PSD condamnat la antijustiție

Experiența politică și școala de partid i-au învățat că, dacă au suficientă răbdare, vor vedea plutind la vale cadavrele umflate ale adversarilor. Ceea ce de multe ori s-a și întâmplat: Roman, Năstase, Geoană, Blaga, Ponta zac neîngropați la periferia politicii. Azi, însă, dușmanul nu mai e fostul coleg de partid sau de blat, are mii și mii de chipuri. Sunt procurorii care se încăpățânează să ins­tru­menteze în continuare dosare de corupție, ju­de­cătorii care dau condamnări, #rezistenții care ies în stradă și huiduie. Lupta e mult mai complicată, răbdarea pusă la grea încercare, iar broșura de partid plină de lacune. Niciun consilier, fie el isra­e­lian sau țuțăr uns cu toate alifiile prin sufrageriile lui Tăriceanu sau Oprea, nu le poate da rețeta. Ce sfat să-i mai dea unuia ca Dragnea, care stă cu un ochi pe deciziile Înaltei Curți, cu altul pe cele ale CCR și cu mâna pe grațiere, sau personajului care locuiește în carcasa lui Băsescu și numără terifiat zilele până la condamnarea definitivă a doamnei cu „prima mită“? Sunt condiții vitrege pentru ei - timpul presează, o instituție botezată insidios „de forță“ nu vrea cu niciun chip să cedeze, cu toate presiunile puse pe ea, societatea s-a dezmeticit. Lup­ta pare inegală. Dar nu e. Pentru că, de partea cealaltă, în spatele clicii care vrea să controleze jus­tiția ca să-și scape pielea, se află majoritatea par­lamentară și guvernul, două păpuși de cârpă zăcând la picioarele lui Dragnea, care fac însă le­gile în țara asta. Tot în tranșeele penale se află și imen­sul aparat de propagandă media care intră în sevraj când nu vin plicurile sau trece o zi fără DNA și Kövesi. Dar toți mai au ceva de partea lor: determinarea. De a câștiga cu orice preț partida an­tijustiție în mandatul lor.

Episodul de săptămâna trecută, când pesedimea din Comisia juridică a votat grațierea pedepselor pentru luare / dare de mită și trafic de influență, la pachet cu grațierea respectivelor fapte comise pâ­nă la sfârșitul lui 2017, este elocvent. Cuplul Bă­sescu-Nicolae voia astfel să împuște cât mai mulți iepuri dintr-un foc, făcându-i scăpați nu doar pe cei de după gratii - vreo 260 la număr, ceea ce ar fi rezolvat, nu-i așa, problema supraaglomerării puș­căriilor de lux -, ci și pe cei care așteaptă să in­tre în ele. Cum e Udrea, de exemplu. Sigur, fostul președinte susține că departe de el una ca asta, că răfuiala lui e cu procurorii ajunși niște ciocli ai preacinstitei clase politice, iar „sistemul ticăloșit“ este expresia democrației. Una prost înțeleasă de hipsterimea protestatară. Pe bună dreptate, amân­doi au un dinte veninos împotriva #rezistenților din Piață: Nicolae spune că sunt dezin­formați și manipulați de forțe oculte, iar Băsescu le-a cerut să-și delege zece re­pre­zentanți care să vină să le explice el cum stă treaba. E convins, desigur, că farmecul său personal nu s-a ofilit la umbra co­rup­ților, al căror președinte en titre a ajuns să fie, și doritorii vor da năvală.

Problema nu e că grațierea corupților a căpătat undă verde de la Dragnea, cine-și poate imagina că șoferul Nicolae a fost de capul lui? și nici de ce, întrebarea e ce l-a făcut să dea înapoi. De ce a ales să joace cartea indignării, sceneta muștruluielii lui Nicolae și să spună pas grațierii prin de­cla­rații bățoase pe care nu le crede nimeni? Nici măcar ai lui. Ce să-l fi răzgândit? Ame­nințarea că Bucureștiul va da în clo­cot? O fi aflat și el ce știa toată presa: că experții Comisiei Europene erau la Bu­cu­rești monitorizind MCV-ul și nu dădea bi­ne o lovitură live? Vreo îndoială, vreo mus­trare de conștiință? Aș! Sau te po­me­nești că mai trage speranță că trece la CCR excepția de neconstituționalitate cu pragul la abuzul în serviciu ridicată de ex-draga de Bombonica și atunci nu mai are nevoie de grațierea faptei? Mai de­gra­bă. La câte presiuni se pun pe CCR și la cum arată majoritatea fluctuantă de acolo, ar avea ceva motive de optimism. Nu prea multe totuși, pentru că vedem tendința ju­decătorilor de a se spăla pe mâini de de­ciziile complicate politic. Au făcut-o și la OUG 13, și la Dragnea-premier penal, un­de s-au ferit să intre pe fond. Dar cel mai bi­ne ar fi ca până atunci să nu scoată iar lu­mea din pepeni și în stradă, să nu-i pu­nă pe judecători într-o situație chiar și mai grea, decizia cu abuzul în serviciu fiind vitală pentru el. Dragnea s-a decis deci să mai aibă puțintică răbdare cu grațierea până se asigură că propriul cap nu plu­tește la vale pe râul CCR.

Baletul făcut cu grațierea corupților - răs­turnarea votului și retrimiterea la Comisia juridică - e doar chestie de strategie. Cam grosieră și cusută cu ață albă. Deocamdată însă, e singura disponibilă. Asta nu în­seam­nă că PSD, Dragnea și toată ceata spe­riaților de pușcărie vor ceda și nu vor mer­ge până la capăt cu supunerea jus­tiției.

Să fim realiști, acesta este singurul lor pro­gram politic și de țară pe care sunt obli­gați să-l finalizeze cu succes. Doar atunci vor fi siguri că au luat cu adevărat pu­te­rea, cum le-a spus tot unul de-al lor, deja pățit. Chiar dacă pentru asta aruncă țara în aer, în faliment, în stradă, în lehamite, în luat câmpii spre alte zări. Chiar dacă rămân doar ei și ai lor. Cine să-i oprească? Opoziția? Dacă ne uităm la complicitățile de acolo, perspectiva pare de-a dreptul fan­tezistă.

Și totuși, când vezi că, pe o ploaie cu bul­buci, o mie de oameni au ieșit să strige „ciuma roșie“, înțelegi de ce le-a intrat fri­ca în oase. Doar DNA și protestele le mai stau în cale. Încă.