De același autor
Deși Codul Fiscal e făcut tot de PSD, acum l-au schimbat prin OUG, dând peste cap tot sistemul financiar. Degeaba le-au cerut sindicatele și patronatele să nu mai facă „revoluție fiscală“, fiindcă tot comuniștii sunt la putere. Tăriceanu i-a asigurat pe toți că „nu vor crește nici costurile angajatorilor, nici salariile angajaților nu vor scădea“. Păi dacă nimeni nu pierde și nimeni nu câștigă, de ce asemenea răvășeală? D’aea, fiindcă gândesc ca oaia. Asta ar fi varianta roz. În varianta reală pierde toată lumea. Mulți morți și răniți și în revoluția asta! Leul scade, inflația crește, IMM-urile, impozitate acum pe cifra de afaceri, pierd, salariații pierd, primăriile rămân fără bani. Aici au supărat-o chiar și pe Firea, altminteri o fire supusă greșelii șefilor.
Doar Tăriceanu a găsit o multinațională mulțumită, dar nu i-a divulgat numele. Și când te gândești că acum 20 de ani Tăriceanu părea normal. Tempi passati! Acum, „pare o guvernare de nebuni“, a zis Ponta care își pusese speranțele în premier: „Sper ca Tudose să câștige bătălia cu gașca lui Dragnea, care vrea să distrugă economia“. Aiurea! Au fost și alții care credeau că Tudose, fiindcă vorbește vulgar și e cât parul, ar putea fi polițistul bun care-l imobilizează pe Dragnea. Aș! După ce a produs impactul, Dragnea a dispărut zile întregi reapărând la Congresul TSD unde s-a victimizat: „Ne hăituiesc ăștia, parcă am fi pirați“. E invers, Daddy: pirații hăituiesc. Știe orice copil. Micul pirat Mișa a fost cel care a prezentat efectele halucinogene ale OUG: „Românii vor beneficia de mai multe spitale, de mai multe autostrăzi“. Pe cuvântul tău de pionier? Mișa Baston a lovit puternic: „Sunt primul care a controlat băncile, sunt primul care a controlat multinaționalele“. Bravo, Mișa, l-a lăudat Tudose, care urăște băncile și nu suferă multinaționalele (ce s-ar face fără ele?), uitând să adauge: ești primul care pleacă dacă iese prost. Mișa a lăcrimat anticipat și s-a jurat „pe onoarea lui de tată a trei fete“ că salariile nu scad. Câtă mișelie și la Mișa ăsta! Nu putea să-și lase fetele în pace, nefiscalizate?
Prognozele sindicatelor sună cu totul altfel: „De la 1 ianuarie va fi prăpăd“ (D. Costin), „Vor fi efecte devastatoare în februarie“ (D. Coarnă). În fine, să ajungem acolo. Căci guvernul Dragnea-Tudose pare decis să ne facă o iarnă grea. Asta dacă Daddy nu pleacă undeva să-și scrie cărțile. Prima ar fi „Frumoasa Belina și bestia Tel Drum“, o poveste de dragoste din zilele noastre. Mai prozaic, Stroe dă afară 100 de angajați de la Ministerul Transporturilor, unde „se taie frunză la câini în multe birouri“. Acuma, dacă guvernanții noștri ar tăia frunze la câini, tot ar fi bine. Numai că ei taie tot ce mișcă. Și chiar mai mult decât atât: taie toate speranțele. Ei, dar nici Casa Regală nu e mai brează. Prezente la patul de suferință al Regelui Mihai, altețele Margareta, Duda și Elena s-au comportat ca niște țațe, începând un penibil război pentru avere (reclamații la poliție, comunicate grețoase) cu propriul nepot și fiu, Nicolae. Urât, altețelor! Care vă e deviza: Nihil sine Deo sau Banii n-au miros? Lăcomia strică monarhia. Oricum, când va pleca, Regele Mihai va lua regalitatea cu el.