Anger management

A devenit un truism al ultimilor ani să vorbim, oarecum într-un registru cu evidente nuanţe de panică, de ascensiunea Chinei. Şi totuşi nu putem să nu observăm că „asertivitatea” globală şi mai ales regională afişată de Beijing în ultima vreme tinde să reconfigureze peisajul geopolitic al Asiei de Est. De altfel într-o perspectivă simboliă şi de PR, vizita presedintelui Hu Jintao la Washington de luna trecută poate fi interpretată ca o veritabilă încercare de „anger management” a relaţiilor tot mai tensionate dintre China şi Statele Unite. Din mai multe puncte de vedere bilanţul anului 2010 este unul îngrijorător.

În primul rand, parada noilor capabilităţi anti-acces cu sistemul de rachete anti-portavion şi deja celebrul avion invizibil J-20 ale cărui prime imagini video par să „descindă” direct dintr-un versiune chineză a filmului „Top Gun” (emblema prin excelenţă a supremaţiei unipolare americane din anii ’90) pare să anunţe sec o numărătoare inversă: începutul sfârşitului dominaţiei americane în regiune. Perfecţionată, o astfel de tehnologie ar putea să schimbe raportul de forţe.

În acelaşi timp însă, elitele de la Beijing nu au ezitat să cupleze această subtilă „coregrafie” militară cu o retorica pigmentată de tot mai multe nuanţe anti-status-quo. Incidentul din apropierea insulelor Senkaku este doar un episod dintr-o serie mai largă. Probabil că cel mai îngrijorător „statement” geopolitic al Beijingului a fost însă, plantarea în august 2010 a drapelului său naţional pe fundul Mării Chinei de Sud. Foarte sugestivă a fost reacţia diplomaţiei chineze la avertismentul Secretarului de Stat American, Hillary Clinton  din iulie 2010: „The United States, like every nation, has a national interest in freedom of navigation, open access to Asia’s maritime commons, and respect for international law in the South China Sea.” „Un atac”, a replicat prompt Beijingul.

În fapt, miza competiţiei este controlul rutelor maritime regionale (adică arterele prin care circulă „sângele“ economiilor regionale). Cheia motoarelor economiilor unor aliaţi tradiţionali ai SUA, precum Japonia sau Coreea de Sud, s-ar afla atunci în mâna Beijingului. Fiind lipsite de resursele care tranzitează periodic Marea Chinei de Sud, acestea pur şi simplu s-ar opri. Beijingul ar dipune atunci de un „levier” strategic şi de un portofoliu de intimidare fără precedent. Şi totuşi se uită faptul că dezvoltarea tehnologiilor anti-acces reprezintă doar vârful unui iceberg în spatele căruia se află nu mai putin de 15 ani de investitii sistematice în capacităţi de nişă menite a specula slăbiciunile principalului său potenţial rival şi de a-i anula avantajele.
Rezultatul? „Marina chineză poate impune acum costuri extreme Flotei SUA din Pacific, contestând până şi abilitatea sa de a se deplasa fizic în Marea Chinei de Sud”, avertizează James Holmes şi Toshi Yoshihara, de la US Naval College. Ambiţiile Beijingului par să developeze intenţia de a ţine fizic la distanţă America de o virtuală „străinătate apropiată“ chineză, impunând, de facto, o sferă privilegiată de interese geopolitice. O versiune asiatică a unei virtuale linii Maginot geopolitice. Treptat aceasta s-ar putea extinde dincolo de Marea Chinei de Sud, nu prin coerciţie bruta, ci prin „victorii psihologice“, prin intimidare: „convingând Seulul, Taipeiul şi Tokyo că, pe fondul noului raport de putere, acestea ar trebui sa se alinieze Chinei”, nu Americii, crede Andrew Krepinevich de la Center for Strategic and Budgetary Assessments. Undele de şoc regionale nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Japonia se află în plin proces de revizuire a filozofiei naţionale de apărare, China devenind printre rânduri, punctul de gravitaţie.

Sugestive sunt cuvintele de încheiere ale unui editorial publicat în octombrie 2010 de Asahi Shimbun, chiar pe fondul incidentului din insulele Senkaku : „There is always the danger it will roll completely out of control due to even the slightest accident…Japan and China now stand at ground zero, and the landscape is a bleak, vast nothingness”.

(Text publicat pe portalul http://www.clubromania2020.ro/)