Pe aceeași temă
La manastirea Jasna Gora de langa Czestochowa, episcopatul polonez a adoptat un "Memorandum cu privire la colaborarea unor membri ai clerului cu organele de Securitate din Polonia intre anii 1944-1989". Locatia nu a fost aleasa la intamplare. Jasna Gora este leaganul rezistentei nationale poloneze. In 1655, manastirea a rezistat cu succes unui lung asediu al armatelor suedeze, in 1683 a fost atacata de turci, iar in 1920 de bolsevici. Manastirea adaposteste icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, Regina Poloniei, simbolul rezistentei anticomuniste a Solidaritatii.
Memoradumul, "o chemare la purificarea memoriei prin convertire si pocainta, si nu prin condamnare", impresioneaza prin claritate morala. Astfel, criteriile de judecare "a celor care nu s-au ridicat la inaltimea chemarii" sunt in acelasi timp radicale si nuantate. Orice colaborare este un "pacat public", dar sunt prezentate diferite forme agravante si criterii dupa care poate fi judecata gravitatea pacatului.
Clara este si balanta intre calai, informatori, victime si rezistenti. Episcopii polonezi reamintesc societatii ca judecarea trecutului nu trebuie sa fie redusa la o rafuiala cu turnatorii, in timp ce securistii si activistii isi ridica nestingheriti si fara pocainta pensia. "Constatam o izbitoare disproportie in aratarea adevarului despre epoca trecuta: a adevarului despre calai si victime", avertizeaza Biserica Catolica poloneza. "Mii de angajati ai serviciilor de Securitate au frant constiinta compatriotilor lor, executand o slujba rusinoasa si fiind retribuiti pentru aceasta. (...) Sute de mii de persoane au indeplinit functii de partid, (...) facand sa dureze sistemul comunist impus natiunii. Astazi ei primesc pentru aceasta pensii si sunt intangibili. In schimb, cei «judecati» sunt victimele lor, dintre care o parte s-au supus intr-adevar represiunii si au trecut la colaborare, facand rau altora, dar mai intai de toate, aservindu-se pe ei insisi si frangandu-si propria constiinta, propria demnitate, propria viata."
Mai mult, in acest demers, contemporanii risca sa judece trecutul prin ochii si documentele Securitatii comuniste. "Prea usor se uita ca, in vremea totalitarismului comunist, intreaga Biserica din Polonia s-a opus statornic inrobirii societatii si a fost o oaza de libertate si de adevar", arata Memorandumul Episcopatului Catolic polonez.
De aceea Biserica Catolica din Polonia poate vorbi acum cu curaj si claritate morala. In cautarea adevarului istoric, Episcopatul Catolic polonez arata ca nu are nimic de ascuns. Pentru ca in Polonia taberele au fost clare, nu a existat "simfonia" bizantina dintre biserica si statul totalitar. De-o parte erau partidul comunist si Securitatea poloneza. De cealalta - Biserica Catolica. Orice colaborare cu partidul si Securitatea, de orice natura, era tradare.
Pacatul public
Principiul general al judecarii colaborarii este stabilit de la bun inceput: "Dorim sa amintim ca o colaborare constienta si voluntara cu dusmanii Bisericii si religiei este un pacat. (...) Trebuie adaugat si faptul ca acesta este intotdeauna un pacat public. Chiar daca nici unul dintre credinciosi nu a avut cunostinta de el, totusi el a fost cunoscut de lucratorii serviciilor comuniste de Securitate. Dumnezeu insa astepta ca fata de ei sa se aduca marturia credintei si a constiintei drepte". Si securistii erau chemati la mantuire si, din aceasta perspectiva, colaborarea si slabiciunea unor preoti era un prilej de poticnire in calea mantuirii pacatosilor ofiteri care le consemnau declaratiile la Securitate.
Pacatul neascultarii
Episcopii polonezi judeca si din perspectiva celor doua tabere aflate intr-un conflict asumat, ireconciliabil, Biserica si statul comunist: "erau timpuri in care Dumnezeu astepta o marturie raspicata, asa cum cere credinta in vremuri de prigoana". Credinta crestina a fost prigonita si in Romania, si in Polonia. In fiecare dintre aceste tari au existat numeroase marturii individuale, in care preoti, calugari, calugarite, credinciosi si-au asumat chiar sacrificiul suprem pentru a-si pastra credinta. Dar raspunsurile institutionale date acestor "vremuri de prigoana" de catre bisericile majoritare din Polonia si Romania au diferit in mod radical. De aceea, Biserica din Polonia, care si-a asumat deschis, institutional, lupta cu regimul poate infrunta cu curaj trecutul. In Polonia, Biserica nu ar putea nicicum admite o justificare precum cea a Inalt Prea Sfintitului Teodosie, care a vazut in angajamentul sau la Securitate "o prelungire a juramantului militar", "un juramant de credinta fata de tara si neam" (declaratie analizata de Sorin Ionita in numarul trecut). In Polonia, din punctul de vedere al Bisericii, orice fel de colaborare cu partidul sau Securitatea reprezenta o pactizare cu dusmanul, nicidecum un gest patriotic. Colaborarea era exceptia, un "pacat public", sanctionabil si inainte de 1989 dupa regulile stabilite oficial de episcopii catolici chiar in timpul comunismului. Era un "pacat al neascultarii".
Episcopatul catolic polonez ii judeca acum pe preoti dupa "masura in care au ascultat de dispozitiile ierarhilor lor". In timpul comunismului, superiorii bisericesti trebuiau sa fie instiintati despre orice tentativa de racolare. "Raspunderea ii priveste in primul rand pe cei care si-au tainuit contactele cu functionarii Securitatii fata de superiorii lor ierarhici si mai ales nu si-au dus la indeplinire obligatia de a preda autoritatii eparhiale un raport amanuntit asupra tuturor conversatiilor duse cu lucratori ai organelor Securitatii sau Militiei."
Pacatul aservirii constiintei
Episcopii catolici polonezi arata ca "esenta raului colaborarii cu dusmanii Bisericii consta in subordonarea voluntara fata de puterea totalitara si punerea la dispozitia ei. (...) simpla promisiune de loialitate fata de autoritatile ostile Bisericii si religiei este o lovitura data propriei constiinte. Organele de Securitate (...) nu erau interesate numai de informatiile ce le erau transmise, ci de a lega constiinta celui care a semnat colaborarea cu ei. El nu trebuia sa transmita nici o informatie; era suficient ca isi ducea viata cu constiinta tradarii pe care o savarsise semnand «contractul de colaborare» cu autoritatile care distrugeau valorile religioase si morale".
Pacatul clevetirii
Memorandumul trateaza delatiunea ca forma a colaborarii cu Securitatea. Agravanta este mentionarea unor fapte care pot face victima Securitatii si mai vulnerabila: "Daca informatia transmisa de catre delator dezvaluie fapte reprobabile ale altui om, delatorul savarseste de asemenea si pacatul clevetirii. (...) Mai mult decat atat, informatia transmisa poate fi punctul de pornire al distrugerii in continuare a cuiva care este slab. Slabiciunea lui, dezvaluita dusmanilor, este utilizata impotriva lui". De aceea, spun ferm episcopii catolici, "delatiunea nu poate fi justificata niciodata".
Motivul si scopul colaborarii
Sunt descrise si cele doua categorii de colaboratori, cu sau fara semnatura. "Simpla semnare a angajamentului de colaborare, indiferent de cauze si motive, este pacat", arata Memorandumul. "Cei care au colaborat in mod real cu dusmanii Bisericii fara angajament formal au fost, de regula, surse de informatie despre chestiunile acesteia. Acest pacat le impovareaza constiinta (...). Ei trebuie sa fie gata sa isi asume si responsabilitatea publica."
Unii au semnat colaborarea "din dorinta de a face cariera sau de a castiga bani. Altii, sub influenta santajului, adica de teama. (...) Acest tip de colaboratori merita o compasiune suplimentara, pentru ca ei au trait neincetat in atmosfera fricii, pe de o parte fata de o noua intrevedere cu serviciile, si pe de alta fata de mediul preotesc sau calugaresc, care de cele mai multe ori stia de colaboratori si se indeparta de asemenea persoane".
"Nu exista alta cale de iesire din pacat"
Informatiile privind colaborarea cu Securitatea poloneza a unor oameni ai Bisericii au produs valva in Polonia. Unele dosare au fost falsificate cu buna-stiinta de slujbasii Securitatii. "Cei acuzati pe nedrept au dreptul la aparare si pot sa se foloseasca de acest drept. Mai inainte trebuie sa se intrebe daca acest fel de a proceda aduce rezultate bune. Uneori este mult mai de pret primirea tacuta a reprosurilor nedrepte, dupa modelul Invatatorului nostru".
Dar cei vinovati de pacatul colaborarii trebuie sa se marturiseasca si sa ceara iertare: "Nu exista alta cale de iesire din pacat".
"Orice colaborare cu organele Securitatii este un pacat public"
Cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, a vorbit agentiei Zenit despre pacatul colaborarii unor preoti cu regimul comunist.
Care sunt concluziile acestui Memorandum?
Mai inainte de toate se declara clar ca orice colaborare deliberata si libera cu organele Securitatii comuniste este un pacat. Mai mult, este un pacat public. In consecinta, cel care doreste sa indeparteze vina trebuie sa o marturiseasca inaintea constiintei sale, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor care au avut de suferit. Apoi trebuie sa ceara iertare si sa repare raul facut. (...)
Cand este vorba de cler, ce inseamna aceasta in practica?
Un preot trebuie sa ii marturiseasca in mod voluntar episcopului sau, sau daca este calugar, superiorului sau, ca a colaborat cu comunistii, explicand motivatiile, tipul de contacte si eventualele daune cauzate altor persoane. Impreuna ei vor decide cum sa ispaseasca si sa repare scandalul public. In unele cazuri, va fi probabil necesar ca aceia care detin o functie in Biserica - in special daca este vorba despre o functie importanta - sa isi prezinte demisia. Toti cei care se prezinta din proprie initiativa pot conta pe mila si iertare.
(Interviu preluat de catholica.ro)
"Trebuie sa respingem dorinta de a ne identifica numai cu cei fara de pacat"
In Polonia, in mai 2006, Papa Benedict al XVI-lea a amintit necesitatea pocaintei: "Trebuie sa respingem dorinta de a ne identifica numai cu cei fara de pacat. Cum ar putea Biserica sa ii excluda din comunitatea sa pe oamenii pacatosi? Pentru mantuirea lor s-a intrupat Hristos, a murit si a inviat. Trebuie deci sa invatam sa traim cu sinceritate o pocainta crestineasca. Practicand-o, marturisim pacatele proprii, individuale, in legatura cu ceilalti, fata de ei si fata de Dumnezeu. Trebuie sa evitam atitudinea aroganta de judecatori ai generatiilor trecute, care au trait in alte vremuri si in alte imprejurari. Este nevoie de o sinceritate smerita pentru a nu nega pacatele trecutului, dar si pentru a nu lansa cu nesabuinta acuzatii fara dovezi reale, fara a tine seama de diferitele conditionari din acel timp."
