De același autor
Înțelegerea mișcării-șoc a președintelui Iohannis de a-l împinge public pe premierul Cioloș spre PNL devine decisivă pentru decriptarea raportului de forțe din acest început de campanie electorală. Șeful statului surprinde prin faptul că se implică atât de evident în jocul politic, dar prin asta preia inițiativa strategică și arată că refuză să rămână în așteptarea rezultatului alegerilor pentru a vedea cine trebuie nominalizat ca prim-ministru, practic recunoaște public că dorește să influențeze rezultatul acestor alegeri. Iar această atitudine este de înțeles din mai multe motive. În primul rând, viitorul prim-ministru, dacă rezistă cel puțin trei ani, până la prezidențialele următoare, va avea un rol decisiv în tentativa lui Iohannis de a câștiga un nou mandat. În al doilea rând, șeful statului are o responsabilitate față de PNL, partid care, în ciuda contribuției decisive la victoria de la prezidențiale, încă nu e la guvernare. Cine i-ar mai acorda vreun sprijin politic lui Iohannis dacă nu va putea să-și aducă partidul la guvernare? Iohannis este condamnat să fie legat de PNL, iar această susținere trebuia să fie clară de pe acum nu numai pentru a avea timp să tragă partidul în sus, ci și pentru a detona de pe acum vocile care critică, interesat sau nu, politizarea funcției prezidențiale.
În plus, declarația a fost făcută în contextul în care PNL își pierdea, forțat de DNA, unul dintre copreședinți. Moment de criză, dar care venea pe fondul unei crize deja existente într-un PNL cu o conducere neclară și sondaje proaste. Dar câteodată o criză o rezolvă pe cealaltă. Declarația lui Iohannis a prefațat transformarea Alinei Gorghiu în „președintă unică“. Și nu e vorba atât de o dezechilibrare a raportului de forțe din interiorul PNL, cât de o clarificare publică a dominației prezidențiale asupra PNL.
Alina Gorghiu nu este credibilă în funcția de președinte al PNL decât în măsura în care se poziționează ca o purtătoare de cuvânt a președintelui. Din poziția formală de șef de partid, aceasta ne-a dat de înțeles că nu aspiră la o candidatură la postul de prim-ministru, dar a anunțat că PNL ia în calcul o candidatură a cuiva fără carnet de partid, „care ar declara la un moment dat că se consideră compatibil cu echipa liberală sau cu programul PNL“. Prin declarația inițială a lui Iohannis, reluată apoi de noul președinte PNL, lui Cioloș pare că i se face o ofertă care nu poate fi refuzată.
Totuși, o poate acesta refuza? Poate cineva care a fost pus de PNL ministru al Agriculturii, nominalizat în perioada Băsescu-Boc comisar european, numit prim-ministru de Iohannis să spună că nu-l interesează de soarta marelui PNL? După ce a fost constant susținut din zona non-PSD și PPE, poate să fie, și indirect, artizanul unei victorii a PSD?
Dacian Cioloș nu numai că nu are carnet de partid, dar este și credibil în rolul de independent. În același timp, a avut cel puțin trei funcții executive, deci eminamente politice. Este un om politic, unul care își îngrijește atent imaginea, devenind chiar cel mai curtat om politic al momentului. Greu de crezut că, după ce a simțit gustul puterii de prim-ministru, după ce a strâns atâția fani, dar și destule obligații morale față de cei care l-au propulsat atât de sus, refuză pe toată lumea. Știe prea bine că scenariul reîntoarcerii sale la Bruxelles va fi privit ca o fugă, ca o dezertare.
Nu vrem aici să spunem că Cioloș nu poate refuza oferta pentru că este într-o postură imposibilă, ci pentru că este într-o postură pe care și-a dorit-o, a făcut multe eforturi, a făcut destulă echilibristică pentru a ajunge aici.
În ciuda zvonurilor insistente, e greu de crezut că ezită, cel mai probabil, caută momentul potrivit și formula potrivită. Și nu sunt ușor de găsit, dar încet-încet pare că astrele se aliniază. În primul rând, faptul că este curtat direct și încurajat public de șeful statului și de președinta PNL este remarcabil. E fără precedent ca președintele României să facă o astfel de promisiune implicită în sensul unei nominalizări de prim-ministru, chiar dacă aceasta este condiționată de rezultatul alegerilor. Cioloș nu putea primi o garanție publică mai clară că, în cazul unui rezultat decent, va fi nominalizat de președinte. În plus, Cioloș pare că deja are o coaliție. Pe lângă PNL, pe care trebuie să-l salte în sus, USR al lui Nicușor Dan și-a arătat în repetate rânduri susținerea pentru persoana sa, iar președintele UDMR a declarat că nu exclude o asemenea variantă. Nu în ultimul rând, retragerea lui Vasile Blaga a făcut PNL mai ușor de vândut ca parte a unei coaliții informale cu USR, coaliție care să fie pro-DNA, pro-Cioloș și anti-PSD. Un semn e și publicarea de către Nicușor Dan, deci o sursă credibilă după experiența cu sondajele de la București, a unui sondaj menit să îngrijoreze, deci să mobilizeze și să unească această zonă anti-PSD care acum îl așteaptă cu înfrigurare pe un Dacian Cioloș transformat imagologic în omul indispensabil, omul momentului.