în care se răspândesc mai ușor nu doar informațiile, ci și confuziile și distorsiunile propagandistice. Și țintele nu sunt neapărat „tinerii fără discernământ” (un alt clișeu). Pot fi chiar unii din profesorii lor aflați în pragul pensionării. Nu am cifre exacte, dar e un fapt că mulți profesori din țară au votat în 2016 cu PSD sau ALDE. Mai ales dezamăgiții de PDL, după tăierile de salarii din vremea crizei. Cum PNL a absorbit o mare parte din PDL, în ciuda unor declarații hilare de azi ale lui Vasile Blaga, „democrații liberali” descumpăniți au votat cu ALDE... Iar Antena 3 și România (Ghiță) TV nu păcălesc, în ultimii ani, doar oameni „știrbiți” de cultură.
Nu e, așadar, de la sine înțeles pentru toată lumea mai reflexivă că PSD și ALDE sunt capul răutăților în țărișoară. Suntem, de fapt, vulnerabili la epidemia globală de holeră autoritaristă și din cauză că elitele noastre sunt de multe ori confuze. La fel de adevărat e că unii oameni obișnuiți judecă uneori mai limpede ca profesorii sau medicii manipulați de Antene. Vi-i amintiți probabil pe taximetristul din Galați care a pierdut pariul cu Dragnea și pe bărbatul care „saluta” de la marginea șoselei autocarele aflate în drum spre mitingul PSD, pe 9 iunie a.c., cu o lozincă anti-Dragnea.
Cauzele diviziunilor de la noi nu sunt așadar antagonismele ideologice. Manipularea e mai rudimentară: casele lui Iohannis, datoriile lui la Fisc, rolul său ornamental. Se asmut dulăii din presa de casă împotriva unui dușman, ei latră și dau să-i sară la beregată și cam asta e tot. În paralel, jupânul condamnat e tot mai nevricos și dă mereu să răstoarne masa, ca în vechile lui birturi sătești. Nu cu idei politice, ci cu deliruri de auto-victimizare susținute de bocitoare teleghidate. Circul politic local n-are nimic cu „războaiele culturale” din Occident. La noi e domnia ticăloșilor, cum a sugerat și un articol din Washington Post care îl descria pe Daddy ca pe o canalie (scoundrel) ordinară.
Dar comuniunea vizibilă a lui Trump cu liderii autoritari de pretutindeni nu e o veste bună nici pentru noi. Dacă Trump încurajează despoții și vorbește disprețuitor despre „tiny countries” și „shithole countries”, și dacă erdoganii și putinii sunt cu vântul în pânze, seducând mulțimile tăcute ce au oroare de schimbările aduse de hiper-globalizare, briza asta adie și pe la noi. În velele găștii lui Dragnea, desigur. Și spre stupoarea unei opoziții palide și rupte de realitate.
O sugestie constructivă: opoziția ar putea vorbi pe mai multe voci. E interzisă oare polifonia în partide? Cred că mulți s-au cam săturat de clișeele belicoase ale lui Ludovic Orban, alternate doar de mesajele tăios-catifelate ale Ralucăi Turcan și de tăceri asurzitoare. Nu e de mirare că se încearcă o lovitură de palat în PNL. Dar, dragi politicieni PDL-PNL, nu vă faceți iluzii. Asupra voastră planează încă spectrul tăierilor de salarii din vremea PDL-Băsescu. Nu veți lua mai multe voturi ca PNL cu o agendă PDL-istă reloaded. Între timp, USR pare că a amuțit sau a intrat în vacanță. Și parcă România Împreună devenise partid. Dar, în afara câte unui mesaj rarefiat al lui Dacian Cioloș, nu se aude nici de acolo nimic. Chiar nu realizează aceste partide că o opoziție vibrantă nu poate vorbi doar pe câteva glasuri ce repetă aceleași cuvinte, cam o dată pe lună?
Pe scurt, doamnelor și domnilor din opoziție, cum aveți de gând să atrageți votanți la viitoarele alegeri? Tot cu chermeze clasice cu mici și bere în campanie, ca PSD și, uneori, PNL? De ce nu folosiți politic muniția oferită din plin de PSD și ALDE în aceste momente? Nu trebuie decât să comentați public, cu puțin nerv politic, greșelile nenumărate ale puterii. Pe mai multe voci și mai des.
Altfel, vorba lui Andrei Pleșu, unii jurnaliști joacă de la o vreme, alert și intransigent, rolul politicienilor, ce sunt în schimb înduioșător de zglobii și nonșalanți, în ton și cu serenul președinte KWI, care a adoptat un stil pasiv-defensiv. Omul e civilizat, respectă legile și Constituția, dar e neputincios. Rămân doar cei care combat bine la gazete și strigă prin piețe la proteste. România a rămas doar cu o „tiny bit” a presei și a societății civile în calea despotismului.
