De același autor
După eșecul în CSAT, Dăncilă a adoptat rectificarea bugetară (fără aviz), trimițându-l pe Orlando Furioso să anunțe că, potrivit unor decizii ale CCR, e obligatoriu să ceri aviz, dar nu e obligatoriu să îl și obții. Înțelesul cuvântului obligatoriu e stabilit de guvern de la caz la caz. Și fentat, și cu banii luați, Iohannis a invitat-o pe Dăncilă la dialog, dar aceasta i-a transmis că pleacă la Madrid - unde a fost întâmpinată cu căldură de protestatari („bun venit la Pristina, Veorico!“) și de regele Spaniei. Felipe era cam trist (din motive conjugale), așa că Dăncilă a fost invitată ca să-i mai descrețească fruntea. Se aflase că are darul de a stârni zâmbete. Acasă, însă, Firea cerea zilnic și pe toate canalele demisia lui Dragnea. Acum câțiva ani, Dragnea avertiza: „să te ferească Dumnezeu să intri în gura lui Gabi Firea“. Numai că, fiind cam distrat în ultima vreme, chiar acolo a nimerit. Iar Firea a avut profesori buni (Isărescu, Felix) și știe să muște. Nu lasă niciun colțișor din Dragnea neînvinețit. Unul dintre reproșuri vizează faptul că Dragnea ia deciziile sfătuindu-se „cu doar două-trei persoane“. Persoanele au fost localizate la Scroviștea, unde stau Dragnea și Vâlcov cu tinerele lor iubite. Drept care, atunci când lui Vâlcov i s-a cerut demisia pentru că a publicat certificatul medical al unui protestatar și i-a făcut naziști pe etnicii germani (ca dovadă de cât creier zace-n capul său pustiu), Dragnea l-a apărat imediat. Solidaritate de condamnați. Desolidarizându-se, Firea l-a acuzat pe Daddy că o spionează, că-i blochează proiectele pentru Capitală și că abuzează de „șobolănisme“, „fantezii juridice“ și de ipocrizie: „eu mă luptam cu Băsescu când alții tăiau porcul cu statul paralel“. Atunci a și început (se pare) pesta porcină. Toți cei care au mâncat s-au simțit rău în anii următori. Dar ce înseamnă politica! Nu de mult, Firea se oferea să-l cunune pe Dragnea. Acum, Gabi, firea cea-ntoarsă, îl atacă puternic. E clar că Dragnea pe limba ei piere: „Guvernul vine cu minciuni, povești și scuze“. Evrika! Orice lovitură la Dragnea e pomană curată. Să fie primită. Firea le-a scris și membrilor PSD, asigurându-i că nu vrea locul lui Dragnea (ei, nimeni nu-l vrea, e prea aproape de ușă), ci doar binele partidului: „nu sunt o disidentă, nu vreau scindare“. Sunt o fată ca oricare. Și vreau totul sau nimic. În vremea asta, Tudorel a propus-o la șefia DNA pe Adina Florea. Care i-a preluat toate criticile la adresa DNA. Exact ce-și dorește Tudorel în acest moment: să îngroape DNA și să se facă notar. Ce pretenții la el! Mâine, poimâine o să vrea să se facă și gropar. Ca să scoată craniul Justiției și să hamletizeze: a fi obedient sau a nu fi independent? Altă întrebare (à la russe) este cea a Renatei Weber despre scutul de la Deveselu: „Apropo, este totuși defensiv sau cum?“. Renate nu înțelege ce înseamnă Parteneriatul Strategic cu SUA și nici cum ne apără scutul și americanii de manipulările rușilor. Uite, pe Renate chiar n-au apărat-o deloc. Așa că a ajuns scutierul manipulărilor. Și nu doar ea. Sunt cam mulți. Apropo de scut: mai scutiți-ne! Sunteți defecți sau cum?