Pe aceeași temă
Fiecare epocă are simbolurile ei. Anii 90 au stat sub semnul unui best seller – „Ciocnirea civilizaţiilor”. Dimpotrivă, imaginarul primului deceniu al secolului 21 are toate şansele să stea sub semnul literaturii declinului. Este ultima modă intelectuală. Fareed Zakaria, Parag Khanna, Kishore Mahbubani, Michael Mandelbaum sunt doar câteva din reperele acestei tendinţe.
Teza lor e simplă: „vârsta de aur” a influenţei Statelor Unite (şi intr-un fel a Occidentului) s-a cam sfârşit. Până nu foarte de mult ne aflam într-o lume în care orice top era dominat de America. Mai ales dupa căderea Zidului Berlinului, Washingtonul devenise cuprins de o atmosferă triumfalistă, de beţia confortului unipolar şi de iluzia uberpotenţei: ”Era o atmosferă de tipul - ei bine iată-ne în al noulea cer şi nu avem de gând să mai plecăm vreodată de aici. Există desigur un lucru care se cheamă istorie, dar istoria este ceva neplăcut ce li se întâmplă doar altora” (Arnold Toynbee).
Acum semnele ascensiunii „restului” devin tot mai vizibile: cele mai înalte clădiri din lume se afla în Taipei şi Dubai; cel mai mare mall din lume este în Beijing; cea mai mare industrie a filmului nu mai este Hollywoodul, ci Bollywoodul; cel mai mare cazino nu este în Las Vegas, ci în Macao. China cu imensele sale rezerve financiare devine un veritabil creditor de ultim moment şi chiar un concurent al FMI. Proliferarea arsenalelor anti-acces ar putea eroda în curând rolul tradiţional al Statelor Unite de garant al libertăţii de navigaţie în spaţiul „bunurilor comune globale”. Iată doar câteva dintre secvenţele unui spectacol în slow-motion al declinului: încet, încet, America parcă a devenit o „superputere frugală” (Mandelbaum) si prăfuită. Un uriaş înlănţuit de credite şi datorii. Un „imperiu” supraextins. Sigur, sunt tuşe puternice şi care zugrăvesc caricatural o ascensiune doar pentru a scoate în evidenţă o criză.
Cât de antic pare astăzi testamentul bătrânului Ike (eroul Normandiei) cu a sa obsesie pentru echilibru („balance”) şi prudenţă fiscală: „Crises there will continue to be. In meeting them, whether foreign or domestic, great or small, there is a recurring temptation to feel that some spectacular and costly action could become the miraculous solution to all current difficulties. (...)But each proposal must be weighed in the light of a broader consideration: the need to maintain balance in and among national programs -- balance between the private and the public economy, balance between cost and hoped for advantage -- balance between the clearly necessary and the comfortably desirable; balance between our essential requirements as a nation and the duties imposed by the nation upon the individual; balance between actions of the moment and the national welfare of the future.” Un „mindset” din alte timpuri, dar de o înţelepciune mai actuală ca oricând. Ieri s-au împlinit exact 50 de ani de la faimosul discurs retinut de istorie pentru avertismentul lui Eisenhower asupra pericolelor complexului militaro-industrial.
În acest ultim discurs prezidenţial, mai este un paragraf simbolic şi care ar putea fi trimis ca memo către Casa Albă: „As we peer into societys future, we -- you and I, and our government -- must avoid the impulse to live only for today, plundering, for our own ease and convenience, the precious resources of tomorrow. We cannot mortgage the material assets of our grandchildren without risking the loss also of their political and spiritual heritage. We want democracy to survive for all generations to come, not to become the insolvent phantom of tomorrow.”
Perceput astăzi, viitorul Americii pare să fie bântuit de „fantoma insolvenţei”.
PS: O excelentă dezbatere pe această temă a fost găzduită săptămâna trecută de CATO Institute, un think tank libertarian din Washington DC. Întreaga dezbatere poate fi vizionată aici: http://www.c-spanvideo.org/program/ComplexS.
