De același autor
Uneori râdem în hohote, alteori poate chiar plângem, se întâmplă şi acum. Trecând prin filtrul "criticastelor" tot sprijind câte ceva în nefinita sărbătoare a muncii, oh, nici o greşeală de literă sau de gen, după spusa comediantului amic ce detestă vulgaritatea normativă, specialiştii în vogă îşi răspun propria poveste paralelă învăţată dinainte. Numai cât "să cadă bine" dacă-i mai obsevă altcineva Asa că, sub aspectul reciprocităţii şi ideologiei de grup , doar ca să ne citim unul pe altul, dibaci sistemul.care i-a creat şi perpetuat., dacă "dibăcim" la o substanţă ieri tot de dânşii interzisă, azi exultată pe la tv, prin ziare. Sintagmă personalizată, personalizând comentatorul versat . Iar tânăra generaţie care nu se lasă mai prejos o însoţeste precum o sosie, şcoală comună. Si ce vedem?
Celebrul personaj expresionist prin arta de a-ţi vârâ degetele sub pleoape, dacă nu ţi-au căzut deja. Şi, la urma urmei, nici cu ai nostri n-ar trebui să ne fie ruşine dacă ne tot adaptăm, prin reţetă şi reţele, acestei work in progress de tip unional, în viziunea disidentului Vladimir Bukovski. Prezumptiv succesul, titulatura contează. Restul e repetiţie căci tăcerea nu mai face doi bani Tăcerea poetică – biată elipsă în delirul contemporan. Incluzând totalitarismul crizei; repetabil în fapt, traductibil de ceva vreme pe eşichierul valorilor. Un totalitarism după altul. Încercând să ne păstrăm constiinţa trează şi văzând cohortele ascendenţilor la categoriile sport-inefabile bine remunerate ( de la grea la uşoară ori celebra muscă, revenind prin anotimpuri), avem a ne refuza luxul deşertăciunii. Să spui că împăratul e gol nu e deajuns.
Căci se poate şi mai mult. Vorba hiperponderalului prin vremuri bard înflăcărat, dintr-o amintire; "şi ce se mai poate, când totul se poate" -, i-am uitat numele, fie-i iertat! Un bun exemplu, această destrăbălată "punere în pagină" a capodoperei shakespeane, la concurenţă cu taifasul vânzătorilor de peşte care calcă totul în picioare. Încât şi din această pricină Hamlet-ul lui Thomas Ostermeier de la Teatrul "Schaubühne" din Berlin e de neuitat. Din miez de noapte până-n zori, când credem c-am scăpat asaltului coşmaresc. Şi, oh, vai etc., cum să-ţi mai vină a râde după terifianta înmormântare cu tot dichisul pretinzând prin cei şase interpreţi mari şi laţi în schimbul numeroaselor roluri din textul neprelucrat din carte, adresându-se spiritului pasămite contemporan, şi el pe moarte. Personagiul (interpretat de un actor admirabil prin fiziognomie, devalorivizat de lest ca o corabie care ia apă – şi apa e aci un simbol de ţâşnitoare funcţionând când şi cînd în putreda Danemarca a marelui Will), hermafrodit, în ton cu epoca, face un veritabil show, perfect contemporan.
E şi actor şi stafia tatălui lui Hamlet, umbra Groparului, cântă song-uri la modă şi dialoghează liber în engleză, decăzută în sfera afacerilor, cu spectatorul presupus obligatoriu bilingv, în destule scene memorabile, susţinute de o incitantă scenografie şi perifrazele video, căci totul e actualizat. Cu asupra de măsură în beneficiul publicului de azi. Hamlet în germană, prelucrat de dramaturgul Teatrului berlinez, subtitrat în română. Aşa că vedem proiectate şi pentru ultimul rând din Sala Mare a T.N.B. figura interpreţilor, metamorfozele eroilor interpretate actorii distribuiţi, fantasme, săbii, mitraliere. Un întreg arsenal de recuzită, mai puţin pământul reavăn peste care glisează continuu scena împreună cu cortina-i servind şi de ecran pentru imaginile filmate parţial de liderul reprezentaţiei. Sub atâtea semne convertite-n semnale, te poţi simţi strivit ori, de ce nu, îngropat. Ca să-nţelegi că tu esti subiectul poliloghiei, într-un limbaj de tavernă globalizată, pe placul harnicilor cond(ot)eieri. Până la poanta finală, recitată de protagonistul ucis: "Restul e tăcere". Aplauze îndelungate din partea celor care n-au părăsit între timp sala.
Neobservând, poate, dintr-o fandacsie ori ceva, că Hamlet este şi Groparul întrupat în acelaşi costum, concepţie ingenioasă, transpusă repetitiv în chip de obsesional mesaj. Şi poate tocmai deaceea, în pofida numeroaselor arpegii care se vor fi voind muzică, rămânem sub umbrela spectrului experimentului experimental, recte la mijloc de drum, precum în Realitatea noastră cea de toate zilele: crime, accidente, inundaţii. Nemaivorbind de amestecul de planuri – de la comedia mută, bătaia cu frişcă, triumful masificării, traditional Nosferatu altfel-, ajungând până în preajma "capodoperei", maşinăria la vedere Hamletmashine, nu-i aşa? Despre care ciracii en titre îşi vor exersa prestigios buna manieră a encomiasmului, descoperind şi ceea ce nu există.
Oricum, e de salutat nemţeasca stradanie de a ne readuce cu picioarele pe pământ, împreună cu poetica elementelor devenită bun de consum. Festivalul Shakespeare 2010 are drept simbol "Constelaţia Shakespeare". Organizat în principal, intre 23 aprilie-9 mai, de Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, pionierul evenimentului alături de Fundaţia "William Shakespeare" – nu stim de unde (!) - , cuprinde încă două titluri; un "Hamlet"al regizoarei Elizabeth LeComte – The Wooster Group. New York -, producţia lui László Bocsárdi de la Teatrul Metropolis, Bucureşti şi deja cunoscutul "Pyramus&Tishbe 4 you", în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Odeon din Bucureşti. Ca de obicei, Festivalul Internaţional Shakespeare e aşezat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Menţionăm participarea consecventă a Institului Cultural Român (I.C.R.).
HAMLET de William Shakespeare
Traducere: Marius von Meyenburg
Coproducţie: Hellenic Festival Athens&Festival dAvignon
Cu: Urs Jucker, Lars Eidinger, Judith Rosmair, Sebastian Schwarz, Stefan Stern
Regia: Thomas Ostermeier
Decorul: Jan Pappelbaum
Costumele: Nina Wetzel
Dramaturgie: Marius von Mayenburg
