Poate ieși PNL din buimăceală? O analiză a eșecurilor

Pierderea alegerilor parlamentare și amâ­narea Congresului care ar fi trebuit să facă rapid o analiză a cauzelor eșecului și să adu­că o nouă conducere în fruntea PNL su­gerează că prăbușirea li­be­ralilor nu va putea fi opri­tă imediat. Ludovic Or­ban, vechi fruntaș liberal, care tocmai a fost achitat într-un dosar deschis chiar în campania electorală pen­tru Primăria Capitalei, cam­panie pe care a ratat-o din această pricină, i-a sugerat lui Klaus Iohannis să nu se implice în alegerile interne din PNL. Ludovic Orban, care și-a anunțat candidatura pentru prima funcție în PNL, a lăsat zilele acestea să se înțeleagă că acum doi ani, când a candidat împotriva Ali­nei Gorghiu, a pierdut președinția li­be­ralilor din cauza intervenției lui Iohannis, care atunci era proaspăt câștigător al scru­tinului din noiembrie 2014. Președintele „are nevoie de un PNL puternic şi re­cre­dibilizat“, susține Ludovic Orban, pentru că doar așa partidul va putea să creeze cu adevărat „infrastructura şi resursele uma­ne pentru a putea susţine can­di­da­tura la alegerile prezidenţiale din 2019“. Lucrurile nu pot merge în această direc­ție, susține aspirantul la șefia liberalilor, dacă membrii PNL nu sunt lăsaţi să-şi aleagă liber liderii naturali.

La alegerile de la 11 decembrie 2016, noul Partid Național Liberal, care a inclus și PDL, nu a obținut nici jumătate din scorul pe ca­re PNL+PDL l-au avut în 2008. La Ca­me­ra Deputaților, PDL a luat atunci 32,36%, iar PNL 18,57%, iar la Se­nat, PDL 33,57% și PNL 18,74%. La ultimele ale­geri, marele partid liberal a marcat 19,45% procente la Camera Deputaților și 20,42% la Senat.

Comasarea PNL cu PDL nu le-a folosit nici liberalilor, nici celor care se des­prin­seseră de sub pulpana lui Traian Băsescu. Pe de o par­te, fiindcă fiecare dintre cele două for­ma­țiuni își pierduse liderul-locomotivă, care era în același timp și liderul-tată și one man show, și, pe de altă parte, pentru că unificarea în teritoriu a celor două for­ma­țiuni s-a produs cu anumite contuzii, iar democrația în partid nu a fost respectată: multe decizii au fost luate de sus în jos, fără consultarea membrilor și a or­ga­nismelor din PNL care conduc partidul între două congrese. Au existat situații în care s-au decis de la centru candidații în diferite județe sau în care votul intern a fost dirijat într-o anumită direcție. De pildă, atașarea defectuoasă a fostului pre­mier Dacian Cioloș la campania liberalilor a creat nemulțumiri în PNL, fără să aducă votanți din afara bazinului electoral al li­beralilor. Ideea unui șef de guvern din afara partidului, așa cum a fost promovat Cioloș, era greu de digerat pentru mulți membri activi ai PNL.

Partidul s-a poticnit de mai multe ori în ultimii doi ani și nu au fost încă explicate greșelile făcute la desemnarea candidatului pentru Primăria Generală a Capitalei, un­de PNL a schimbat patru oameni. Meri­tocrația de partid nu a mai funcționat nici măcar ca în vremurile în care Băsescu și Tăriceanu țineau frâiele.

Cei doi au condus cele două partide cu mână forte și, odată cu plecarea lor, au lă­sat în urmă niște goluri pe care n-au fost în stare să le umple nici locotenenții acestora rămași pe loc, nici epigonii lor. Vasile Blaga, organizatorul alegerilor, care făcea ca impredictibilul să devină pre­dictibil în vremea când PDL era conectat la Traian Băsescu și chiar și mai târziu, n-a mai fost prezent pe baricadele scru­ti­nului din 11 decembrie 2016, după ce procurorii anticorupție au deschis un do­sar pe nu­me­le lui.

Democrat-liberalii, care finanțau partidul de la centru și în jurul cărora gravitau ex­perții și analizele lor, au abandonat formațiunea după unificare, fie din cauza unor suspiciuni care planau asupra lor (spre exemplu, Adrian Videanu), fie din pri­cină că nu s-au mai simțit confortabil în noul PNL (de pildă, Valeriu Stoica). De partea cealaltă, vechii liberali și-au pier­dut direcția odată cu plecarea lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Noul mare partid nu și-a luat răgazul nici să găsească temele de inflexiune așteptate de electoratul de dreapta, nici să aibă o dezbatere serioasă asupra ideologiei în noul peisaj european, care evoluează rapid dinspre globalism spre naționalism și unde populismul și extremismul se află pe pante ascendente. PNL a oscilat incapabil să-și aleagă drumul între valorile con­ser­vatoare și cele progresiste, lăsându-se boi­cotat în ambele sensuri de către PSD.

În afară de orientarea sa proeuropeană și în general prooccidentală și susținerea, adesea fără convingere, a politicilor an­ti­corupție, liberalii nu și-au clarificat po­zi­ția față de principalele teme de interes general, în primul rând față de chestiunile sociale și economice, pe care le-au lăsat parcă deliberat în seama PSD. Nu există, apoi, în rândurile PNL, o discuție despre vii­torul României în UE și nici despre felul în care ar trebui făcută de aici încolo mo­dernizarea: care este modelul, are Ro­mâ­nia nevoie de un model sau va merge mai departe pe o cale originală, impovizând astfel în tradiția mioritică? Nici despre re­lația partidului cu președintele Klaus Io­hannis nu s-a vorbit: va rămâne de sus în jos, va deveni egală, va fi transformată în­tr-o legătură inversă, de jos în sus, con­form principiilor centralismului demo­cra­tic?