Pe aceeași temă
Filarmonica din Cluj nu a avut niciodata un sediu al ei, o sala a ei. A functionat zeci de ani in cladirea Universitarilor (redenumita recent, ca-n interbelic, Academic), proprietate a Babes-Bolyai. Traim insa intr-o epoca cinica, in care institutiile publice supravietuiesc sau prospera, dupa cum e in stare fiecare. Faptul ca sunt publice sau ca opereaza cu ceva asa de vag generos si impartasit precum "cultura", nu are nicio legatura cu competitia institutionala. Lupta pentru supravietuire a unei institutii nu trebuie sa afecteze cu nimic succesul infloritor al alteia. Universitatea e acum o industrie in dezvoltare exponentiala, iar suportarea in propriul spatiu a unei alte institutii culturale mai sarace nu e decât o gestiune ineficienta de resurse, o filantropie agasanta. Un excelent manager ca rectorul Marga nu putea sa decida altfel: sala a revenit in utilizarea exclusiva a institutiei sale, iar Filarmonica a fost data afara.
Filarmonica s-a mutat in de Cultura a Studentilor, intr-o sala improprie, cu acustica si izolare proaste. Nu de putine ori, muzica simfonica se amesteca cu hei-hop-urile vreunui grup de dansatori populari ce se produc intr-o incapere alaturata. Muzicienii si spectatorii traiesc o umilinta permanenta. Construirea unui sediu adecvat pentru Filarmonica chiar este un subiect la Cluj, nu un capriciu de primar populist.
Problema este ca Primaria a decis s-o construiasca in Parcul Central. Ceea ce - si-ar putea spune un om civilizat - este de-a dreptul aiuritor: parcul e clasat monument istoric, ca sa nu mai vorbim de faptul ca e pur si simplu . Cu adevarat trist e insa faptul ca opinia generala ii este favorabila acestei scheme si majoritatea oamenilor nu vad absolut nicio problema in asta.
Dura lex, sed... legile tot de oameni sunt facute
Mai intâi, nu e nicio problema de legalitate, desi exista o lege (recenta, desigur, semn de civilizatie de import) care interzice sa construiesti in parcuri. Exista insa o metoda verificata de a face o constructie pe un sit unde, conform legilor si regulamentelor urbane, ea ar fi interzisa. Metoda se numeste "urbanism prin derogare". Sa dau un exemplu: avem, sa zicem, un parc. In parcuri, spune legea, nu e voie sa construiesti. Pe Urbanistic General (), suprafata pe care o vizezi tu e marcata clar ca arie neconstruibila de "parc". Nu e insa totul pierdut. Trebuie sa faci un de Urbanism Zonal (), prin care redesenezi zona, iar aria pe care o vrei tu pentru constructia ta n-o mai marchezi ca "parc", ci ca arie construibila - termenul de specialitate e "schimbare de destinatie". Desigur, acest proiect nu are nicio valoare, daca nu primeste aviz de la Consiliul Local. Tocmai in asta consta frumusetea democratiei urbane - legile ei se fac de la un punct incolo de miniparlamentul locului, care e Consiliul Local -, el e cu adevarat o "putere", puterea legislativa locala. Din clipa in care a fost aprobat, acel devine legea constructiei pentru zona respectiva. Copacii se pot taia legal.
Daca tocmai Consiliul Local e cel care vrea acea constructie in parc, atunci chiar ca schema se face, evident, fara probleme. Realitatea e ca tocmai Consiliul Local poate sa faca cu orasul nostru ce vrea. L-am ales, ne reprezinta. E dreptul lui, e mandatul lui, e fisa lui de post. (De asta orasul ne arata asa cum suntem, fara gres. Chiar noi decidem, local, democratic, cum il facem. Avem putere si suntem responsabili.)
Ar mai putea fi mica problema a Monumentelor, daca parcul e clasat si ca monument. Mentalitatea curenta e insa ca mai bine se taie un copac decât sa nu se vada o fatada istorica. E mai putin evident cum niste copaci plantati fac parte din cultura istorica. Si la monumente, ca peste tot azi, conteaza doar ceea ce e evident. In cazul Parcului Central din Cluj, de exemplu, Monumentelor n-a reusit sa vada miza.
Dar si dac-ar fi facut-o, oricum, orice businessman din Cluj stie deja ca exista si metoda obtinerii avizului de la Comisia Nationala din Bucuresti peste capul celei din Cluj. Metoda asta e, de asemenea, de nenumarate ori verificata. Functioneaza perfect.
Spatiul verde, spatiul public
In general, spatiile verzi au fost aproape sistematic exterminate la Cluj in ultimii 20 de ani. Cele care sunt clasate monumente istorice nu au facut decât sa demonstreze ca tendinta a fost mai tare si decât statul de drept.
Cel mai clar exemplu este cazul deja consumat al spatiului verde din Clinicilor Universitare (amenajarile verzi dintre clinici sunt parte integranta a Ansamblului clasat ca monument). O multime de constructii parazitare l-au distrus aproape complet, una dintre cele mai monstruoase fiind chiar cladirea Rectoratului de Medicina si Farmacie (cladirea respectiva e, de altfel, inca o dovada ca dezvoltarea institutionala universitara la Cluj chiar n-are nimic de-a face cu cultura.) Iar cea mai recenta - o "dezvotare comerciala mixta" - tocmai a obtinut un proaspat aviz din Capitala si isi deschide santierul pe spatiul verde aferent clinicii bolnavilor de plamâni.
Ajungi sa te intrebi, intr-adevar: care o fi problema spatiilor verzi, de trezesc asa o inversunare impotriva lor? Si raspunsul e destul de clar. Problema spatiilor verzi nu e sanitara - "plamânii orasului" si alte asemenea poezii. Ghinionul lor e ca sunt un spatiu cu beneficiu public. Pe strazi se mai poate circula cu automobile, in piete se pot monta corturi de târg, dar din parcuri nu se câstiga nimic. Asa ca in chestiunea noastra, Primaria a dat adevarata masura a valorii a ceea ce e : in numele unui interes public (Filarmonica), a trebuit sacrificat un alt interes public (parcul). Interesele private sunt respectate cu sfintenie in dezvoltarea urbana, dar interesele publice trebuie sa se sfâsie reciproc. De asta sunt in stare cei care administreaza interesul public la noi, mai mult nu pot, mai mult nu vad.
Confiscare
Unul dintre sofismele curente in chestiunea Filarmonicii din parc este ca in destule orase civilizate cladirile filarmonicilor sunt legate de spatii verzi. Dar cine neaga ca relatia asta ar fi minunata, cine neaga ca orice functiune culturala, nu numai Filarmonica, este perfect compatibila cu functiunea de parc? Dar sofismul, ca orice sofism, ignora contextul real al problemei: oriunde o astfel de relatie exemplara exista, ea a fost din start gândita asa. Cladirile respective au fost proiectate urban impreuna cu acele spatii verzi. Iar in parcurile care contin constructii - cum este Stadtpark din Viena, de exemplu -, constructiile respective fac parte din chiar proiectul parcului. Parcul nostru din Cluj este si el un exemplu: el a fost gândit cu cele doua pavilioane, din care unul este folosit acum ca pretext pentru a porni din el, ca "extindere", noua cladire a Filarmonicii. Or, in cazul nostru, situatia este complet diferita. Avem un parc de peste o suta de ani, coerent proiectat si destul de mic (prin dimensiune e, de altfel, dupa normele urbanismului contemporan, o "gradina publica", mai redusa in dimensiuni ca un parc), si venim acum sa-i decupam o Filarmonica. Ce oras civilizat din lume, azi, isi pune macar problema unei astfel de constructii intr-un parc - ca sa nu mai vorbim ca e si monument istoric! Unui vienez nici prin cap nu i-ar trece ca in Stadtpark sau Volksgarten s-ar putea construi asa ceva. Sofismul care este servit acum asa de des ca propaganda proiectului se face pur si simplu ca nu vede ceea ce e aici problema principala: Filarmonica nu lucreaza cu parcul, ci neaparat in detrimentul lui. Pâna la urma, problema pe care suntem siliti sa ne-o punem este sa alegem: vrem Filarmonica sau Parcul Central. Pe amândoua nu mai avem dreptul sa le mai visam.
Daca vrea Filarmonica in parc, ceva foarte frumos si de dorit, de altfel, de ce nu investeste Primaria intr-un parc nou -, un parc proiectat impreuna cu constructiile culturale de care e nevoie in oras? De ce trebuie sa fie mutilat un parc existent, in plus si monument istoric, pentru asta? De ce nu se uita un pic mai competent cei ce fac politica de dezvoltare urbana pe planul Clujului, sa identifice - de exemplu - terenul industrial cel mai apropiat de centru, sa-l exproprieze in interes public (sic!) si sa creeze pe el un parc de secol XXI (un fel de mic La Villette), cu Filarmonica in el? Exista legi (tot de import, din lumi mai civilizate, desigur) prin care administratia unui oras poate decide sa dea domeniului public terenuri private, mai ales daca acestea sunt inadecvate ca functiune urbana in locul respectiv - de ce nu se foloseste Primaria de ele?
E clar de ce. Pentru ca e mult mai simplu sa mutilezi un parc care e acolo, la indemâna, un bun public care poate fi intotdeauna usor batjocorit. Pentru ca e de sa atingi un interes privat in politica urbana actuala, când e mult mai usor sa te bati cu pumnul in piept pentru realizari vizibile, rapide, facute mereu pe scurtaturile planurilor pe termen scurt. Si nu in ultimul rând, pentru ca politica urbana ne reprezinta fidel nivelul de civilizatie.
Cultura dezvoltarii urbane, arhitectura
Desi minora in raport cu ceea ce distruge, mai e desigur si problema a ceea ce propune obiectul - arhitectura cladirii adica. In mod normal, pentru asa o investitie, ar fi trebuit organizat un de arhitectura. Adica un concurs nu de cine e mai ieftin (cum se atribuie la noi comenzile publice), ci de cine face mai bine. (Poate ca, daca ar fi fost organizat un concurs transparent, cu desene si machete care sa arate explicit, pentru un public mai larg, realitatea asa cum va fi, sa o faca vizibila, poate atunci unii dintre cei care sustin inocent proiectul ar incepe sa aiba indoieli.)
Cum nu a fost niciun concurs si cum din tot ce a produs mediul arhitectural clujean de aproape 20 de ani incoace absolut nimic nu depaseste mediocritatea, indraznesc sa afirm ca si aceasta productie nu va fi decât una in caz fericit mediocra. Nu are de unde iesi mai mult. "Mai mult" - arhitectura ca act de cultura urbana - nu apare decât in contextul interferentelor, densitatii, dezbaterii, comparatiei, competitiei.
Or, mediul arhitectural românesc, si cel clujean mai mult decât altele, este cel al unei frustrari endemice. E de ajuns sa-l vezi pe arhitectul Filarmonicii ridicând din umeri si spunând ca nu exista nicio alta solutie si ca acesta a fost compromisul cel mai putin rau, ca sa-ti dai seama ca arhitectul român traieste azi intr-o cultura a neputintei si compromisului la limita joasa. Arhitectul român nu-si poate permite sa fie moral, nu mai are timp sa apere cauze ce par pierdute - cum ar fi spatiul public, spatiul verde, victima din oficiu. Arhitectul român nu-si permite sa nu fie printre invingatori, sa refuze comenzi, sa refuze pur si simplu sa construiasca acolo unde nu trebuie construit (imi cer scuze fata de cei care o fac: stiu ca existati si meritati tot respectul!). Arhitectul român trebuie sa profite acum de valul vremelnic de abundenta, sa capete si el putina bunastare.
Dar poate cea mai trista "bunastare" in cazul de fata e bucuria nevinovata a oamenilor de la Filarmonica. Cred ca ei ar trebui sa fie primii care sa se simta jigniti ca, in numele nevoii lor reale, in numele reparatiei care pe drept li se face, ei, care in conditii absolut umilitoare servesc totusi de atâtia ani cu generozitate nobila arta lor, ei sunt folositi acum intru mutilarea orasului. Se gândesc cu speranta la faptul ca vor merge zilnic la locul lor de munca printr-un parc frumos, fara sa realizeze ca tocmai datorita cladirii lor, acolo, Parcul nu va mai fi niciodata frumos. Parcul Central va fi pe vecie si ireversibil amputat. Caci nu se pune numai problema ce merita Filarmonica - si merita categoric ceva mai bun -, ci si ce merita Parcul - si merita si el ceva mai bun. Iar noi toti le meritam pe amândoua. Eu, personal, refuz sa aleg.
