Pe aceeași temă
În mandatul lui Traian Băsescu, România a cultivat constant relaţii privilegiate cu Washingtonul. Bucureştiul s-a angajat în plan militar în operaţiunile din Irak şi Afganistan şi a militat activ pentru amplasarea unei baze militare americane lângă Constanţa, gest considerat extrem de important pentru garantarea securităţii naţionale a ţării. De altfel, destul de repede după ce a fost ales preşedinte, Traian Băsescu a avansat ideea constituirii unei axe strategice Bucureşti–Londra-Washington. Declaraţia a stârnit destule controverse la vremea ei. Cert e că, de o bună bucată de vreme, mai ales după aderarea la UE, chiar preşedintele a evitat să mai vorbească de axa cu pricina.
În plus, dacă evidenţierea relaţiei speciale cu America a rămas o constantă în declaraţiile sale de politică externă, iată că într-un interviu acordat anul acesta, pe 16 iulie, postului Europa Liberă / Radio Liberty, d-l Băsescu vorbea despre „două parteneriate strategice, cu Statele Unite şi cu Franţa, doi piloni esenţiali ai politicii noastre externe“. O mutare impusă probabil de logica jocului de influenţe din interiorul UE.
Din contra, relaţia cu Rusia se încrie pe cu totul alte coordonate. O agendă istorică încărcată, ciocnirea de interese din Republica Moldova, chestiuni delicate care ţin de securitatea energetică, precum competiţia dintre proiectele de gazoducte Nabucco vs. South Stream, şi, nu în ultimul rând, impactul emoţional al cererii de înapoiere a tezaurului naţional confiscat la Moscova alcătuiesc toate un contencios destul de extins, care a plasat adesea cele două ţări pe poziţii contrare. Chiar dacă multe sunt subiecte vechi, tonul general al relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova a fost unul rece în ultimii 5 ani.
Din 2005 încoace, preşedintele a exprimat, în numeroase rânduri, poziţii explicit critice faţă de Rusia. Într-un interviu acordat în 2007 influentului cotidian britanic Financial Times, preşedintele cerea colegilor săi din UE să reducă dependenţa energetică de Rusia pentru a limita capacitatea acesteia de a exercita presiuni politice. Chiar în acest an, la sfârşitul lunii mai, vorbind în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Forumului Economic Europa – Rusia, Traian Băsescu a ţinut să precizeze că Rusia este cel mai important vecin al UE, dar şi cel mai dificil, „lista neînţelegerilor fiind una destul de lungă“.
Dacă mai ales PSD l-a acuzat pe şeful statului că este izolat pe plan extern, alţii i-au reproşat relaţia tensionată cu Moscova. Vârful de lance al atacurilor pe această ultimă direcţie a fost Cozmin Guşă, actualmente unul dintre principalii consilieri de campanie ai lui Mircea Geoană, care de mai multă vreme susţine cel mai vocal discurs prorus în mediile politice româneşti.
Despre Cozmin Guşă, un apropiat al fostului general de Securitate Iulian Vlad şi al lui Virgil Măgureanu, presa spune că are legături cu Boris Golovin, credidat cu aranjamentele legate de controversata vizită efectuată în secret de Mircea Geoană la Moscova pe 27 aprilie 2009, pentru a se întâlni, se spune, cu un consilier al preşedintelui Medvedev. Golovin, care ar fi făcut parte din GRU (Spionajul Militar Rus), este reprezentantul unei firme cu interese în domeniul energiei deţinută în majoritate de statul rus, dar reprezintă şi interesele unuia dintre cei mai influenţi oligarhi ruşi ai momentului, Oleg Deripaska, un apropiat al lui Vladimir Putin.
În acest context, Rusia nu ar putea decât să salute o schimbare la vârf la Bucureşti, după 6 decembrie. Două ar putea fi modificările de atitudine la Bucureşti de care Federaţia Rusă ar putea fi interesată: 1) o mult mai mare „flexibilitate“ faţă de demersurile grupurilor economice pilotate de la Kremlin de a achiziţiona obiective strategice româneşti, mai ales din sectorul energetic; 2) o atitudine semnificativ „mai rezervată“ a Bucureştiului faţă de evoluţiile din Republica Moldova şi reducerea contactelor cu forţele politice prooccidentale care au preluat recent puterea la Chişinău.
