Balada politicienilor de altădată

Încet-încet, devenim nostalgici. Nu după Ceau­șes­cu, slavă Domnului, poate nici după „zăpezile de altădată“, ci după „pesediștii de altădată“. Ceea ce e teribil, în fond. Unde ești tu, Ponta, „care min­țeai cum respirai“ și ți-ai trecut un doctorat plagiat, dar care azi pari o torță luminoasă pe lân­gă Dragnea? Măcar știai limbi străine și prima im­presie era favorabilă. Unde-i Geoană „pros­tă­na­cul“, care cel puțin era proamerican autentic și știa politică externă? (Desigur, și Dragnea știe po­litică externă, adică tot ce se întâmplă dincolo de Teleorman.) Dar unde-i Năstase Adrian, supra­nu­mit Însuși, care, pentru standardele de azi, era un geniu, ce-i drept dictatorial și corupt, dar mă­car competent și colecționar de artă? Duși sunt toți în limburile politicii. În general, n-am știut să apreciem la timpul potrivit mințile pesediste. Do­vadă că, dacă, totuși, Teodorovici, care a mai fost ministru, îl înlocuiește pe ineptul Mișa la Fi­nan­­țe, răsuflăm un pic mai lesne: poate, ne zi­cem, nu ne bagă în șanț în trei luni. În tot cazul, al treilea prim-ministru pesedist într-un an ne fa­ce să-i regretăm deja pe primii doi, deși, atunci când aceștia erau în funcție, eram stupefiați de in­competența și aberațiile lor. Până și vechiul pe­re­mist Codrin Ștefănescu a devenit un laudator tem­­poris acti, certându-l pe Dragnea că, pentru func­ția de ministru al Educației, l-a susținut pe Va­lentin Popa, rectorul unei universități de ligă C, contra Ecaterinei Andronescu. Măcar vechea doam­nă pesedistă, care a distrus școlile pro­fe­sio­nale, vorbește corect românește, deși nu o dată spune bazaconii – ceea ce nu-i cazul lui Valentin Popa, care deocamdată scoate numai „pamblici“ pe gură.

Dar, dacă ne pregătim să cântăm o asemenea ba­ladă, ar trebui să-i includem în ea și pe onorabilii din opoziție. Căci, niciodată după 1989, opoziția „de dreapta“ nu s-a aflat într-o formă mai la­mentabilă, ceea ce, prin comparație, ne trezește nos­talgii. Unde-s certurile de odinioară din CDR, care ne păreau ridicole pe atunci, dar mai aveau un dram de ideologie și doctrină? Totuși, CDR a schimbat doar trei prim-miniștri în patru ani, și nu într-un singur an, a făcut câteva reforme esențiale și a obținut începerea negocierilor pen­tru aderarea la UE. Dar unde-i Alianța D.A.? Unde-s, mai ales, conducătorii ei de atunci? Tra­ian Băsescu, Valeriu Stoica – oameni dispuși să facă alianțe și compromisuri pentru a obține vic­toria și care au și obținut-o? Unde-i Stolojan, în care ne puneam cândva atâtea speranțe (în ge­ne­ral risipite), unde-s energicii lideri din PD, Ber­ceanu, Blaga & Co.? Dar unde-i, de la PNL, Crin Antonescu, mitoman, demagog, adesea fără bu­so­lă politică, dar măcar excelent orator? Peneliștii de azi sunt pigmei în comparație cu el, s-o re­cu­noaștem. Dar unde ești tu, Băsescule din primul mandat, care ai citit cu curaj raportul Comisiei Tismăneanu în parlament, în huiduielile peremiste, care ai declanșat lupta an­ti­co­rupție, care ai predat dosarele Securității la CNSAS? Te-am acuzat la vremea res­pec­tivă de superactivism (când interveneai în emisiunile TV), dar te regretăm acum, când constatăm mutismul lui Iohannis, pe ca­re-l vedem mai des la schi decât la o con­ferință de presă. Știu, și Cato cel Bă­trân își începea toate discursurile cu celebrul „Carthago delenda est“ („Car­ta­gi­na trebuie să fie distrusă“), dar mai adău­ga și ceva după asta. Te-ai dus, Bă­sescule, nu mai exiști, deși trăiești, con­duci un partid și ai un scaun în parlament! Ai ajuns postum propriei tale personalități politice, un lamentabil dătător de sfaturi pe care nu le ascultă nimeni, o umbră mai ridicolă chiar decât cea a vechiului tău ina­mic, eternul oportunist Tăriceanu.

Măcar pesediștii, așa jalnici cum sunt, au puterea și se țin tare de ea. Dar voi, opo­zi­ția, ce faceți ca să le-o luați? Nimic aproa­pe și mai ales nu faceți acel lucru pe care experiența l-a dovedit a fi indispensabil: unitatea între voi. Cum a fost posibil să nu-i propuneți președintelui Iohannis un candidat comun, fie și un independent, la căderea Guvernului Tudose? Probabil că nu avea șanse să treacă un guvern prin parlament, dar ar fi fost un gest simbolic im­portant, care ar fi semnalat că vă pre­gătiți în mod autentic pentru o preluare a puterii mai târziu. Vechea opoziție din vre­mea Convenției și a Alianței o fi avut ea multe defecte, dar măcar voia să debarce PSD de la putere, convinsă fiind că ăsta îi era scopul. Voi, însă, în cea mai mare par­te, mi se pare că fie v-ați consolat cu un PSD eternizat la guvernare, sperând să mai obțineți niște firimituri (PNL), fie vă com­placeți în rolul de partid „antisistem“, jucând în parlament rolul scandalagiului de profesie (USL). Nu jucați rău, dar mă tem că începeți să vă gândiți rolul ca pe un scop, și nu ca pe o efemeră etapă. Și atunci, când unii se văd etern la putere, iar alții se consolează cu o eternă opoziție, mai întreb: unde-i alternanța de altădată?

Anul e fără zăpadă, viața politică fadă ca un lunch la fast-food, iar în ea doamnele, vorba lui Villon, dar și domnii de altădată, puțini câți erau, nu mai există. Anul ăsta, cel puțin, nu mai vezi aproape deloc nici domni și doamne, nici zăpadă. Cam vezi nu­mai o zloată murdară.