Cine a castigat localele?

Vineri, 6 iunie, Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor locale. La Bucuresti, Sorin Oprescu, inscris ca independent pentru functia de primar general, a obtinut 30,12% din voturi, urmat de candidatul PD-L, Vasile Blaga, cu 29,56%, si Cristian Diaconescu (PSD), cu 12,33%. La voturile pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti s-au inregistrat urmatoarele rezultate: PD-L - 36,74%; PSD - 24,28%; PNL - 11,77%. Distribuirea mandatelor de consilieri generali pe partide arata astfel: PD-L - 24; PSD - 16; PNL - 8; PNGCD - 4; PRM - 3.

La Consilii Judetene, PD-L a obtinut 28,38%, urmat de PSD, cu 28,22%, si de PNL, cu 18,65%. Mandatele consilierilor judeteni sunt distribuite astfel: PD-L - 425; PSD - 425; PNL - 279; UDMR - 89; PCM - 19; PC - 16; PRM - 12. PSD a obtinut presedintia a 17 Consilii Judetene, urmat de PD-L (13), PNL (5), UDMR (4), FDGR (1). PSD a obtinut si cei mai multi primari in tara (661), urmat de PD-L (472), PNL (355) si FDGR (8).

Dincolo de aceste cifre, am incercat sa aflam cine a castigat si cine a pierdut alegerile locale.

De aceea, am adresat unor cunoscuti comentatori politici urmatoarele intrebari:

1. Care sunt principalii castigatori si perdanti ai primului tur al alegerilor locale?

2. Cum interpretati diferentele dintre sondaje, exit polls si rezultatele alegerilor?

3. Care este miza castigarii Primariei Bucurestiului pentru evolutia politica din acest an?

BOGDAN TEODORESCU

Castigatorii: PSD, PNL si UDMR

1. Marele perdant al localelor este PD-L, din doua per­spective. In primul rand, scorul acestuia se plaseaza pe o traiectorie descendenta atat fata de linia sondajelor din 2006 incoace, dar si fata de europarlamentarele din toamna. Fuziunea dintre PD si PLD nu a functionat, sco­rul noii formatiuni rezultate fiind practic egal cu cel al PD. In al doilea rand, PD-L avea o tinta politica anume, alta decat un scor bun in alegeri. Aceea de a se constitui intr-o majoritate sau aproape majoritate politica su­fi­cien­ta pentru formarea unui cabinet monocolor sau, daca nu, dominant portocaliu. Procentele de la locale nu ii mai permit aceasta viziune. Simultan cu scorul mai mic decat era preconizat, PD-L se confrunta si cu doua re­zul­ta­te neasteptat de mari din partea adversarilor sai, PSD si PNL, dar si cu intentia deja declarata a acestora de a for­ma o majoritate guvernamentala dupa alegerile par­la­men­tare.

Perdanti sunt si partidele mici, cu o situatie neclara dupa europarlamentare, situate sub pragul de 5%, care nu au reusit sa treaca peste acesta, nu au reusit sa re­in­tre in carti. Va fi tot mai greu pentru PRM, PNG, PC, PNT-CD sau PIN sa devina partide parlamentare con­cu­rand singure, ceea ce ne conduce la ideea ca vom asis­ta cat de curand la deschiderea sezonului de negocieri pen­tru aliante, fuziuni si uniuni, cu nuanta ca introdu­ce­rea uninominalului complica foarte mult acest tip de aran­ja­mente foarte fezabile in epoca competitiei pe liste.

Castigatorii sunt, evident, PSD, PNL si UDMR, par­ti­de care au obtinut un scor mai bun decat era antici­pat de sondaje, care au crescut fata de alegerile din toamna (PSD si PNL) si care au rezistat asaltului unui competitor nou venit care le-a atacat exact bazinul electoral (UDMR). Mai mult, nereusita PD-L este tot o victorie pentru aceste trei partide, aflate in competitie directa cu partidul prezidential.

2. De mai multi ani ne confruntam cu o "criza", daca termenul nu este prea dur, a pietei sondajelor de opinie. In repetate cazuri, institutele de sondare dau rezultate afla­te la distanta mare unele de altele si, atunci cand apar si alegeri, la distanta mare de realitatea din teren. Este imposibil sa nu remarci uneori existenta unor ten­din­te intre aceste erori. In acelasi timp, este extrem de periculos ca suspiciunea sa planeze asupra tuturor insti­tu­telor in egala masura si, implicit, asupra credibilitatii in­stru­mentelor sociologice.

3. Dupa cum se vede din intensitatea cu care PD-L, Traian Basescu si structuri ale societatii civile se implica in campania din Bucuresti, rezultatul acesteia este foar­te important atat pentru prezent, cat si pentru viitorul ime­diat. O infrangere in principalul fief al echipei sus-numite este un semnal foarte prost la finele unui scrutin prost. In acel moment, daca totusi, impotriva tuturor, Sorin Opres­cu iese primar, se poate pune serios in discutie reala forta electorala a lui Traian Basescu, locomotiva pana acum pentru PD-L. Prezenta lui Oprescu in fruntea Capitalei ar conduce la configurarea unei alte majoritati in Consiliul General, care ar insemna izolarea PD-L si in­­lo­cuirea clientelei PD-L cu alta. Consecintele financiare si de ordin administrativ-organizatoric ar fi incalculabile. In plus, fiindca suntem in tara dosarelor bine pitite, este posibil ca noii veniti acolo sa caute si sa gaseasca do­vezi deranjante referitoare la cei 8 ani de management al Primariei Generale efectuat in mandatele lui Traian Ba­sescu si Adriean Videanu.

O alta miza, la fel de contondenta, este in PSD. O vic­to­rie a lui Sorin Oprescu ar pune foarte serios in discutie metodele de selectie a candidatilor utilizate de Mircea Geoana, in conditiile in care toate sondajele de opinie (cu lacunele lor, de care am vorbit) demonstrau ca Sorin Oprescu era cel mai bine pozitionat pesedist pentru aceasta competitie electorala. Este clar ca nici Marian Vanghelie nu s-ar simti foarte bine si nici intreaga con­du­ce­re a filialei Bucuresti, in cazul unei victorii a doctorului de­venit candidat independent. Declaratiile din ultimele zile ne arata, in fapt, o alianta intre PD-L si PSD Bucu­resti cu acceptul tacit al mai multor lideri PSD, al carei scop final este victoria lui Vasile Blaga la Capitala si li­nis­ti­rea apelor in zona de leadership a PSD. De fapt, pre­zen­ta lui Sorin Oprescu la Primarie ar fi incomoda pentru extrem de multa lume buna din spatiul politic si din cel eco­nomic.

MIHAELA MIROIU

Bucurestenii au dat mereu un vot politic

1. Numesc prima categorie de castigatori "castigatorii pen­tru". Principalii castigatori veritabili sunt primarii si con­silierii care au contribuit la imbunatatirea vietii oa­me­ni­lor din comunitatea proxima, indiferent de partid. In acest sens, alegerile sunt o lectie buna despre ceea ce as­teapta oamenii de la un primar (in Bucuresti, de exem­plu, Negoita a devenit slogan electoral si unitate de ma­su­ra a eficientei, ca si tanarul primar al Petrosaniului, Ti­be­riu Rizi, sau primarul Buzaului, Constantin Bosco­dea­la). La sate, legislatura trecuta a contat mult. S-au pro­dus in sfarsit schimbari: asfaltari, pubele de gunoi, uneori s-au introdus chiar canalizare si gaze, a inceput re­novarea scolilor. Primarii care au contribuit la toate aces­tea sau macar au fost in pozitie buna fata de atra­ge­rea si folosirea fondurilor au fost revotati fara probleme, mai ales de catre femei. Morala este aceea ca incre­de­rea cetatenilor este direct proportionala cu felul in care con­ducerea locala foloseste banii contribuabililor sau atrage bani pentru nevoi comune. Primarii care le vor scuti pe femeile de la tara si din mahalalele oraselor sa mai care apa, sa mai spele la albie, sa mai gateasca in soba cu lemne sau cu petrol, cei care vor construi gra­di­nite si dispensare si vor atrage personal didactic si me­dical se vor asigura de eternizari pe post, indiferent de partid.

Partidele castigatoare sunt destul de clare pentru toata lumea: PD-L, PSD si PNL, fiindca au avut primari si consilieri in categoria de mai sus, fiindca acestia au fost mai putin demagogi. Singura formatiune la care a ope­rat mai ales criteriul ideologic este UDMR.

Cea de-a doua categorie de castigatori intre primari o voi numi "castigatorii contra". Ea va reiesi dupa turul doi. Acest tur doi spune multe: alegatorii nu au mers la vot fiindca nu au de ce sa aleaga ferm intre candidati, dar in turul doi s-ar putea ca unii dintre ei sa vina sa alea­ga nu pe cel in care au incredere, ci sa il elimine pe cel in care nu au nicio incredere. Intrarea in turul doi se tra­duce prin altceva decat reusita propagandei elec­to­ra­le: ai fost neconvingator, lenes, daunator sau cam hra­pa­ret in cealalta legislatura, intelegem ca ai facut multe pen­tru "ai tai", dar pentru noi nu ai facut mai nimic sau prea putin. Dar nici contracandidatii nu prezinta prea mul­te garantii de competenta si de cinste.

Perdantii sunt, in principal, partidele care si-au pier­dut obiectul, cum este Romania Mare si partidele care nu si-au definit clar obiectul. Demagogia si resentimentul au fost la randul lor perdante. Nicio pierdere, pana aici. De aici incolo insa, exista pierderi reale: votul unino­mi­nal le defavorizeaza pe femeile candidate din lipsa bani­lor si notorietatii politice. Aici avem de-a face cu un cerc vicios: femeile nu sunt in politica fiindca nu au fost si nu au bani, fiindca nu ele au capturat statul in tranzitie: la lo­cale, in legislatura trecuta, femeile au fost putin peste 6%. O alta pierdere semnificativa este aceea a identitatii po­litice si a coerentei partidelor. Votul este excesiv ma­te­ria­list si oferta politica este pe masura. Prin repetitie si sterilitate, inclusiv problema coruptiei a devenit o ba­na­li­ta­te neinteresanta, ca sa nu mai pomenim de valori mo­ra­le si civice. Un recul semnificativ il reprezinta aparitia can­didatelor care vand nuri ca substitut de competenta sau ca image-appeal pentru aceasta, in locul "vechilor" modele de femei dedicate unui crez politic si cunos­ca­toa­re ale domeniului in care vor sa faca politici. Cea mai je­nan­ta pierdere consta in sindromul "blaturilor" electorale si in usurinta cu care unii cetateni isi vand dreptul de a alege. Doar sanctiunile dure, aplicate tuturor celor care cum­para si vand voturi, mai pot drege aceasta tendinta.

2. Multe sondaje au fost pur si simplu comandate de partide si folosite ca diversiune electorala, spre rusinea institutelor care au masluit rezultate, vanzand prestigiul profesiei de sociolog. Iarasi, fara o riposta dura din par­tea asociatiilor profesionale, aceasta situatie nu se va schimba.

3. Miza proxima a alegatorilor este aceea sa traiasca intr-o capitala, nu intr-un infern. Bucurestiul este aproa­pe un vid ca interes al administratiei pentru viata cul­tu­ra­la, artistica si ca loisir non-alcoolic. In niciun alt oras uni­versitar nu exista un dezinteres la fel de strivitor al pri­ma­riilor fata de universitati, fata de educatie. Bucurestiul este inca un oras al capitalismului salbatic, biruitor asu­pra bunurilor comune. Miza este o capitala a bunastarii ge­nerale, nu a ghetourilor de lux asezonate cu baraci si blo­curi cu fatadele proaste.

Cred ca miza pentru alegeri nu este la fel de mare si nici nu garanteaza un succes la alegeri generale. Bucu­res­tenii au dat mereu un vot politic. Au descoperit insa ca "ai nostri" in sens durabil nu exista. Aceasta s-ar pu­tea sa conteze major in 2008. Cred insa ca alegerea lui Blaga este una mai pragmatica decat alegerea lui Opres­cu, in primul rand datorita prestatiilor sale anterioare si in al doilea rand fiindca, de exemplu, nu a facut cariera in­­­susindu-si produsele intelectuale ale fostei sotii si nici nu se crede manager universal, multilateral dezvoltat, ase­­menea profesorului universitar Oprescu.

ZOE PETRE

Primaria Bucurestilor - o piesa esentiala

1. Din punctul de vedere al structurarii spatiului politic, exista, cred, doua categorii de perdanti. Perdante ab­solute sunt partidele extremiste, in frunte cu PRM. Perdant relativ este virtualul megapartid prezidential: electoratul a dovedit clar ca nu accepta majoritati ab­so­lu­te si a generat prin vot o structura tripartita - PSD/PD-L/PNL. Cei trei jucatori majori au dovedit o forta com­pa­ra­bila, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca, dupa ex­pe­rientele din 1990-1996 si 2000-2004, cetatenii nu mai sunt dispusi sa aloce unui singur partid, de tip FSN, toate parghiile si intregul control asupra spatiului politic. Cresterea PNL pana aproape de 20% - cu totul re­marcabila, in conditiile erodarii naturale a oricarui partid de guvernamant si a linsajului politic si mediatic constant la care a fost supus - exprima, in opinia mea, dincolo de sa­tisfactia unor categorii importante pentru sporul de bunastare mediat de actualul guvern, exact acest refuz al majoritatilor absolute. S-a adaugat, probabil, si efectul coa­lizarii PNL cu vechi parteneri din CDR, ceea ce i-a adus un spor de credibilitate. PNL are de asumat aceas­­ta realitate si trebuie sa o consolideze autonom, daca vrea sa-si pastreze procentele. Optiunile pentru PD-L s-au dovedit din nou un seismograf perfect al sustinerii pentru Traian Basescu, cu care s-a identificat complet, colec­tand nu doar sperante, ci si dezamagiri generate de aces­ta si proband un truism in politica, anume ca o fu­ziune nu duce la insumarea mecanica a optiunilor favo­ra­bile fiecarui partener. In ciuda pozitionarii sale ca par­tid de opozitie, PD-L are mai degraba traiectoria unui par­tid aflat la putere, exact din cauza asocierii sale pana la anulare cu presedintele Basescu. Dintr-un punct de ve­dere mai larg, alegerile au dovedit epuizarea temei coruptiei ca tema centrala a bataliei electorale. Candidati a caror notorietate deriva, in cea mai mare masura, din de­nuntarea lor, in presa si chiar prin anchete ale DNA si Parchetului, drept agenti activi ai coruptiei, au castigat triumfal pozitii de primar sau de presedinte de CJ. O lista impresionanta a acestor invingatori penali a fost pu­bli­cata de Romania libera la 5 iunie, dar amintesc to­tusi cazurile cele mai spectaculoase: Marian Oprisan (PSD) la Vrancea, Antonie Solomon (PD-L) la Craiova, Gh. Falca (PD-L) la Arad, Cornel Resmerita (PSD) la Lu­peni, Aurel Dimitriu (PD-L) la Sulina, Gh. Stefan "Pinalti" (PD-L) la Piatra Neamt, Andras Nagy (UDMR) la Reghin s.a.m.d. Toate aceste primarii apartin "sindromului Ste­fa­nesti", doar ca au fost castigate fara violenta. Asta do­ve­des­te nu atat ca electoratul respecta prezumtia de nevi­no­vatie, cat nefericita convingere generala ca "toti e hoti" si faptul ca onestitatea nu reprezinta o prioritate pen­tru un electorat vulnerabil el insusi sub aspect moral si dispus prea adesea sa voteze cu coruptii care il co­rup. Se adauga la toate acestea si faptul, previzibil, dar neluat in seama de cea mai mare parte a comentatorilor, ca votul uninominal cu un singur tur de scrutin favori­zea­za adesea coruptii dispusi sa investeasca in noi afa­ceri pe baze politice si prea arareori candidatii com­pe­tenti si morali.

2. Diferentele dintre sondaje si rezultate sunt intr-o ma­sura previzibile, dar reflecta si tentatia operatorilor si a analistilor de opinie publica de a aplica sondajelor co­rec­tii perfect subiective. In alegerile locale din 1996, PDSR obtinea ceva peste 17%, in vreme ce sondajele ii atri­buisera constant 27% din optiuni; la o analiza atenta, s-a dovedit ca, de fapt, si sondajele din lunile premer­ga­toa­re votului oscilau tot in jurul a 17 procente, dar operatorii au considerat neverosimil acest rezultat si l-au co­rectat de comun acord din cabinet. Probabil ceva si­milar s-a intamplat si acum, in paguba PNL si in folosul PD-L. Rezultatul recentelor alegeri confirma, de fapt, ten­din­tele vadite la alegerile europarlamentare si referen­dum, cu exceptia PSD, caruia revenirea vizibila a lide­ri­lor traditionali - Nastase, Mitrea etc. - pare sa-i fi adus, in ciuda oricaror previziuni, un spor notabil de aderenta.

3. Castigarea Primariei Bucurestilor este o piesa esen­tiala in dispozitivul alegerilor parlamentare si chiar prezidentiale. In ultima instanta, minerii au fost chemati im­­potriva Bucurestilor in 1990 fiindca Ion Iliescu si echipa lui nu-i puteau controla pe bucuresteni. De pe acum, fap­tul ca d-l Blaga, candidatul PD-L, a fost intrecut de pseu­do­independentul Oprescu reprezinta un semnal deo­se­bit de ingrijorator si pentru partid, si pentru d-l Basescu personal, pentru care cetatenii Bucurestilor, care i-au adus victoria in alegerile din 2004, reprezentau un ca­pi­tal electoral si mai ales un capital simbolic esential. E foarte probabil ca electoratul bucurestean a fost mult mai expus discursului antisistem dezvoltat de unii poli­ti­cieni, in frunte cu insusi presedintele Basescu, si preluat cu un zel demn de o cauza mai buna de media; rezul­ta­tul acestui discurs s-a rasfrant chiar asupra emitentilor lui din sfera politica. In consecinta, in Bucuresti, capa­ci­ta­tea de mobilizare a tuturor partidelor este, in prezent, mai redusa decat in mediul rural, ceea ce nu e deloc im­­bu­curator. Astfel, principalul challenger al d-lui Blaga, ca succesor al lui Traian Basescu, a ajuns sa fie un fals in­de­pendent cu proiecte improvizate si fanteziste. Pier­de­rea Primariei Generale in competitia din 15 iunie ar fi ca­ta­strofala pentru PD-L, atat sub aspectul sustinerii finan­ciare a partidului si a liderilor lui, dependenti in mare masura de sponsorii care au interese legate de Primaria Ge­nerala, cat si sub aspectul imaginii. Consecintele unei atare pierderi intrec in gravitate beneficiile unei even­tuale victorii a candidatului PD-L in turul 2, fiindca opinia publica percepe turul 1 ca pe o infrangere a PD-L.

MIRCEA KIVU

Perdantul este PD-L

1. Cam fiecare dintre partidele parlamentare se poate lauda ca a castigat cate ceva: PD-L a obtinut cele mai multe voturi "politice" (la consiliile judetene si la pre­se­dintii acestora); PSD a aratat ca nu sta asa de prost pe cat se credea, situandu-se practic la egalitate cu PD-L; PNL a obtinut un scor (19%, la consiliile judetene) prac­tic echivalent cu cel obtinut la parlamentarele din 2004, in­firmand astfel zvonurile dupa care s-ar afla in cadere libera; UDMR a aratat ca, in conditiile aparitiei unui nou par­tid maghiar, isi pastreaza aproape nealterat un seg­ment din electorat care il scuteste de amenintarea pra­gu­lui electoral.

Pentru ca totusi alegerile sunt un joc cu suma nula, tre­buie sa existe un perdant; acesta este, de fapt, PD-L, care a inregistrat un rezultat inferior celui de la euro­par­la­mentare de catre PD, inainte de a ingloba aripa li­be­ra­la dizidenta. A, era sa uit, Romania Mare este sub pra­gul electoral; probabil, cu timpul vom uita de tot acest partid.

2. Nu prea vad diferente. Daca ne referim la Primaria Generala, aici sondajele indicau la inceputul campaniei un avans substantial (peste 20%) al lui Oprescu, care a scazut la 9% cu doua saptamani inainte de alegeri (CURS si CCSB) si la 3% in ultima saptamana (INSO­MAR). Tendinta era vizibila, era de asteptat ca cei doi sa ajunga la egalitate in ziua primului tur (nu e speculatie post factum, am scris asta inainte de alegeri).

Exit poll-urile din Bucuresti au fost acceptabile (mai ales rezultatele finale anuntate de INSOMAR), chiar daca au inversat ierarhia primelor doua locuri si pe cea a locurilor 3-4 - dar e vorba de diferente mai mici de un procent. Ambele sondaje au supraestimat putin perfor­man­ta lui Orban (cu 2%) si a PNL (cu 4%), dar a cauta ex­plicatii, in lipsa unor informatii detaliate, este cu totul inutil.

La nivel national nu am avut sondaje, in afara celor care s-au referit la intentia de vot pentru alegerile par­la­mentare. Dar logica votului nu este aceeasi la cele doua tipuri de scrutin, cu alte cuvinte, nu voi compara mere cu pere.

3. Miza este mai ales simbolica. Aproape ca nu mai conteaza cine va castiga, partidele se lupta mai degraba pentru a convinge electoratul ca diavolul este de cea­lal­ta parte a baricadei. Aruncarea in joc a argumentului "14 iunie" este o dovada ca in politica romaneasca s-a ajuns foarte jos. O victorie a lui Blaga i-ar situa partidul in postura de castigator al bataliei finale, ceea ce i-ar con­feri un avantaj moral in perspectiva viitoarelor alegeri par­lamentare. PD-L ar inregistra, in cazul unui esec, o gra­va infrangere de imagine - ar fi prima data cand un candidat al dreptei pierde Bucurestiul. PSD va avea de purtat, indiferent de invingator, umilinta de a fi trebuit sa sustina un dezertor din propriul partid. Daca va invinge Oprescu, in PSD vor avea loc reasezari ale raportului de forte, acest partid avand de traversat o noua criza in­terna.

Ancheta realizata de Razvan Braileanu